Industry 4.0 ne-a adus tuturor noi oportunități. Nika Machinery aduce soluții de implementare ale acestor noi tehnologii printr-un flux complet – de la proiectarea mobilei până la prelucrarea materiei prime în fabrici sau atelier. Expertiza lor a fost pusă în valoare prin implicare ca parteneri tehnici în cadrul proiectului DITRAMA – o colaborare la nivel european pentru pregătirea managerului de digitalizare în industria noastră. În cadrul acestuia a avut loc de curând seminarul online Transformarea digitală a companiei de mobilier definește o nouă profesie unde Adrian Broșiu, director de vânzări Nika Utilaje, a discutat exact despre cum se pot obține rezultate mai bune, reducând în același timp costurile.
Digitalizarea completă a fluxului
Deși este mai tradiționalist, domeniul prelucrării lemnului este atins și el de revoluția Industry 4.0. Software-urile performante pentru proiectare, utilajele cu comandă numerică specializate în toate prelucrările specifice lemnului și materialelor derivate, programele care fac posibilă transmiterea informației direct de la proiectare la execuție nu mai sunt de mult o noutate. Tranziția Industry 4.0 vine cu cea mai importantă schimbare în industrie comparativ cu revoluțiile industriale anterioare. Digitalizarea permite eficientizarea producției care astfel nu mai este limitată de numărul de utilaje și angajați.
Din punctul de vedere al Nika Utilaje, Industry 4.0 poate fi împărțit în 3 etape principale:
- design-ul grafic, proiectarea efectivă a produsului din punct de vedere estetic și funcțional;
- proiectarea tehnică cu tot ce implică ea pentru a obține produsul final;
- prelucrarea efectivă pe utilaj și urmărirea producției.
Étape 1 - numériser la conception graphique
Nika Utilaje oferă ca soluție pentru digitalizarea design-ului grafic Logiciel BIA. Este un un soft 100% online care poate fi accesat de oriunde, oricând. Scopul lui este exact de a fi implementat pe site-ul fabricii pentru a oferi clienților o interfață care le permite să-și proiecteze singuri mobilierul, având și prețul oferit în timp real. Este structurat pe două interfețe, una pentru beneficiar și cealaltă pentru fabrică. Cu ajutorul interfeței pentru client, acesta poate face:
- dimensionnement des pièces
- amplasarea corpurilor în cameră,
- le redimensionnement des corps,
- le cloisonnement des bâtiments,
- selecția materialelor și accesoriilor,
- vizualizarea prețului în timp real,
- placement des commandes.
Soft-ul nu este doar o bibliotecă de corpuri din care clientul și-l poate alege pe cel dorit, ci permite modificarea corpurilor în funcție de necesități: adăugare de polițe, mutarea lor, adăugare de sertare, renunțare la ele, modificarea numărului de uși, etc. Modificările sunt făcute automat de soft și sunt mereu corecte. Acesta detectează automat neconcordanțele și toate corpurile vor fi mereu corect construite.
Bia Software permite eficientizarea producției pentru că elimină pași existenți până ce proiectul ajunge în fabrică și implicit, necesarul de operatori va scădea. Nu mai este nevoie de întâlnirea directă dintre client și producător, de proiectant care să execute proiectul, de ofertare de preț. Clientul poate face singur proiectul, din confortul casei proprii, va ști prețul în fiecare moment, la fiecare modificare făcută, iar la final poate vizualiza mobilierul în format 3D. Acest proiect ”la gata” ajunge apoi direct în producție. În momentul trimiteri, fabrica va primi un email și va vedea proiectul în interfața de fabrică.
Cea de-a doua interfață, cea pentru fabrică, are funcții legate de crearea elementelor necesare proiectării de către client, limitări puse clientului și funcții legate de transmiterea informațiilor către producție. Funcțiile interfeței pentru fabrică sunt:
- reguli de construcție a corpurilor,
- calcul de preț,
- creare de librării,
- setări de limitare pentru client (ex. nu mai înalt de…, nu mai lat de…),
- rapoarte de producție,
- Cabinet Vision + intégration CNC
Oferta de preț este foarte importantă atunci când este comandat un mobilier. Bia Software permite calculul simplu al prețului. Prețul poate fi adăugat în interfața pentru fabrică pe fiecare element și astfel clientul va ști prețul real al mobilierului în fiecare etapă a proiectării, pentru fiecare accesoriu adăugat. Modificări ale proiectului pot fi făcute și în interfața de fabrică. Ele vor fi salvate, iar clientul le va vedea și va putea să-și dea sau nu acordul.
