Divers

Animaux sculptés d'un réalisme incroyable par Giuseppe Rumerio

Vă prezentam acum ceva vreme o artistă care, inspirată de natură și de fauna sălbatică, reușea  să reproducă prin pirogravare imagini incredibil de reale ale animalelor. Tot natura îl inspiră și pe sculptorul italian Giuseppe Rumerio să realizeze lucrări atât de realiste încât te intrebi dacă acele animale sculptate nu urmează să se miște în secunda următoare. Rumerio este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari sculptori de animale și de aceea m-am gandit să-i acord câteva rânduri.

animaux sculptés

Giuseppe Rumerio trăiește și lucrează în Ortisei, regiunea Val Gardena din Munții Dolomiți, Italia. În această regiune lemnul se sculptează de sute de ani, așa că era foarte greu ca micul Giuseppe să stea departe de această artă, fiind fascinat de modul cum lucrau vechii meșteri. La 14 ani a devenit ucenic, făcând primii pași pe drumul artei sub supravegherea unui meșter recunoscut. De atunci a lucrat continuu. Și-a făcut propriul atelier iar cu tipul a avut și el ucenici. Acum, la aproape 70 de ani, este Maestru sculptor și lucrează singur. Spune că îi este mai ușor așa. Preferă sa lucreze totul singur, să se adâncască în munca sa fără să simtă presiune.

animaux sculptés

Inspirația vine din natura. De acolo vin imaginile de animale iar abordarea este întotdeauna dinamică. Animalele sunt sculptate în alergare sau în încleștarea unor lupte. Abilitatea de a desena îl ajută foarte mult. O altă sursă de inspirație sunt artiștii francezi de la sfârșitul sec.19-începutul sec.20, pe care îi admiră foarte mult.

animaux sculptés

Dar Rumerio nu sculptează numai animale. El are un catalog impresionant în care gasești sculptură sacră, sculpturi-studiu legate de trupul feminin, dar și alte subiecte. Unul din studiile adresat femei este dedicat supermodelului Naomi Campbell.

animaux sculptés

animaux sculptés

Multe din sculpturi sunt făcute la cerere, pentru vechi clienți care se întorc mereu pentru încă o lucrare. Obișnuiește să lucreze la mai multe sculpturi în același timp. Așa, trecând de la una la alta, poate vedea eventualele greșeli sau nepotriviri. Uneori însă este nevoie să se concentreze asupra unei singure sculpturi și o perioadă de timp se dedică numai acelei lucrări. Numai când este convins că drumul este perfect trasat poate trece și la altele.

animaux sculptés

animaux sculptés

Lemnul cu care-i place să lucreze cel mai mult este pinul, dar spune ca orice lemn este bun pentru sculptură. Ceea ce consideră foarte important este ca lemnul să fie lucrat manual, numai așa poate fi dusă mai departe tradiția. În ultima vreme au apărut mulți care realizează sculpturile cu ajutorul mașinilor, dar o lucrare făcută manual va avea întotdeauna amprenta celui care o realizează, va reprezenta ceva special.

animaux sculptés

Din dorința de a pastră tradiția sculpturii manuale în 1994, la inițiativa unor artiști din zona Val Gardena, a luat naștere expoziția UNIKA, unde timp de 3 zile artiștii lucrează în fața oamenilor, astfel încât aceștia le pot observa calitățile, pot vedea cum lemnul se transformă treptat într-o operă de artă. Este singurul moment când admiratorii pot pune întrebări și pot afla mai multe despre modul cum sunt făcute lucrările. Expoziția i-a acordat lui Giuseppe Rumerio titlul de „Master Artist”, cea mai înaltă certificare a talentului său.

animaux sculptés

animaux sculptés

animaux sculptés

A propos de l'auteur

Mihaela Radu

Mihaela Radu est ingénieur chimiste, mais elle a une grande passion pour le bois. Elle travaille dans ce domaine depuis plus de 20 ans, la finition du bois étant ce qui l'a définie pendant cette période. Elle a acquis de l'expérience en travaillant dans un institut de recherche, dans sa propre entreprise et dans une multinationale. Elle souhaite continuer à partager son expérience avec ceux qui ont la même passion - et plus encore.

2 commentaires

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

  • De la de la de la ! !! Incroyablement bien sculpté, tant de talent et de dévouement, ils ont l'air vrai, très beau, mais quel travail. Merci de nous montrer ces merveilleuses choses en bois. Je vous souhaite une bonne continuation.

  • Bonjour
    Je veux que vous acceptiez ma grande admiration et les extraordinaires félicitations que je vous adresse de tout cœur.
    Loredana M.B

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

Lettre d'information du vendredi matin
Informations et conseils des experts

fr_FRFrançais