Wydarzenia

BIFE-SIM 2017 vă invită să descoperiți fascinanta lume a mobilei!

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă, echipamente și accesorii din România, a avut loc între 13 și 17 septembrie 2017, la Romexpo.

Prin intermediul BIFE-SIM, Romexpo susţine producătorii români și importatorii și le asigură o platformă de expunere organizată la standarde internaționale, un spațiu unde timp de cinci zile aceştia îşi prezintă produsele și serviciile direct celor interesați să le achiziționeze.

BIFE-SIM este evenimentul care rescrie, an de an, istoria mobilei și aduce în prim-plan atât tehnologiile și metodele de realizare a pieselor de mobilier, cât și stilurile în tendințe.

Producători din toată lumea vor expune şi prezenta mobilier clasic, dar și modern, din lemn masiv, dar și accesorizat cu sticlă sau piele, sau chiar pictat manual.

Evenimentul, organizat de Romexpo în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România și Camera de Comerț și Industrie a României, este o sursă de inspirație pentru cei care vor să fie în pas cu ultimele concepte și tendințe, oferind o incursiune unică în ceea ce se poartă la nivel mondial.

Vizitatorii BIFE-SIM vor beneficia de oferte speciale pe care producătorii, distribuitorii și importatorii le promovează pe întreaga perioadă a târgului, dar și de sfaturi despre achiziția pieselor de mobilier potrivite diverselor spații și pe măsura bugetelor.

O serie de demonstrații practice se vor desfășura de-a lungul zilelor BIFE-SIM, astfel încât cei interesați să fie informați cu obiectivitate despre calitatea și caracteristicile mobilierului pe care doresc să-l achiziționeze fie pentru casă și grădină, fie pentru birouri sau alte spații.

Printre evenimentele conexe desfășurate la BIFE-SIM se vor număra și simulări de design interior, conferinţe şi seminarii, precum Conferinţa de Design aflată la a VI-a ediţie, tombole cu premii pentru vizitatorii specialişti şi publicul larg.

Program wizyty:
●13 – 16 septembrie 2017 (joi-sambătă): între orele 10.00 şi 18.00
●17 septembrie 2017 (duminică): între orele 10.00 si 16.00

Bilet intrare:
●adulti și studenți:10 lei/zi
●Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităti și persoanele instituționalizate beneficiază de intrare gratuită.

Mai multe informații despre eveniment se găsesc pe:
www.bife-sim.ro
●​pagina de Facebook @BIFESIM  

Tagi

Dan

Miałem okazję pracować w różnych działach. W ten sposób zdobyłem doświadczenie w finansach, księgowości, logistyce, sprzedaży, operacjach, marketingu. Jestem graczem zespołowym i wszechstronnym graczem. Jestem przedsiębiorcą, koordynowałem sprzedaż firmy produkującej lakiery i farby do drewna międzynarodowemu koncernowi. W 2016 roku odkryłem świat cyfrowy, publikowanie i marketing online. Od tego czasu przeniosłem swoje zgromadzone doświadczenie i umiejętności do sieci.

Dodaj komentarz

Dodaj komentarz

Ta strona używa Akismet do redukcji spamu. Dowiedz się, jak przetwarzane są dane Twoich komentarzy.

Kategorie

Zapisz się do newslettera

pl_PLPolski