Affari - Eventi

Inizia Ligna 2023! Lo sciopero in Germania ha stravolto i nostri piani

Trenul cu care trebuia să ajungem la Hanovra a fost anulat. Am aflat vineri despre greva care afectează sistemul feroviar german de duminică, 14 mai, până marți, 16 mai ora 24.00 și în câteva ore am refăcut itinerariul astfel încât să nu ratăm evenimentul. Suntem în zonă – săptămâna trecută am vizitat Interzum – așa că nu a fost o situație prea complicată pentru noi. Dacă însă tu ai aflat acum despre grevă și ai programată vizita la Ligna, îți recomand să vezi aici toate opțiunile pe care le ai pentru a ajunge acolo. Organizatorii sunt permanent atenți la schimbări și dornici să ajute pe toți cei interesați să ajungă acolo. Pentru că da, începe Ligna!

Peste 114.000 de metri pătrați de spațiu expozițional în 2 pavilioane, 10 săli, o zonă exterioară și peste 1.300 de expozanți vor fi la Hanovra. LIGNA 2023 are loc în perioada 15-19 mai 2023 și aduce împreună companii renumite din 47 de țări. Toți se reunesc pentru a prezenta mașini și echipamente, soluții inteligente și noi tehnologii. Pe lângă companiile din Germania, firmele din Italia, Austria, Turcia, Spania, China, Suedia, Slovenia, Danemarca și Țările de Jos dețin cea mai mare proporție de expozanți pe zone.

Se vor prezenta soluții pentru industria lemnului și a mobilei, prelucrarea primară și secundară a lemnului. Accentul este pus pe megatendințele de sustenabilitate, digitalizare, subiectul lemnului ca materie primă regenerabilă, precum și pe subiectele focus ale construcțiilor din lemn și bioeconomiei.

„LIGNA oferă o imagine de ansamblu unică asupra întregului lanț valoric al industriei de prelucrare a lemnului. Este vitrina internațională pentru inovații și scena pentru premiere mondiale. Am primit un val de euforie din partea comunității încă de la începutul planificării. Industria așteaptă cu nerăbdare experiența față în față de la Hanovra”, declara Dr. Jochen Köckler, CEO Deutsche Messe AG, subliniind importanța evenimentului, la LIGNA.Preview din 16 februarie la Hanovra. „La LIGNA 2023, vizitatorii vor întâlni expozanți din 44 de țări. Aici sunt stabilite și discutate tendințele care modelează industria și arată calea către viitor”.

LIGNA 2023 își va îndeplini, de asemenea, rolul său de trendsetter în alegerea subiectelor de interes. Tema digitizării modelează dezvoltarea industriei și este o condiție prealabilă pentru o producție pe cât de eficientă din punct de vedere al resurselor, pe atât de flexibilă. Sub titlul „Transformarea prelucrării lemnului” (Woodworking Transformation), primește o mare atenție la LIGNA. Expozanții vor arăta cât de departe a ajuns deja rețeaua de mașini, unelte, componente și materiale și vor prezenta inovații în domeniile robotică, automatizare și software. Cuvintele la modă Smart sau Connected Factory, Industry 4.0 sau Internet of Things și platformele IoT vor continua să devină tangibile la LIGNA cu exemple concrete.

Pe drumul către o economie bazată pe resurse regenerabile, lemnul, ca cea mai importantă materie primă regenerabilă, formează o bază centrală. Bioeconomia pe bază de lemn este considerată un motor tehnologic inovator. Condițiile-cadru pentru extinderea utilizării eficiente a resurselor, a lemnului, fac parte din Pactul ecologic european și pilonii unei bioeconomii circulare. Acesta este un subiect care va fi pe bună dreptate în centrul atenției la LIGNA 2023. Vor fi expuse liniile de dezvoltare ale bioeconomiei bazate pe lemn și inovațiile tehnologice pentru utilizarea responsabilă a resurselor naturale, precum și tehnologiile de proces pentru modelarea fibrelor lemnoase digerate chimic.

De asemenea, lemnul câștigă în mod constant importanță ca material de construcție reciclabil în industria construcțiilor. Ponderea din volumul total al construcției reprezentată de clădirile din lemn și structurile mixte din lemn crește continuu la nivel global. LIGNA reflectă această tendință din industrie în tema centrală „Procese la construcțiile prefabricate” (Prefab Building Processes) deoarece importanța tot mai mare a construcțiilor din lemn are ca rezultat și noi cerințe de tehnologie și echipamente. La LIGNA.Preview, Bernd Oswald (GROPYUS) și profesorul Achim Menges (Universitatea din Stuttgart) au vorbit pe această temă. Concluzia a fost că Industria construcțiilor are nevoie de un impuls tehnologic pentru a produce într-o manieră contemporană și eficientă atât în prefabricare cât și pe șantier. La LIGNA, cei interesați pot descoperi soluții și abordări adecvate care vor determina viitorul construcțiilor din lemn.

Acolo vom fi și noi de luni, 15 mai, până joi, 18 mai, pentru a afla ultimele noutăți din industrie. Pe cele mai interesante le vom prezenta aici sau în format video pe VideoRDL. Așa că urmărește Revista din Lemn pentru noutățile din domeniu.

Alte articole despre LIGNA 2023
  LIGNA 2023, o combinație echilibrată de tehnologie de ultimă generație și networking

 Noutățile Wood-Mizer prezentate la LIGNA 2023

 

Dan

Ho avuto la possibilità di lavorare in diversi reparti. Ho così acquisito esperienza in Finanza, Contabilità, Logistica, Vendite, Operazioni, Marketing. Sono un giocatore di squadra e un giocatore a tutto tondo. Sono un imprenditore, ho coordinato la vendita di un'azienda di vernici e pitture per legno a una multinazionale. Nel 2016 ho scoperto il mondo digitale, l'editoria e il marketing online. Da allora ho trasferito online l'esperienza e le competenze accumulate.

Aggiungi commento

Aggiungi un commento

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.

Categorie

Iscriviti alla newsletter

it_ITItaliano