Ce poate fi mai potrivit pentru o zi de 10 Mai decât o plimbare prin Castelul Peleș? Vă invităm să-l vizitați pentru a descoperi minunatele lambriuri de nuc, tavanele casetate, grinzile speciale, scările în spirală, mobila în différents styles. Sunt tot atâtea motive pentru a-i spune și povestea.
Un castel construit cu meșteri din toată Europa
Încă din 1866, primul său an ca Principe al României, Carol I vizita un sat de munte din apropierea graniței cu Imperiul Austro-Ungar, Podul Neagului, vechiul nume al stațiunii Sinaia. Este încântat de acel loc și hotărăște să ridice un castel care să fie leagăn al noii dinastii.
Pentru aceasta cumpără în 1872 un teren în zona Piatra Arsă, o zonă mai retrasă. În 1873 încep lucrările. Arhitecții care au făcut planurile si au supravegheat lucrările au fost Johannes Schultz, Karel Liman și Emile Andre Lecomte du Nouy. Între anii 1873 și 1875 este consolidat terenul, fiind destul de nesigur și dificil. În 1875 începe construcția castelului, la temelia căruia Carol I pune câteva sute de monede de 20 de lei, primele monede cu chipul noului domnitor.
Lucrările au durat până în 1883, timp în care au fost permanent supravegheate de domnitor. După spusele reginei Elisabeta (poeta și scriitoarea Carmen Silva) muncitorii care au lucrat la castel erau de diferite nationalități – români, albanezi, greci, turci, italieni, nemți, maghiari. Se pare că se auzeau 14 limbi printre muncitori, un adevărat Babilon.
Vasile Alecsandri, présent à l'inauguration
La inaugurarea oficială a castelului – din 7 octombrie 1883 – printre multe personalități ale momentului a fost prezent și poetul Vasile Alecsandri. Acesta a făcut familiei domnitoare o urare veche, de casă nouă:
„Câte cărămizi și grinzi
Atîtea măriri și izbânzi
Cât nisip în aceste clădiri
Atîtea fericiri și străluciri.”
Între 1883 și 1914 (anul morții principelui Carol I) castelul a fost extins. S-au construit încă două clădiri mai mici, Pelișor și Foișor. În Foișor se va naște în 1921 Regele Mihai I.
Castelul a fost decorat de J.D.Heymann, August Bembe și Bernhard Ludwig, foarte cunoscuți și apreciați în acele vremuri. S-a încercat ca fiecare cameră să aibă personalitatea ei, folosindu-se mai multe stiluri: neorenaștere germană și italiană, neorococo, neobaroc german, biedermeier, turcesc, maur. Putem aminti aici Holul de Onoare, cu pereții lambrisați cu lemn de nuc cu intarsii de esențe nobile, Sala de Arme, decorată neorenascentist, cu lambriuri din lemn de stejar și tavan casetat, Cabinetul de lucru al regelui, unde sunt piese de mobilier Heymann, Sala veche de muzică, decorată cu mobilier din teck primită în dar de la maharajahul de Kapurtala.
Le premier château électrifié d'Europe
Un lucru absolut remarcabil este că, în 1914 când a fost deschis pentru vizitare, castelul avea lift interior, aspirator, încălzire centrală, băi moderne. Peleș a fost primul castel electrificat din Europa.
În 30 decembrie 1948 Castelul a fost confiscat de regimul comunist, ca „bun al poporului”. În 3 ianuarie 1949 Regele Mihai părăsește Castelul care, în 1852, avea să devină muzeu. În același an o parte din bunurile de patrimoniu din interior sunt transferate la Muzeul de Artă din București.
În 1975 regimul Ceaușescu închide Castelul pentru public și va fi redeschis după revoluție, în 1990. Din această perioadă datează o poveste legată de lemnul din interior. Se pare că familia Ceaușescu ar fi dorit să facă din Castelul Peleș reședință personală. De teamă să nu fie deteriorat de gustul lor îndoielnic, muzeografii au spus că în lemn a intrat o ciupercă foarte periculoasă pentru om. De fapt, chiar exista o ciupercă, dar ea viza numai lemnul. În anii ’80, o echipă de la ICPIL (Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Industria Lemnului), institut unde am lucrat o perioadă, a muncit intens pentru salvarea lemnului afectat. Din păcate, o parte din grinzile aflate în Holul de onoare și în sufrageria de la parter a trebuit schimbată.
În 2007 Castelul Peleș a fost retrocedat familiei regale, actul de retrocedare fiind semnat în 20 februarie. Regele Mihai I a hotărât atunci ca acesta să rămână în continuare în circuitul turistic. „Porțile Peleșului vor rămâne deschise românilor pentru eternitate"a déclaré Sa Majesté.
Vă recomand cu căldură să vizitați Castelul Peleș, veți fi absolut încântați. Eu l-am vizitat nu de mult împreună cu câțiva prieteni și colaboratori străini, iar reacțiile lor m-au convins că avem unul dintre cele mai frumoasele castele ale Europei.
Ajouter un commentaire