De la charpente à la finition en 7 mois

Am ajuns la Sibiel neanunțați. Eram în drum spre Cluj, spre Semaine du nZEB, după o altă filmare la Cisnădioara.  Am hotărât să ne oprim și la Sibiel, la casa pe care o construiește Andrei, să vedem care este stadiul lucrărilor. Oricum ajungeam prea târziu la Cluj pentru a mai putea filma ceva în ziua aceea.

Pe Andrei și Smaranda i-am cunoscut acum 7 luni când ne-au povestit cum au găsit ei un loc fain la Sibiel și construiesc o casă de lemn în mijlocul livezii. Era atunci ridicat scheletul structurii de lemn și se începuse montarea izolației pe acoperiș și pe tot exteriorul casei.

Acum, discutasem la telefon cu Andrei în urmă cu o săptămână. Știam că este foarte prins cu munca la grădinița Waldkinder din Sibiel și nu credeam că îl vom găsi pe șantier. De aceea ne propusesem să vorbim cu Nicu, din echipa meșterilor, să vedem stadiul lucrărilor și să aflăm de la el cât mai durează.

Am fost surprinși să găsim casa aproape gata finisată atât la exterior cât și la interior. La ultima noastră vizită Andrei mi-a spus planurile lui, dar nu mi s-a părut foarte optimist că le va putea și respecta. Ca de obicei în astfel de cazuri, depindem de bugete, iar Andrei era în căutarea de soluții.

Acum, de afară, cum v-am spus casa părea aproape gata, iar Andrei era și el prezent. Pe picior de plecare, ce-i drept, dar și-a făcut timp și pentru noi, să ne povestească ce s-a întâmplat de la ultima noastră vizită și când crede că se vor muta în noua lor casă.

Vă las să descoperiți singuri, în video, impresiile lui în acest stadiu al lucrărilor. Altceva vreau să scot în evidență. Este ceva ce, poate, nu se înțelege exact din film, dar pe mine m-a surprins. M-a surprins pentru că nu mi se întâmplă des acest lucru. Fără să-i solicit părerea despre echipa cu care a lucrat – cea condusă de Nicu – Andrei a simțit el nevoia să vorbească despre acest lucru. Părea și el surprins cumva că găsise o echipă care, de-a lungul etapelor de construcție, făcuse mai mult decât promisese, într-un ritm susținut, respectând în permanență nivelul de calitate autoimpus.

Am vrut să accentuez întâmplarea de mai sus pentru că ea îmi demonstrează, din nou, că se poate. Materialele de calitate, know-how-ul (scuze, dar sună cel mai bine în engleză, asta cu respectarea tehnologiilor o fi în română dar nu spune totul), Șoflete și alții ca el (aici ne băgăm și pe noi 🙂 ), toate acestea fac ca oamenii (și aici mă refer atât la constructori cât și la beneficiari) să construiască mai repede, mai sănătos (atât pentru ei cât și pentru restul) și mai bine. Hai că se poate!