Cum Să... Finisare DIY Tehnici de Finisare

Pot scădea consumul de materiale de finisare șlefuind fin lemnul? Cât de fină poate fi hârtia de șlefuit? Pot apărea probleme după finisare?

O consecință a lemnului corect șlefuit este și absorbția mai redusă de materiale de finisare. Lemnul rugos, neșlefuit sau șlefuit cu hârtie de șlefuit grosieră (60, 80) absoarbe mult și neregulat, apar pete la colorare, primul strat de grund sau de lac aplicat dispare în interiorul lemnului și crește consumul. De aceea este recomandat ca șlefuirea să se facă în trepte, cu hârtie cu granulație din ce în ce mai fină. Dar până unde putem merge cu finețea hârtiei de șlefuit? Va fi din ce în ce mai bine cu cât hârtia este mai fină sau există un prag peste care rezultatele nu mai sunt la fel de bune? Ce probleme pot apărea dacă se depășește acest prag? La aceste întrebări îmi propun să răspund în cele ce urmează.

hartie slefuit lemn

Care este granulația maximă a hârtiei de șlefuit pentru lemn

Nu ar trebui să se depășească granulația 220 la șlefuirea lemnului. Și această granulație este considerată foarte fină, dar este folosită la lemnul moale, afânat și scămos pentru a obține o suprafață care să absoarbă cât mai uniform. Un exemplu de lemn dificil la șlefuire este plopul. Pentru a rupe fibra și a regla absorbția se merge spre hârtie mai fină ca cea folosită în mod obișnuit. Pentru lemnul dur cum este stejarul, fagul sau ulmul, 150, maximum 180 este suficient pentru a obține o suprafață fină care să absoarbă uniform materialele care urmează a fi aplicate pentru protecție și estetică.

Șlefuirea lemnului, mai ales a celui masiv, se face cu mai multe granulații pentru a rupe treptat fibra și a ajunge la finețea dorită. Dacă trecem direct la șlefuirea fină a rugozităților rămase de la prelucrarea mecanică, hârtia nu va rezista și se va consuma foarte repede. Ca urmare, șlefuirea va fi prost făcută și va crește consumul de hârtie, deci și cheltuielile.

Este recomandată folosirea a cel puțin două granulații diferite, adaptate în funcție de duritatea lemnului. Lemnul dur (fag, salcâm, stejar, cer) se șlefuiește inițial cu granulație 80 sau 100, după care se folosește hârtie 120 sau 150. Lemnul moale (o parte dintre rășinoase, plop, tei, arin) se șlefuiește cu 100-120, după care se trece la 150-180, la nevoie se ajunge chiar la 220. Am menționat o parte dintre rășinoase pentru că, de exemplu, pinul norvegian sau laricele siberian sunt lemne dure, care nu sunt dificil de șlefuit. Molidul, cel mai folosit rășinos în România, este însă mai afânat și mai moale, deci mai greu de șlefuit.

Ce probleme pot apărea dacă lemnul este foarte fin șlefuit

Este adevărat că șlefuind lemnul reglăm absorbția, iar consumul de material va fi mai mic. Este normal, pentru că lemnul absoarbe mult mai mult prin fibre neregulat secționate. Pentru a vă face o idee comparați cum se vede absorbția unei soluții colorate într-un băț rupt în mâini sau pe genunchi și unul tăiat frumos cu o lamă fină, bine ascuțită. Lama a tăiat uniform fibra lemnului și colorantul urcă uniform, pe când ruperea s-a făcut dezordonat și fiecare fibră absoarbe în funcție de suprafața de absorbție creată. Prin șlefuire nu facem altceva decât uniformizăm toate canalele (fibrele) prin care intră culoarea sau lacul astfel încât să absoarbă la fel.

Ce se întâmplă când folosim hârtie foarte fină? În loc să deschidem uniform canalele de absorbție ale lemnului (fibrele) le blocăm cu praful fin rezultat la șlefuire. Orificiile devin tot mai mici, iar unele se închid total și nu mai absorb nimic. Așa apar petele deschise la culoare atunci când aplicăm baițul sau lipsa de aderență a peliculei. În loc să intre bine în lemn și să se prindă de el, grundul/lacul intră doar din loc în loc, acolo unde mai este posibil. După uscare, pelicula formată va fi foarte sensibilă și se va desprinde la cea mai mică lovitură sau șoc mecanic. Dacă este un lac mai dur pe bază de solvent, după desprindere se va sparge ca sticla în locul în care s-a desprins. Dacă este lac pe bază de apă, este posibil ca, la un moment dat, pelicula să se jupoaie ca o piele arsă de soare.

În cazul finisării cu uleiuri, o șlefuire foarte fină duce la absorbție reducă, superficială, protecție scăzută, rezistență redusă a finisajului în timp. Refacerea va trebui făcută mai repede și mai des, rezistența la apă va fi mai mică. Unul dintre atuurile uleiului este că intră în lemn și-l protejează din interior. Printr-o șlefuire foarte fină îl împiedicăm să facă acest lucru.

În concluzie, dacă lemnul este șlefuit cu o granulație foarte fină îi scade puterea de absorbție ceea ce duce la probleme de aderență a peliculei de lac formate și de rezistență scăzută, în cazul uleiului. Petele de culoare deschisă apărute la băițuirea lemnului sunt o altă consecință a șlefuirii foarte fine.

Sper să vă fie de ajutor informațiile. Dacă aveți completări, întrebări sau neclarități, lăsați-ce mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.

3 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Va salut. Chiar daca experienta mea e aproape nula, pasiunea depaseste cu mult eventualele obstacole. Eu personal am ajuns la concluzia ca o finisare deosebita se poate realiza numai cu o rindea de contrafibra, chiar daca vorbim de stejar sau brad. Am obtinut rezultate peste asteptari cu o Stanley 9 1/2, bineinteles cu atentie si rabdare. Si asta inainte sa citesc despre metodele japoneze.

  • Buna ziua,

    In primul rand doresc sa va felicit pentru calitatea si detaliul informatiilor de pe site, ce denota o pasiune deosebita pentru lucrul cu acest material nobil, care este lemnul.
    In al doilea rand as dori sa va cer un sfat. Am tratat cu solutie anticarii o usa veche de stejar, dupa ce in prealabil am slefuit-o in mod corect, ultima granulatie fiind 150. Tratamentul a fost facut cu o solutie foarte concentrata, care la aplicarea ei cu pensula devenea spumoasa. Desi am lasat un interval de doua zile pentru uscare, lemnul nu a parut sa devina la final complet uscat. Totusi am incercat sa aplic un strat de lac peste el, iar rezultatul a fost ca lacul nu pare sa se usuce, iar suprafata lemnului ramane unsuroasa si mai inchisa la culoare in continuare. Acum ma gandesc daca nu ar fi bine sa aplic o degresare sau decapare pentru a incerca sa refac suprafata, inainte de a incerca o noua lacuire. Un sfat din partea dvs. m-ar ajuta fara indoiala si poate si pe altii ca mine, de ce nu…
    Cu multumiri si deosebita stima.

    • Bună ziua!
      Mulțumim pentru aprecieri!
      Mi-ar fi de folos să-mi spuneți se ați folosit pentru tratamentul anticari, să-mi dau seama de ce nu s-a uscat. În mod normal aceste soluții sunt pe bază de apă, se diluează pentru a intra cât mai adânc în lemn și se usucă fără probleme. O problemă la absorbția straturilor următoare o are silicatul de sodiu (apa de sticlă) sau alte soluții pe bază de silicați. În aceste cazuri suprafața devine foarte dură și absorbția în profunzime foarte redusă.
      Este clar că lacul este afectat de substanța aplicată înainte. Este posibil ca substanța folosită să inhibe reacția de polimerizare în urma căreia lacul se usucă și de aceea lacul să rămână lipicios. Sunt multe necunoscute pentru mine și este greu să spun ce s-a întâmplat.
      Cum lacul nu se usucă este evident că trebuie să-l îndepărtați. Folosiți soluții de decapare, mă îndoiesc că veți reuși doar cu diluant. Găsiți astfel de soluții în magazinele de bricolaj. Soluția se aplică cu pensula, se lasă câteva minute să reacționeze și apoi lacul este îndepărtat cu un șpaclu sau cu o lamă. Dacă nu reușiți să-l îndepărtați total, repetați. La final spălați cu diluant universal și șlefuiți din nou suprafața cu hârtie 150. După desprăfuire puteți relua aplicarea lacului. Este bine să verificați înainte dacă lacul poate fi aplicat peste soluția anticari folosită.
      Toate cele bune!

Categorii

Abonează-te la newsletter