Pasul 2 – Digitalizarea proiectării tehnice
După ce este trimisă comanda din Bia Software, aceasta este preluată de către Vision du cabinet (prin integrare directă), în etapa de proiectare tehnică. Vision du cabinet este cel mai vândut software CAD/CAM pentru mobilier. Este complet automatizat, 100% digital. Pe lângă crearea de carcase obișnuite rectangulare, există și posibilitatea de a crea un mobilier mai deosebit. Toate funcțiile necesare producției de mobilier din masiv (cornișe, coroane, plinte, uși din 5 bucăți, profilări pe uși etc) sunt automatizate. Printre procesele automate se numără:
- adăugarea de operații,
- la génération de listes de pièces,
- calculul prețului net,
- randare,
- ofertă de preț,
- rapoarte personalizate (ex. ce cantitate de lac este necesară pentru finisarea unui corp de mobilier),
- générer des codes CNC.
Între Cabinet Vision și Bia Software există o integrare directă. Când se generează comanda în Bia, se generează și un fișier în Cabinet Vision care va conține toate corpurile construite cu materiale, dimensiuni, modificări, accesorii alese și tot ceea ce a proiectat clientul în Bia. Trecerea spre pasul 2 al Industry 4.0 este fluentă și automată, procesul de producție fiind astfel mult mai eficient.
Étape 3 - traitement sur les machines
Digitalizarea în pasul 3 înseamnă conexiune dintre calculator și utilaj. Softurile (cum este Cabinet Vision) generează automat fișierele necesare pentru operarea CNC-urilor care sunt exportate către utilaj fără altă intervenție. Acestea sunt optimizate astfel încât să se obțină randament maxim, pierderi minime, rezultând un flux foarte eficient. Utilajele necesare sunt alese automat și fișele cu prelucrările necesare sunt trimise către ele. Astfel, gestionarea producției este mai simplă și mai eficientă, prelucrările sunt mai rapide, iar greșeala umană este eliminată. Programul are și funcție de etichetare astfel că fiecare piesa va fi etichetată și va ajunge exact acolo unde îi este locul.
Mai jos puteți vedea cum sunt transmise informațiile către utilajele responsabile de diferite etape ale producției (debitare cu circular cu masă mobilă sau circular cu debitare în pachet, găurire, frezare, etc).
Astfel, prin digitalizare, proiectul făcut de client acasă ajunge automat în producție, unde este generat. În tot acest flux intervine o singură persoană care verifică proiectul și dă un click pentru a-l trimite mai departe și în altul pentru a comanda materialele. Eficiența crește, producția devine mai eficientă, rebuturile sunt eliminate, iar numărul celor implicați în proces scade. Procesul poate fi aplicat oricărei fabrici, fie ea producătoare de mobilier, uși, ferestre sau canapele.
Urmărirea producției poate fi și ea digitalizată. Software-ul Work plan, făcut de aceeași companie ce a realizat și Cabinet Vision, preia proiectul cu toate informațiile tehnice și funcționează ca un ERP care se ocupă atât de managementul comenzii și traiectoria pieselor în producție (putând vedea în ce stadiu se află fiecare piesă în orice moment), cât și de centralizarea fișierelor pentru CNC, desenele tehnice, randarea și accesul la proiectul de bază.
Ca o concluzie, putem spune că poate exista un flux digital complet de la client până la livrarea produsului. Procesul poate fi extins către gestionarea magaziei de materii prime și generarea de alerte pentru aprovizionare, proiectarea și confecționarea automată de cutii de ambalaj personalizate și alte astfel de procese legate de producție și eficientizarea ei.
Noi credem în soluții eficiente pentru a ne ajuta clienții să ajungă mai departe decât și-au imaginat. Pentru aceasta, le propunem proiecte complete ca să aibă siguranța că au obținut maximul din fiecare utilaj sau software folosit. Industria 4.0 este o oportunitate fanstatică pentru toți producătorii de mobilă să fie mai inovativi și implicit mai profitabili. Pe noi se pot baza pe tot parcursul acestui drum către digitalizare. Adrian Broșiu, director de vânzări Nika Utilaje
Oportunitățile în piață există și sunt puse în evidență de către noua revoluție industrială Industry 4.0. Soluțiile integrate cum sunt cele propuse de Nika Utilaje sunt o metodă de a beneficia de ultimele inovații, indiferent de mărimea companiei.
Ajouter un commentaire