Informația despre Start Up Nation a venit exact la timp
Andreea și Alexandru Dumitru au aflat despre Start-Up Nation în 2016 de la niște prieteni care aveau o firmă de consultanță. La vremea aceea lucrau în propria firmă, făceau proiecte de mobilier pentru firme de arhitectură și design interior. Andreea – inginer – și Alexandru – arhitect – își făcuseră deja un nume în domeniul amenajărilor interioare, în condițiile în care execuția mobilierului era externalizată. Din cauză că nu erau întotdeauna multumiți de calitatea pe care o primeau, gândul de a începe să producă mobilierul pe care-l proiectau apăruse de ceva vreme, iar informația despre Start-Up Nation a venit exact la timp.
Întocmirea dosarului, aprobarea proiectului, alegerea furnizorului de utilaje
Familia Dumitru este din Titu așa că a fost simplu să înființeze o firmă acolo. Firma de consultanță a prietenilor s-a ocupat de tot ce a însemnat dosarul Start-Up Nation îndrumându-i pentru a obține un punctaj cât mai aproape de maximum. Faptul că firma urma să fie din afara Bucureștiului aducea mai multe șanse de reușită. Așa a apărut, în 2017, Euphorica Concept SRL.
Alte criterii care au ajutat la întrunirea punctajului maxim au fost angajarea a 2 persoane care provin din categorii defavorizate*/absolvenți după anul 2012/ șomeri, precum și faptul că firma urma să aibă o activitate de producție.
Pentru dosarul de achiziții au trimis cereri către 5 funizori. Trei dintre ei au răspuns, iar în final au hotărât să meargă mai departe cu Danibrum. A contat prețul, termenul relativ scurt de la lansarea comenzii până la livrare (max.o lună) și relația pe care au stabilit-o în timpul negocierilor.
Au ales să foloseasca întreaga sumă aprobată – 200.000 lei – pentru achiziția de utilaje, urmând să contribuie ei cu valoarea TVA-ului. Cu această sumă au achiziționat de la Danibrum:
- Circular cu masă mobilă și incizor Holzmann – Austria, model FKS 400VF – 3200
- HOLZMANN Austria KAM 215 EPS bordatrice automatica KAM 215 EPS
- Mașina de frezat în coordonate – ROUTER CNC Model 2030 TOP
- Aspirator local de rumeguș și praf ACword – Cehia, model FT 403
Obținerea finanțării, acordul Fondului de Garantare, depunerea decontului
Cu toate că fuseseră selectați, lucrurile au mers mai greu până când au primit efectiv finanțarea. În programul Start-Up Nation 2017 s-a lucrat cu 3 bănci – BCR, Transilvania și CEC. Andreea și Alexandru au ales să apeleze la un credit-punte depunând dosarul la BCR. Mai departe banca l-a trimis la Fondul de Garantare pentru verificări. În mod normal, răspunsul ar fi trebuit să vină în 30 de zile, dar perioada s-a prelungit din cauza numărului mare de dosare depuse. În 2017 succesul programului Start-Up Nation a luat prin surprindere multă lume. Fondul de Garantare a părut a fi instituția unde s-au cam împotmolit lucrurile.
Banii vin de la bancă dupa ce Fondul de Garantare își dă acordul și se plătește un comision către acesta de aproximativ 4000 de lei, comision plătit de beneficiarul finanțării, adică Andreea și Alexandru. Apoi se plătesc utilajele, iar după ce ele ajung se depune un dosar de decont la agenția teritorială a AIMMAIPE (Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului – AIMMAIPE – Ploiești, în cazul acesta) care solicită băncii să verifice dacă utilajele au fost instalate și dacă lucrează. Dupa ce banca confirmă către agenție prezența utilajelor se face transferul banilor către banca și împrumutul acordat este închis.
În cazul soților Dumitru timpul de răspuns al agenției către bancă s-a prelungit, iar cheltuielile cu dobânda și comisioanele au fost suportate de ei (în jur de 1000 lei/lună). Cu toate că au depus dosarul în octombrie 2017, creditul de la bancă l-au primit în martie 2018. Au plătit integral utilajele și în mai puțin de o lună le-au primit. Au fost instalate de echipa Danibrum, cu care au făcut și un training de pregătire pentru a învăța să lucreze cu ele. Decontul agenției către bancă și închiderea creditului punte s-a făcut la începutul lunii septembrie 2018.
Începerea producției de mobilier, a business-ului Euphorica Concept
Avantajul lor a fost că nu au început de la zero, având deja un portofoliu de clienți și de lucrări, colaborări îndelungate cu firme de arhitectură. Așa că au început imediat producția.
Partenerii lor sunt firme de arhitectură din București care amenajează case, ansambluri rezidențiale sau spații de magazine și birouri. De la ei se primește proiectul de amenajare care, în urma măsurătorilor de la fața locului, este ajustat. Se face oferta către beneficiarul final în baza acestui proiect și a materialelor folosite, se discută cu clientul și după confirmare, proiectul ajunge în producție.
În fabrică fac debitare, căntuire, frezare și premontaj, montajul executându-se la client. Lucrează PAL și MDF, rar lemn masiv, iar pentru vopsire apelează la o firmă parteneră. Folosesc produse de calitate – feronerie germana, PAL-ul și MDF-ul cel mai bun de pe piață, cu emisii foarte scăzute de formaldeide și duritate ridicată.
Au mobilat astfel apartamente, vile, clădiri de birouri, săli de conferințe, magazine.
Andreea este optimistă în ceea ce privește viitorul, în ciuda lipsei de personal cu care se confruntă
Andreea spune că s-a format o pătură de oameni care apreciază altfel amenajarea apartamentelor. Ei sunt dispuși să facă și credite la bancă pentru a obține un anumit tip de mobilier sau o amenajare a casei exact așa cum visează. Sunt oameni care vor calitate, iar ei asta sunt hotărăți să ofere. Pentru cei care ar putea spune că un proiect asemănător poate fi făcut la un preț mai mic, Andreea aduce în discuție calitatea superioară a plăcilor mai dense pe care le folosesc, lipsa emisiei de formaldehidă sau feroneria de cea mai bună calitate care nu permite ușilor să se lase și care au o durată de utilizare mai îndelungată. De asemenea, o feronerie de calitate conferă o utilizare mai facilă și mai silențioasă. Refuzul lor de a produce ieftin vine de la ideea că ieftin înseamnă o calitate inferioara, iar ei vor să se adreseze acelui segment de piață care apreciază calitatea.
Marea lor problemă este lipsa oamenilor și neseriozitatea unora dintre ei. Chiar dacă se stabilesc toate detaliile și se încheie toate formele de angajare se trezesc că omul nu mai vine. Fără să anunțe, fără preaviz, fără nimic.
Fiind un business de familie angajează mai mult prin cunoștințe. Acum au 6 muncitori, dar vor să angajeze 1-2 persoane în plus, să fie de rezervă. În cazul în care pleacă cineva să nu rămână descoperiți.
Andreea este optimistă pentru că se construiește mult, atât în domeniul rezidențial cât și în cel industrial și toate locuințele, birourile sau magazinele au nevoie de amenajări. Cu toate că unele proiecte sunt demarate și după 6 luni de la ofertare, timp în care oamenii au terminat casa și finisajele la interior, ele totuși se concretizează. Chiar dacă, de multe ori, după finalizarea finisajelor interioare oamenii dispun de bugete mai mici pentru că între timp se mai termina din rezervele materiale, clienții continuă să fie deschiși, optimiști, dispuși să facă și credite pentru amenajarea dorită.
Aggiungi commento