La ediția din acest an a târgului Xylexpo, am avut plăcerea de a discuta cu reprezentanții KDT România, Ciprian Iacob și Radu Munteanu, despre evoluția companiei și planurile de viitor. KDT Machinery, unul dintre liderii mondiali în domeniul echipamentelor și liniilor automatizate pentru producția de mobilier, și-a consolidat prezența pe piața europeană prin participarea la cele mai importante evenimente din industrie.
Ciprian Iacob, reprezentant al KDT România, a declarat: „Începând cu acest an, KDT va fi prezent în absolut toate târgurile ce se țin pe teritoriul Uniunii Europene. În toate țările vom fi prezenți.” Această strategie ambițioasă a început deja să prindă contur, KDT participând la Xylexpo, urmând ca anul viitor să fie prezenți și la Ligna, precum și la alte evenimente majore, cum ar fi recent încheiata expoziție din Valencia.
KDT România a reușit să depășească pragul de 1 milion de euro anul trecut și are deja peste 100 de echipamente instalate în țară. Acest succes se datorează atât calității utilajelor, cât și echipei de service bine pregătite, din care face parte și unul dintre cei mai buni automatiști din domeniu, ne-a declarat Ciprian. El a subliniat și că misiunea KDT este de a democratiza accesul la tehnologia înaltă CNC pentru fabricile de mobilă: „Astăzi suntem practic deschizătorul de drumuri în această direcție, suntem brandul care a decis să facă accesibilă tehnologia înaltă cât mai multor producători de mobilier din întreaga lume și bineînțeles și din România.”
Dovada calității și fiabilității echipamentelor KDT stă în feedbackul pozitiv al clienților, mulți dintre ei revenind pentru a achiziționa al doilea, al treilea sau chiar al patrulea utilaj. Pentru cei interesați să afle mai multe despre performanța acestor echipamente, reprezentanții KDT România oferă posibilitatea organizării unor vizite la clienții actuali.
Radu Munteanu, Directorul de Vânzări al companiei, a încheiat într-o notă optimistă, completând invitația făcută de Ciprian cu nelipsitul #utilajedecalitatelapreturicorecte din postările KDT România „Vă invităm la noi, vă invităm să ne căutați, vă invităm să ne vizitați și vă invităm să descoperiți calitatea KDT la prețuri super avantajoase. Bineînțeles cu hashtag-ul utilaje de calitate la prețuri corecte.”
Cu o prezență tot mai puternică și planuri ambițioase de viitor, KDT România se poziționează ca un partener de încredere pentru producătorii de mobilier care doresc să acceseze tehnologii de vârf la prețuri competitive. Mai jos declarațiile primite de la Ciprian și Radu.
Ajouter un commentaire