În construcții, unele proiecte rămân memorabile nu doar prin dimensiune sau arhitectură, ci prin modul în care reușesc să se așeze firesc într-un loc. Sunt acele construcții care par să fi existat dintotdeauna în peisaj, chiar dacă sunt rezultatul unor procese tehnice complexe și al unor decizii atent cântărite. Chalet-ul realizat de Dorna Eco House la Râșnov, în județul Brașov, este un astfel de proiect. De la primele schițe și până la ultimele detalii de execuție, fiecare etapă a urmărit același obiectiv: o locuință eficientă energetic, construită responsabil și integrată într-un cadru montan cu adevărat special. Am ales să-l numesc chalet pentru că este mai mult decât o cabană. Dimensiunile, lemnul folosit generos la interior și exterior, integrarea în peisaj te duc cu gândul la astfel de construcții pe care le descoperi încântat în Alpii francezi sau elvețieni.

Un proiect gândit pentru loc și peisaj
Ideea de bază a fost cât se poate de clară încă de la început pentru Dorna Eco House – utilizarea materialelor naturale și crearea unui spațiu autentic, în acord cu mediul și cu stilul de viață dorit de beneficiari. Însă ceea ce părea un concept simplu a devenit, în realitate, un proiect tehnic complex, modelat de particularitățile terenului și de exigențele structurale.
Amplasat într-o zonă montană spectaculoasă din Râșnov, chalet-ul a fost conceput ca o locuință de dimensiuni generoase, dar atent calibrată pentru a nu domina peisajul. Integrarea în mediul natural a fost o direcție esențială, iar soluțiile constructive au fost alese astfel încât să respecte atât caracterul locului, cât și cerințele actuale de eficiență energetică.
Materialele naturale au fost prioritare nu doar din considerente estetice, ci și funcționale. Lemnul este cel ce joacă rolul central, atât în structură cât și în finisaje, contribuind la confortul interior și la performanța generală a clădirii.
Prima provocare reală – logistica dificilă
Orice proiect începe cu terenul, iar în acest caz, terenul a impus reguli clare. Panta abruptă a făcut imposibil accesul direct al unui tir până la amplasament, ceea ce a generat o provocare logistică importantă încă din faza de organizare.
A fost necesară o descărcare intermediară, urmată de transportul etapizat al elementelor până pe șantier. În paralel, lipsa accesului pentru utilajele clasice de montaj a făcut ca multe dintre operațiuni să fie adaptate sau regândite în timp real.
Aceste condiții au cerut nu doar planificare și foarte multă flexibilitate, ci mai ales capacitate de a lua decizii rapide și corecte direct în teren.
Colaborarea care a făcut diferența
În astfel de contexte, diferența o face echipa, dar și relația construită corect și atent cu beneficiarii. În cazul acestui proiect, colaborarea a fost una activă și constantă, beneficiarii implicându-se în identificarea soluțiilor pentru fiecare etapă dificilă.
Această comunicare eficientă a permis ca sistemul de construcție pe structură din lemn, cu pereți prefabricați, să fie valorificat la maximum. Elementele au fost produse în condiții controlate, în fabrica Dorna Eco House, ceea ce a redus incertitudinile din șantier și a asigurat o calitate constantă a execuției.
Chiar și în condiții logistice complicate, montajul a putut fi realizat cu precizie, datorită pregătirii riguroase din faza de producție.
Arhitectura care creează identitate
Unul dintre elementele definitorii ale proiectului este soluția arhitecturală care sugerează existența a două volume distincte, alipite. Această abordare a generat o compoziție volumetrică dinamică și a oferit libertate în organizarea spațiilor interioare.
În același timp, a creat contextul ideal pentru evidențierea acoperișului cu capriori aparenti — un element care aduce nu doar valoare estetică, ci și autenticitate.
Prelucrarea capriorilor în fabrica Dorna Eco House, pe utilaje CNC, a permis realizarea unor îmbinări precise și a unor detalii care, odată montate, devin parte integrantă din designul interior. Structura nu mai este ascunsă, ci expusă și valorizată.
Acoperișul care nu admite nici un fel de compromis
Acoperișul a fost, fără îndoială, una dintre cele mai complexe provocări tehnice. Este concluzia la care a ajuns echipa Dorna Eco House acum, privind înapoi și evaluând proiectul.
Configurația volumetrică a generat o dolie centrală, care, la interior, s-a tradus printr-o intersecție complicată de capriori. Fiecare element a trebuit să fie executat cu precizie milimetrică, capriorii fiind prelucrați cu chertări la ambele capete pentru a se întâlni perfect în punctele stabilite.
În paralel, montajul lambriului pe tavan, realizat în unghi, a adăugat un nivel suplimentar de dificultate. Execuția a necesitat coordonare, atenție la detalii și o înțelegere foarte bună a proiectului în ansamblu.
Rezultatul final confirmă însă avantajele unei capacități de producție precise, cu echipamente de ultimă generație și ale unei echipe experimentate, capabile să gestioneze structuri complexe în condiții reale de șantier.
Materiale naturale și performanță pe termen lung
Dincolo de provocările structurale, proiectul a urmărit constant confortul locuitorilor și atingerea unor performanțe energetice ridicate, fără a compromite utilizarea materialelor naturale.
Acoperișul a fost izolat cu aproximativ 40 cm de vată bazaltică, asigurând un nivel ridicat de protecție termică. Pentru confort acustic, între dormitoare au fost montate membrane fonoizolante de 4 mm, contribuind la crearea unor spații intime și bine protejate fonic.
Fațada ventilată, izolată cu vată bazaltică de înaltă densitate, este placată cu pin termotratat. Montajul fără șipci de mascare la colțuri evidențiază precizia execuției și calitatea finisajelor.
Tâmplăria din lemn și acoperișul din șindrilă completează coerent conceptul general, contribuind atât la estetica proiectului, cât și la integrarea sa naturală în peisaj.
Echipa – elementul invizibil, dar esențial
Urmărind cu atenție desfășurarea proiectului descoperim că în spatele fiecărei etape — de la idee și proiectare, până la producție și montaj — se află o echipă restrânsă, dar cu experiență solidă. Dorna Eco House a construit, în timp, un mod de lucru bazat pe specializare și rigoare. Echipele sunt formate din profesioniști care au participat la realizarea multor proiecte în Europa și în țară, tehnicieni care înțeleg fiecare etapă a execuției unei case din lemn și o pun în practică cu atenție la detalii.
Această continuitate între proiectare și montaj reduce erorile și permite adaptarea rapidă la situațiile neprevăzute din teren.
Mai mult decât un proiect – o lecție de adaptare
Chalet-ul de la Râșnov demonstrează că execuția unei case nu înseamnă doar producție și montaj, ci capacitatea de a adapta soluțiile tehnice ale proiectului la realitatea din teren. Este un exemplu de echilibru între arhitectură, tehnologie și natură — un proiect în care fiecare decizie, de la material la detaliu de execuție, contribuie la un rezultat coerent și durabil. Pentru că nu a fost doar despre o construcție, ci despre un proces în care experiența, colaborarea și respectul pentru context au făcut diferența.







































Adaugă comentariul