Ne place lemnul vechi pentru că în timp capătă o patină specială și o structură în relief care îi scoate și mai mult în evidență desenul și frumusețea. Dacă mergeți la țară și priviți gardurile vechi din scânduri, casele sau hambarele vechi din lemn, veți vedea pe lângă culoarea gri specifică oxidării în timp a culorii naturale a lemnului, această structura 3D, cu lemnul târziu în relief din cauză că cel timpuriu a fost „mâncat” de vreme. Acest aspect place atât de mult încât a început să fie reprodus industrial prin sablare sau șlefuire. Termenul generic pentru un astfel de lemn este lemn structurat.
Am să spun pe scurt cum este cu lemnul târziu și timpuriu, subiect pe care l-am dezvoltat în inny artykuł. Copacii adaugă anual materie lemnoasă care în secțiune transversală are aspectul unui inel. De aici și denumirea de inel anual. Materialul lemnos nu se adaugă uniform pe toată perioada de creștere din an. În prima perioadă, primăvară-vară, creșterea este rapidă iar materia depusă este mai afânată și nu foarte dură. Toamna, când lumina soarelui și aportul de apă scade, creșterea este mult mai lentă, materia depusă fiind densă și dură. Când se face structurarea se îndepărtează parțial acel lemn mai moale.
La nivel de lucrări DIY, unicate sau serii foarte mici, structurarea se poate face manual, cu perii de sârmă, sau cu perii abrazive , montate pe bormașină. Există și mașini manuale făcute special pentru această operațiune ce poate fi făcută atât pe lemn de rășinoase cât și pe cel de foioase. Merge mult mai ușor pe rășinoase, lemnul timpuriu fiind mai moale și mai ușor de îndepărtat. Pentru a nu zgâria lemnul este bine să nu se folosească discuri sau perii cu sârma foarte subțire. După structurare se face șlefuirea în alb pentru a îndepărta fibra ridicată și a uniformiza aspectul.
După cum vă dati seama, structurarea făcută manual este destul de laborioasă și este greu de gândit o producție industrială de parchet, de exemplu, făcută așa. De aceea, pentru a obține industrial lemn structurat se folosește sablarea sau structurarea cu mașini de șlefuit. Despre piasek am mai vorbit, așa că nu am să dezvolt din nou subiectul. Am să spun numai că metoda presupune îndepărtarea lemnului timpuriu prin pulverizare cu nisip sau alte astfel de materiale abrazive.
Mașinile de șlefuit folosite pentru structurare sunt foarte asemănătoare cu cele pentru șlefuit, folosite la liniile de finisare. Lemnul timpuriu este îndepărtat cu ajutorul unor perii rotative. Periile sunt făcute din diverse materiale (sârmă, plastic, hârtie abrazivă)
și sunt așezate succesiv pe linie astfel încât la final să se obțină lemnul structurat și șlefuit.
Pentru că lemnul obținut are un aspect vechi, rustic, mașinile se mai numesc și mașini de rusticizat.
Spre deosebire de sablare, unde singurul efect obținut este scoaterea în relief a desenului natural al lemnului, mașinile de rusticizat pot realiza și alte efecte. De exemplu, pot face zgâriuturi perpendiculare pe fibră, care imită semnele de la tăierile primare din gatere, de la fierăstraie circulare, sau alte tipuri de scobituri sau găuri specifice lucrului cu tezla, cu scoabe sau dălți.
Avantajul folosirii mașinilor este că efectul este reprodus întocmai, lucru foarte util atunci când vorbim de produse de serie. Este foarte important ca parchetul sau scândurile pentru placare să reproducă un anumit șablon, care să poate fi refăcut întotdeauna la fel, indiferent de lot sau de locul unde a fost produs.
În concluzie, atunci când se fac unicate sau serii mici, se poate face structurarea manual pentru că nu este important să se repete același efect și la lucrarea următoare. Dimpotrivă, originalitatea este un atuu în plus. Dacă însă este vorba de producție de serie, atunci este obligatoriu ca rezultatul să poată fi reprodus oricând, iar în acest caz mașinile sunt cea mai bună alegere.
Dodaj komentarz