Le blanc de la porte extérieure a-t-il jauni peu après la peinture ? C'est le tanin du bois, pas le soleil.

Zilele trecute am văzut o postare pe un grup de profil cu o ușă exterioară din lemn care din alb devenise crem-gălbuie la mai puțin de 0 lună de la vopsire. Proprietarul încerca să afle despre ce este vorba și dacă se mai putea face ceva. Mulți au acuzat rezistența scăzută a vopselei la soare. Vopseaua albă are tendința de a se îngălbeni în timp, chiar și la interior. Este un fel de îmbătrânire determinată de lumină, nu doar de radiația UV. Schimbarea într-un timp atât de scurt este, însă, determinată de taninul din lemn care se dizolvă cu ușurință în apa conținută de produsele hidrodiluabile. Pentru a evita astfel de probleme, când lemnul este taninos (stejar, salcâm, castan, nuc, mahon), se aplică un prim strat de izolator înaintea straturilor de grund și/sau vopsea.

Le tanin dans le bois

Am mai vorbit despre taninul din lemn, găsiți informațiile ici, dar revin puțin pentru a sublinia cât de mult poate afecta procesul de finisare. Din fericire, prezența taninului sau ieșirea lui când vine în contact cu apa nu afectează proprietățile de rezistență ale lemnului ci doar partea estetică. Dar aici intervine uneori atât de brutal încât obiectul respectiv trebuie refinisat.

Cât de agresivă poate fi acțiunea lui am văzut cu mulți ani în urmă. Finisam într-o fabrică lamele de lemn de salcâm ce urmau să fie asamblate într-un mobilier de grădină. Erau așezate toate la rând, cu o mică distanță între ele, iar eu aplicam cu pistolul o vopsea albă pe bază de apă. Nici nu am ajuns să aplic pe toate lamele și am văzut că prima se făcuse deja galben-verzui. Cu toate că învățasem despre tanin îmi ieșise total din cap acest lucru când m-am apucat de finisat. A trebuit să șlefuiesc din nou lemnul, sa aplic izolatorul și apoi vopseaua albă. E drept, a ieșit până la urmă, dar am muncit mult mai mult.

Taninul nu este un produs anume, nu are o formulă chimică bine definită care să-l identifice. Este un amestec de compuși cu caracter acid, diferiți de la plantă la plantă, care au ca scop apărarea plantei de insecte și de dăunătorii care îi pot face rău. Cantitatea diferă de la specie la specie, dar și în cadrul aceleiași specii. Ca un indiciu asupra cantității, lemnul este cu atât mai taninos cu cât este mai închis la culoare. Cele mai cunoscute specii de la noi recunoscute a fi taninoase sunt chêne, acacia, nuc, châtaigne, ulmul. Speciile exotice, mai ales cele africane, sunt foarte bogate în tanin. La ele, din cauza acidității, pot apărea probleme nu doar de natură estetică ci și de încleiere sau de întărire a lacului (în cazul folosirii catalizatorilor).

Un lemn taninos trebuie izolat. Cum se comportă un izolator

Nu întotdeauna prezenta taninului este vizibilă imediat. Este posibil să finisați obiecte de stejar sau nuc și să nu vedeți nicio schimbare, mai ales dacă nu este vorba de o culoare deschisă. Dacă folosiți însă finisaj pe bază de apă este bine să nu riscați. Un lac sau o vopsea sunt considerate total uscate după minimum 2 săptămâni. Sunt specialiști care spun chiar o lună. În tot acest timp există apă în peliculă care poate dizolva taninul.

Un izolator nu este un produs minune sau ceva care poate face ca prețul finisajului să crească exponențial, așa că nu îl ocoliți. Este un material care pătrunde adânc în lemn și se întărește acolo, blocând taninul în interior. Se aplică ca prin strat, astfel încât straturile următoare să nu fie afectate, iar aplicarea este simplă similară cu a celorlalte materiale de finisare. Dacă baițul va fi aplicat după izolare, cantitatea și viscozitatea izolatorului trebuie adaptate astfel încât lemnul să poată absorbi culoarea.

Există mai multe tipuri de izolatori și pentru a fi eficienți trebuie aleși cei potriviți. Sunt izolatori pentru lemn folosit la exterior și pentru cel de la interior, pe bază de apă sau de solvent, mono sau bicomponenți. Este bine să cereți sfatul furnizorului de lacuri și vopsele și să vă asigurați că folosind produsul recomandat nu veți avea probleme.

Ușa de exterior îngălbenită

In cazul ușii de la care am pornit, vopseaua rezistentă la condițiile de exterior a înlesnit prezența umidității și ieșirea taninului. Produsele pentru exterior permit schimbul de umiditate cu exteriorul o perioadă mai lungă. Ele lasă apa să iasă din lemn și lac, dar permit și umidității din aerul exterior să intre. De aceea lacul pe bază de apă aplicat pe rame de fereastră poate deveni cețos, cu pete alb lăptoase, dacă este o perioadă ploioasă la scurt timp după ce au fost finisate și montate. Petele vor dispărea când ploaia încetează și apare din nou soarele. Dar acea umiditate poate face ca taninul să iasă, dacă lemnul nu a fost izolat.

Sunt convinsă că în acest caz nu a fost vorba despre îngălbenire din cauza soarelui pentru că timpul scurs de la vopsire era foarte scurt (o lună), iar îngălbenirea era destul de uniformă. Este imposibil ca soarele să acționeze pe fel pe toată suprafața ușii. În locurile umbrite și adăpostite, materialul este mai ferit și durabilitatea lui crește. De aceea, la casele de lemn vopsite de multă vreme culoarea rezistă sub streașină chiar dacă în rest este decolorată și afectată de vreme.

Pentru a rezolva problema ușa trebuie refinisată. Adică trebuie îndepărtat tot finisajul până la lemn, aplicat un izolator și revopsit. Este singura soluție pentru a elimina orice risc. Aplicarea unui alt strat de vopsea peste cel deja existent nu este o soluție. Taninul poate străbate și prin acesta, iar grosimea finisajului devine prea mare ceea ce duce la reducerea elasticității și în timp pot apărea crăpături.

Sper să considerați interesant și de ajutor cele spuse mai sus. Iar dacă sunt neclarități sau aveți întrebări, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.