O consecință a lemnului corect șlefuit este și absorbția mai redusă de materiale de finisare. Lemnul rugos, neșlefuit sau șlefuit cu hârtie de șlefuit grosieră (60, 80) absoarbe mult și neregulat, apar pete la colorare, primul strat de grund sau de lac aplicat dispare în interiorul lemnului și crește consumul. De aceea este recomandat ca șlefuirea să se facă în trepte, cu hârtie cu granulație din ce în ce mai fină. Dar până unde putem merge cu finețea hârtiei de șlefuit? Va fi din ce în ce mai bine cu cât hârtia este mai fină sau există un prag peste care rezultatele nu mai sunt la fel de bune? Ce probleme pot apărea dacă se depășește acest prag? La aceste întrebări îmi propun să răspund în cele ce urmează.
Care este granulația maximă a hârtiei de șlefuit pentru lemn
Nu ar trebui să se depășească granulația 220 la șlefuirea lemnului. Și această granulație este considerată foarte fină, dar este folosită la lemnul moale, afânat și scămos pentru a obține o suprafață care să absoarbă cât mai uniform. Un exemplu de lemn dificil la șlefuire este álamo. Pentru a rupe fibra și a regla absorbția se merge spre hârtie mai fină ca cea folosită în mod obișnuit. Pentru lemnul dur cum este robleel haya o ulmul, 150, maximum 180 este suficient pentru a obține o suprafață fină care să absoarbă uniform materialele care urmează a fi aplicate pentru protecție și estetică.
Lijado de madera, mai ales a celui masiv, se face cu mai multe granulații pentru a rupe treptat fibra și a ajunge la finețea dorită. Dacă trecem direct la șlefuirea fină a rugozităților rămase de la prelucrarea mecanică, hârtia nu va rezista și se va consuma foarte repede. Ca urmare, șlefuirea va fi prost făcută și va crește consumul de hârtie, deci și cheltuielile.
Este recomandată folosirea a cel puțin două granulații diferite, adaptate în funcție de duritatea lemnului. Lemnul dur (fag, acaciaroble, cer) se șlefuiește inițial cu granulație 80 sau 100, după care se folosește hârtie 120 sau 150. Lemnul moale (o parte dintre resinoso...plop, usted, arin) se șlefuiește cu 100-120, după care se trece la 150-180, la nevoie se ajunge chiar la 220. Am menționat o parte dintre rășinoase pentru că, de exemplu, pinul norvegian sau alerce siberian sunt lemne dure, care nu sunt dificil de șlefuit. Abeto, cel mai folosit rășinos în România, este însă mai afânat și mai moale, deci mai greu de șlefuit.
Ce probleme pot apărea dacă lemnul este foarte fin șlefuit
Este adevărat că șlefuind lemnul reglăm absorbția, iar consumul de material va fi mai mic. Este normal, pentru că lemnul absoarbe mult mai mult prin fibre neregulat secționate. Pentru a vă face o idee comparați cum se vede absorbția unei soluții colorate într-un băț rupt în mâini sau pe genunchi și unul tăiat frumos cu o lamă fină, bine ascuțită. Lama a tăiat uniform fibra lemnului și colorantul urcă uniform, pe când ruperea s-a făcut dezordonat și fiecare fibră absoarbe în funcție de suprafața de absorbție creată. Prin șlefuire nu facem altceva decât uniformizăm toate canalele (fibrele) prin care intră culoarea sau lacul astfel încât să absoarbă la fel.
Ce se întâmplă când folosim hârtie foarte fină? În loc să deschidem uniform canalele de absorbție ale lemnului (fibrele) le blocăm cu praful fin rezultat la șlefuire. Orificiile devin tot mai mici, iar unele se închid total și nu mai absorb nimic. Așa apar petele deschise la culoare atunci când aplicăm baițul sau lipsa de aderență a peliculei. În loc să intre bine în lemn și să se prindă de el, grundul/lacul intră doar din loc în loc, acolo unde mai este posibil. După uscare, pelicula formată va fi foarte sensibilă și se va desprinde la cea mai mică lovitură sau șoc mecanic. Dacă este un lac mai dur pe bază de solvent, după desprindere se va sparge ca sticla în locul în care s-a desprins. Dacă este lac pe bază de apă, este posibil ca, la un moment dat, pelicula să se jupoaie ca o piele arsă de soare.
