Câți dintre noi nu visează la un loc unde să evadeze la sfârșit de săptămână sau în vacanțe, la un loc liniștit unde să-și descarce tot stresul acumulat? Pentru mulți, oaza de fericire este o casă din bușteni, iar unii chiar hotărăsc să locuiască permanent într-o astfel de casă. Exact ca Ovidiu, care și-a construit casa visată la ieșirea din Târgu Neamț spre Suceava, sus pe un deal, aproape de locul unde și-a petrecut copilăria. Locul devenise o râpă greu accesibilă pe care a transformat-o într-un mic colț de rai. Casa, foișoarele din curte, până și cușca câinelui sunt construite din bușteni. Atenția pentru detalii, specifică echipei Doralnic, echipa cu care le-a construit, se vede peste tot, iar locul pare într-adevăr o oază de fericire.
Căsuța Crângului
Căsuța Crângului – cum și-a denumit Ovidiu casa din bușteni – este o casă cu demisol, parter și etaj. Realizarea ei este urmarea firească a dragostei lui pentru lemn. I-a plăcut întotdeauna lemnul și acest tip de casă. În urmă cu 10 ani a construit, tot cu Doralnic, o căsuță de oaspeți – un foișor închis cu o cameră și terasă – în curtea casei unde locuia. Aici își aduna prietenii la un grătar, iar când veneau mai de departe, puteau rămâne în camera primitoare. I-a plăcut atât de mult acel foișor încât și-a promis că, atunci când va fi posibil, își va construi o casă din bușteni în care să locuiască permanent împreună cu familia.
S-a mutat în noua casă de doar o lună și este deja foarte mulțumit. Este bine făcută, scările nu scârțâie și nici nu se aude zgomotul între nivele. Dacă este pornit televizorul în living-ul de la parter, zgomotul nu se aude la etaj. Asta și datorită izolării fonice foarte bine realizate. Între nivele s-a folosit vată bazaltică cu grosimea de 200 mm, pe tavanul parterului s-a montat lambriu, iar la etaj dușumea din lemn. Și șarpanta este bine izolată, tot cu vată bazaltică. Așteaptă să vadă cum va fi iarna. Cu toate că nu se mutase încă, a constatat că pe timpul verii este bine și nu are probleme cu căldura la etaj. În vechea casă din oraș, construită din cărămidă și BCA, era foarte cald vara, mai ales sus, la mansardă.
Încălzirea în casă este pe gaz. Cu toate că nu avea acces la gaz în zonă, a reușit să rezolve acest lucru, pregătind, însă, și o variantă de rezervă. În living a instalat un termo-șemineu pe lemne care este conectat la calorifere. Așa că, dacă arde focul în șemineu, poate fi încălzită și casa. Este mulțumit de noua casă și nu-l deranjează o grindă crăpată sau un mic scârțâit. Spune că dacă iubești lemnul nu trebuie să cauți perfecțiunea cu orice preț ci să te bucuri de frumusețea și calitățile lui unice.
Omul sfințește locul sau transformarea unei râpe într-un mic parc terasat cu heleșteu
Când ieși din casă, pe terasă ai parte de o imagine de basm. Locul, altădată o râpă unde curgea un pârâu, a fost transformat într-un mic parc terasat, cu heleșteu și ponton, cu foișoare și leagăn, cu alei amenajate cu pietriș, cu multă verdeață și iluminat specific. Toate – pontonul, foișoarele, leagănul, cușca câinelui – sunt din bușteni, făcute cu aceeași grijă și atenție pentru detalii ca și casa. Grătarul se află în foișorul cel mare de lângă casă, alături de o masă rotundă și scaune rustice cu șezut rotund. O adevărată „masă a tăcerii” pregătită, însă, pentru întâlniri mai puțin tăcute 😊. Pentru „tăcere” poți alege foișorul de la capătul pontonului sau cel de dincolo de heleșteu.
Transformarea, din câte povestește Ovidiu, este radicală. Pe strada unde este acum construită casa, au locuit bunicii. Copilăria petrecută aici, cu aventurile, jocurile și bucuriile ei, nu i-au dispărut niciodată din suflet. Așa că, atunci când a avut posibilitatea, a cumpărat locul și a investit în el, transformându-l total. L-a curățat și l-a terasat, a plantat pomi și a pus gazon, a amenajat heleșteul. În toată curtea există sisteme de irigare și de iluminat, bine ascunse, astfel încât să te bucuri de lumină și de vegetație fără să te împiedici de fire și țevi.
Cu toate că ar fi fost mai simplu și probabil, mai ieftin să betoneze tot locul, Ovidiu a ales să pună pietriș pe alei, să lase iarba să crească printre pietrele mai mari așezate în zona foișorului și a leaganului, să mărginească aleile cu piatră. „A și putut”, vor spune cârcotașii. Dar și cel care betonează toată curtea, tăind pomii pentru că toamna sunt prea multe frunze și sunt greu de măturat, „poate”. Ovidiu a ales să planteze pomi, să pună iarbă și să le îngrijească. Și așa, investind suflet și trudă, a „sfințit” locul.
Căsuța Crângului a avut parte de un constructor bun și serios
A avut și norocul (și inteligența 😉) să lucreze cu oameni serioși și pricepuți, din grupul celor care consideră că meseria este brățară de aur. Îmi povestea despre Savu – un membru al echipei Doralnic – că „te minunezi ce poate să facă cu drujba”. Îl știe încă de acum 10 ani, când a lucrat la casa-foișor din bușteni făcută pentru oaspeți. Continuitatea în echipă, perfecționarea permanentă, unitatea între membri echipei sunt motive pentru care Doralnic livrează întotdeauna calitate. Oamenii buni sunt păstrați și apreciați iar acest lucru se vede în loialitatea lor și în seriozitatea cu care lucrează.
„Toți sunt baieți harnici, serioși și de cuvânt. Și îndemănoși! Vin cu soluții pentru orice problemă și le și iese. Cu Dorin (Dorin Văideanu – proprietarul firmei) te înțelegi mereu, chiar dacă vii cu schimbări pe parcurs. Aș lucra oricând cu ei”.
Ne-am bucurat să vedem din nou oameni care-și fac treaba bine, echipe care lucrează împreună de ani de zile și beneficiari mulțumiți de colaborarea din timpul șantierului și de ceea ce primesc la final. Să vedem că se poate lucra bine cu gândul la mulțumirea clientului, chiar și atunci când montezi o priză pe perete de zici că a crescut din buștean. Că este posibil să se respecte termenele, să vii atunci când ai promis că vii și să termini atunci când ai spus că vei termina. Că se poate rezolva orice problemă care apare pe parcurs fără a fi nevoie de rugăminți repetate și fără improvizații riscante.
Și totul datorită unei echipe bine pregătită și sudată și mai ales, bine condusă și îndrumată. Felicitări, Doralnic!
Où peut-on trouver les prix ?
Doralnic vatra dornei ! Très sérieux, mais difficile à attraper ! Spor !