Specii lemn

Dudul, util la creșterea viermilor de mătase, dar și la fabricarea butoaielor pentru învechit pălinca

Am două amintiri din copilărie legate de dud. Una are în centru un dud alb aflat în curtea bunicilor din partea tatălui, în care urcam împreună cu verii mei spre spaima bunicii, mamaia de la biserică, cum îi spuneam. Locuia lângă biserică și așa o diferențiam de cealaltă bunică, care locuia în același sat. Dudul era foarte înalt – cel puțin așa îl vedeam la vârsta aceea – și bine ramificat astfel încât îl escaladam cu ușurință. Ne plăcea să ne urcăm cât mai sus unde găseam o creangă mai groasă pe care ne așezam, mâncam dude și ne uitam la oile de sub noi bălăbănind absenți din picioare. Dudul era într-un mic staul de oi aflat la colțul casei și nouă ne plăcea să ne uităm la ele de sus.

A doua este de fapt o amintire a mamei, de pe când era ea mică. Mama ne povestea că, pe când era doar o copilă, bunicii creșteau viermi de mătase și sarcina ei era să adune frunze de dud și să hrănească viermii. Îmi povestea cum îi hrănea până ajungeau la maturitate și se înfășurau în mii de fire formând pupele, gogoșile de mătase. Când gogoșile erau formate, le aduna și le arunca într-un vas mare cu apă fierbinte pus pe pirostrie în curte. Venea apoi mamaia cu un băț special și cu multă pricepere îl învârtea în vasul cu apă astfel încât prindea capătul firelor de mătase și desfășura gogoșile. Tot mamaia țesea apoi marame folosind fire de borangic. Am și acum o astfel de maramă pe care o puteți vedea mai jos.

maramă

Un glob din lemn de dud văzut zilele astea pe net mi-a trezit aceste amintiri și mi-a dat ideea unui articol despre lemnul de dud.

Tipurile de dud

Dudul (mulberry, în engleză) este un arbore din genul Morus cere crește în regiunile temperate și subtropicale din Europa, Asia, Africa și America de Nord. La noi mai este cunoscut ca agud, mur, frăgar sau iagud. Sunt identificate peste 10 specii aparținând genului Morus, majoritatea fiind originare din Asia. Cele mai cunoscute sunt Morus alba (dud alb), Morus nigra (dud negru) și Morus rubra (dud roșu).

Morus alba este originar din China și a fost adus în Europa de greci și romani, meșteșugul creșterii viermilor de mătase în aceste locuri datând din acele timpuri. Fructele sunt albe, dar sunt surse care susțin că unii pot face fructe roșii sau violet. Frunzele dudului alb sunt folosite ca hrană pentru viermii de mătase. În China și Japonia, zona de unde vine, lemnul de dud este folosit la fabricarea mobilierului, a cutiilor pentru ceai, ramelor de oglindă sau a altor obiecte mici.

Morus nigra este originar din Persia și Transcaucazia și este cea mai răspândită specie. În trecut erau folosite și frunzele lui pentru hrana viermilor, dar între timp s-a descoperit că cele ale dudului alb sunt preferate de viermi și s-a renunțat la această utilizare. Acum doar frunzele dudului alb se folosesc pentru creșterea viermilor de mătase. Frunctele dudului negru sunt foarte închise la culoare, aproape negre, asemănătoare murelor. Morus rubra este originar din America de Nord, are fructele roșu închis, se găsește în special în SUA și crește cel mai înalt dintre toți.