În cazul finisării cu uleiuri, o șlefuire foarte fină duce la absorbție reducă, superficială, protecție scăzută, rezistență redusă a finisajului în timp. Refacerea va trebui făcută mai repede și mai des, rezistența la apă va fi mai mică. Unul dintre atuurile uleiului este că intră în lemn și-l protejează din interior. Printr-o șlefuire foarte fină îl împiedicăm să facă acest lucru.
În concluzie, dacă lemnul este șlefuit cu o granulație foarte fină îi scade puterea de absorbție ceea ce duce la probleme de aderență a peliculei de lac formate și de rezistență scăzută, în cazul uleiului. Petele de culoare deschisă apărute la băițuirea lemnului sunt o altă consecință a șlefuirii foarte fine.
Sper să vă fie de ajutor informațiile. Dacă aveți completări, întrebări sau neclarități, lăsați-ce mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.
Español 
Română 
Italiano 
English 
Deutsch 
Français 
Polski 
Português (AO90)
Les saludo. Aunque mi experiencia es casi nula, la pasión supera con creces cualquier obstáculo. Personalmente, he llegado a la conclusión de que sólo se puede conseguir un gran acabado con un canteado a contrafibra, aunque hablemos de roble o abeto. He conseguido resultados más allá de lo esperado con una Stanley 9 1/2, por supuesto con cuidado y paciencia. Y eso fue antes de leer sobre los métodos japoneses.
Hola,
En primer lugar, me gustaría felicitarles por la calidad y el detalle de la información de su página web, que denota una gran pasión por el trabajo con este noble material que es la madera.
En segundo lugar, me gustaría pediros consejo. He tratado una puerta vieja de roble con solución anticorrosiva, tras haberla lijado previamente de forma correcta, siendo la última veta de 150. El tratamiento se hizo con una solución muy concentrada, que se volvía espumosa al aplicarla con brocha. Aunque dejé un tiempo de secado de dos días, al final la madera no parecía secarse del todo. Sin embargo, intenté aplicar una capa de barniz encima, y el resultado fue que el barniz no parecía secarse, y la superficie de la madera seguía grasienta y más oscura todavía. Ahora me pregunto si no sería buena idea aplicar algún desengrasante o decapante para intentar restaurar la superficie, antes de probar con un nuevo barniz. Algún consejo suyo sin duda me ayudaría a mí y quizás a otros como yo, por qué no....
Con agradecimiento y estima.
¡Hola!
Gracias por su apreciación.
Sería de gran ayuda que me dijeras si lo usaste para el tratamiento de envejecido, para saber por qué no se secó. Normalmente estas soluciones son al agua, se diluyen para que penetren lo máximo posible en la madera y se sequen sin problemas. Un problema con la absorción de las capas siguientes es el silicato de sodio (agua de vidrio) u otras soluciones a base de silicato. En estos casos la superficie se vuelve muy dura y la absorción en profundidad muy baja.
Es evidente que el lago se ve afectado por la sustancia aplicada anteriormente. Es posible que la sustancia utilizada inhiba la reacción de polimerización que hace que el barniz se seque y, por lo tanto, el barniz quede pegajoso. Para mí hay muchas incógnitas y es difícil decir qué ha pasado.
Como el lago no se seca es obvio que hay que eliminarlo. Utiliza soluciones decapantes, dudo que lo consigas solo con diluyente. Encuentra este tipo de soluciones en tiendas de bricolaje. La solución se aplica con un pincel, se deja actuar unos minutos y luego se retira el barniz con una rasqueta o cuchilla. Si no consigues quitarlo del todo, repite la operación. Por último, lave con diluyente universal y vuelva a lijar la superficie con papel de lija de grano 150. Después de decapar se puede reanudar el barnizado. Conviene comprobar de antemano si el barniz puede aplicarse sobre la solución para antigüedades utilizada.
Le deseo lo mejor.