Dudul alb și cel negru cresc și la noi în mod natural, în zonele de câmpie sau pe dealurile joase, dar este și cultivat. Copacul are tulpina netedă, de culoare gri, cu coroana nu foarte bogată. Frunzele sunt subțiri, cu forme diferite – ovale, ascuțite, eliptice, lobate, zimțate – ușor lucioase pe față și cu nervurile în relief pe dos. Fructele apar la 7-8 ani de viață ai arborelui și sunt o aglomerare de drupe false dispuse pe un ax central, care la maturitate devin cărnoase. Dudul este folosit în medicina naturistă, iar din fructe de fac gemuri și marmelade.

bol cu dude

Casa dintre meri - Fabricarea pere...
Casa dintre meri - Fabricarea pereților și structura casei - Ep. #2
Caracteristicele și proprietățile lemnului de dud

Duzii cresc rar mai înalți de 15 m, iar diametrul nu depășește 0,5-0,6 m. În secțiune, diferența dintre alburn și duramen este vizibilă, alburnul având culoarea alb-gălbui deschis, iar duramenul brun-auriu, dar se închide cu vârsta spre brun-roșcat. Fibra este dreaptă, cu textură mediu regulată și cu luciu natural plăcut.

Porii sunt rotunzi și dispuși diferit în funcție de poziția lor în lemnul timpuriu sau în cel târziu. Cei din lemnul timpuriu sunt mai mari și așezați pe 2-3 rânduri largi, iar cei din lemnul târziu sunt mai mici și dispuși în grupuri sau benzi tangențiale. În pori se găsesc depuneri de gume și săruri. Razele sunt medii spre late, cu distanțare normală.

Lemnul de dud este ușor, dar rezistent. Densitatea lui medie în stare uscată este de 690 kg/m³. Este rezistent la putrezire, atât la atacul insectelor, cât și la factorii de mediu, dudul roșu fiind cel mai rezistent dintre tipuri. Se lucrează ușor cu unelte manuale sau mașini. Se poate strunji cu ușurință, se încleiează și se finisează fără probleme. Arde foarte bine, întreține arderea o lungă perioadă degajă multă căldură și miros plăcut. Nu este recomandat pentru șeminee deschise pentru că împrăștie scântei.

secțiune lemn de dud
sursa: wood-database.com
cherestea dud
sursa: commons.wikipedia.org
Utilizările lemnului de dud

Dacă este suficient de mare pentru a obține cherestea lată, poate fi folosit la fabricarea mobilierului sau a pardoselilor. Este folosit în special de meșteri tâmplari, nefiind una dintre speciile folosite în industrie. Lemnul de dimensiuni mai mici poate fi folosit pentru obținerea bolurilor, având culoare frumoasă și desen plăcut. Se folosește, de asemenea, la obținerea stilourilor, pixurilor, cutiilor de bijuterii.

Datorită rezistenței crescute la exterior poate fi folosit la obținerea stâlpilor de susținere pentru gard sau la fabricarea de mici împrejmuiri pentru parcuri sau zone verzi protejate.

Dudul are lemnul plăcut aromat și de aceea este folosit, ca și stejarul, la fabricarea butoaielor pentru învechirea distilatelor – pălincă, rachiu, cognac, whisky. În urma învechirii distilatul capătă o plăcută culoare galbenă, foarte apreciată de cunoscătorii. Butoiul poate fi ars, îmbogățind astfel aromele.

Tot datorită mirosului plăcut, ușor dulce, lemnul de dud este folosit la afumarea cărnurilor. Rumegușul de dud este pus pe grătare speciale acoperite, alături de carne și lăsat acolo câteva ore, la foc mic. Carnea capătă astfel un gust și un miros foarte plăcut.

Dudul este printre cele mai bune lemne de foc pentru că degajă multă căldură. Arde încet, fără mult fum (cu condiția să fie bine uscat) și dă căldură o perioadă lungă de timp. Este și o sursă excelentă de cărbuni. Nu trebuie folosit însă în șeminee deschise pentru că, în timpul arderii, crapă și aruncă scântei aprinse.

distilat învechit

Sper să considerați interesante informațiile. Dacă aveți completări sau experiențe personale cu lemnul de dud, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Informațiile vor fi adăugate articolului și astfel vom beneficia cu toții de un material complet.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter