A trecut BIFE SIM 2017 și a venit momentul impresiilor. Am fost foarte impresionată de cei veniți la târg special pentru a ne cunoaște. Impresionată și încărcată cu energia pozitivă primită m-am gândit că ar fi mult mai util să vă împărtășesc câteva impresii după târg, să mă întorc la ceea ce v-a făcut să veniți să ne cunoaștem – la informații care să vă ajute. Așa că, mulțumesc fiecăruia încă o dată și vă invit să vedeți impresia mea după BIFE SIM 2017.
Târgul s-a desfășurat în perioada 13-17 septembrie la Romexpo București. Au fost 5 zile pline, cu vizitatori mai puțini în primele zile, dar numărul lor a crescut cu fiecare zi, ajungând ca sâmbătă și duminică târgul să fie plin de lume. Participanții au expus produsele în pavilionul central, exteriorul lui și alte 6 pavilioane separate. Cel central a găzduit producătorii și distribuitorii de utilaje, echipamente și accesorii, pe când celelalte șase au fost dedicate mobilei și decorațiunilor interioare.
Pavilionul central este în mod tradițional rezervat utilajelor și este probabil cel mai dinamic loc al expoziție. Spațiul permite demonstrațiile, fiind astfel mult mai simplu de prezentat noutățile. Jucătorii tradiționali din domeniu au fost cu toții prezenți, cu oferte pentru utilaje și echipamente, atât pentru prelucrarea lemnului si plăcilor derivate, cât și pentru finisare. Toate mașinile prezentate erau coordonate prin programe de calculator, fiind mult mai ușor de manevrat, aducând astfel o promisiune de reducere a costurilor cu manopera. Nu sunt însă utilaje ieftine, iar lipsa finanțărilor pare să fie o mare problemă.
Din discuțiile avute am înțeles că mulți dintre ei se confruntă cu această situație, având proiecte în stand-by de luni bune. Poate și din acest motiv am avut uneori senzația că unele bugete au fost reduse comparativ cu anii trecuți. În plus, vizitatorii sunt de la an la an tot mai informați și pregătiți, știind foarte clar ce doresc și vin înarmați cu întrebări. Discuțiile se poartă la un alt nivel, iar lipsa răspunsurilor competente, relevante și la obiect este imediat taxată.
Producătorii de echipamente au început să se îndrepte și către micii producători, având oferte și pentru fabrici mici și chiar ateliere și care par a fi bine primite. Am discutat la un moment dat cu un cuplu care era foarte interesat de achiziționarea unui CNC cu prelucrare în 5 axe. Făcuseră proiectul pentru un start-up și așteptau acum deblocarea fondurilor.
Tot în pavilionul central s-au aflat sculele, accesoriile și materialele auxiliare, producători si dustribuitori de panouri derivate din lemn, sau grinzi lamelare. Dacă vă aduceți aminte, înainte de târg spuneam că o noutate a târgului este prezența unei podpisy pod farbą diy. A fost o prezență foarte bine primită de public, având mulți vizitatori care au asistat la demonstrații de transformare prin culoare a unor piese de mobilier, demonstrații făcute continuu.
Utilajele mari pentru exploatare și prelucrare s-au aflat ca de obicei pe platformele exterioare din jurul pavilionului central. Aici s-a aflat și EGGER care s-a prezentat într-un mod interesant – cu un camion-stand pregătit cu tot ceea ce este necesar pentru o prezență la un astfel de eveniment.
În pavilioanele cu mobilă am văzut mult lemn și asta mi-a făcut mare plăcere. Multe mese, de tipul blat „felie” de lemn și picioare dintre cele mai diverse din lemn, metal sau plastic, dar și combinații reușite de lemn și sticlă.
Mobilă cu aspect rustic, foarte frumos și credibil finisată, alături de mobilă modernă și îndrăzneață. Mult stejar și cer, prezent atât la mese cât și la mobilier. Printre toate aceste piese din lemn frumos finisat transparent și cât mai natural mai vedeai și câte o piesă colorată care atrăgea imediat privirile.
Culoare găseai și în standurile cu canapele sau cu mobilier pentru copii. La canapele și fotolii culorile deschise s-au împletit cu cele clasice, închise, iar texturile prețioase cu cele simple și naturale.
Prezența tinerilor designeri, cu idei noi și proaspete, a fost un triplu căștig, târgul, expozanții și vizitatorii având cu toții de câștigat. Iar Conferința de Design organizată în timpul târgului a fost un plus de care a beneficiat în primul rând imaginea BIFE-SIM.
Au fost prezenți bine înțeles marii producători de mobilă clasică, sculptată, elaborată. Standurile au sugerat și de aceasta dată amenajările de lux prin spații ample, generoase, mobilă cu intarsii și fotolii cu catifea si decorațiuni aurite.
Și anul acesta a existat pavilionul dedicat bucătăriilor, cu modele interesante, materiale diverse și dispozitive futuriste de deschidere-închidere și de manevrare a sertarelor și ușilor.
Mobilierul a fost divers, de la linii drepte și design minimalist, la bucătării cu aspect vechi, subliniat și de decorațiunile alese.
Cei care au venit pentru saltele, stofe de mobilă, oglinzi, obiecte de iluminat sau decorațiuni au găsit în pavilioanele 5 și 6 tot ce și-au dorit să vadă. Mi-au plăcut și obiectele de iluminat în stil rustic, frumos și îngrijit realizate, care au atras multe priviri.
Expozanții au găsit tot felul de moduri de a atrage atenția vizitatorilor, de a-i face să zăbovească cât mai mult la standul lor. Mi-a placut ideea unui distribuitor de echipamente de pulverizare care a avut în stand obiecte interesante din metal și lemn, de la o masă cu blat din lemn antichizat, lanțuri și roți de căruț de mină, până la o cască de motociclist din lemn.
Pe scurt, fiecare ar fi găsit ceva de văzut, admirat, apreciat și nu în ultimul rând, de dorit la târg. Chiar dacă au fost și nemulțumiți, eu continui să cred că, dacă era posibil, târgul trebuia vizitat. Dacă ai deschidere și dorință de a afla noutăți, de a te informa și de a învăța permanent, este imposibil să nu fi găsit ceva interesant în târg, chiar și oferte destul de convingătoare. Și cum am spus, a fost multă informație și toată gratuită.
Cu riscul de a mă repeta, vă spun din nou că am fost foarte impresionați de cei care și-au rupt din timpul lor pentru a veni să ne cunoaștem. Vă mulțumim încă o dată.
Przykro na to patrzeć... 27 lat po rewolucji jesteś cenzurowany w literaturze i polityce. Wisienką na torcie jest cenzura na stronie, która nie broni żadnej ideologii. Dyskwalifikujące i mierne podejście.
Przyznaję, że trochę zaintrygował mnie twój komentarz. Co dokładnie masz na myśli?
...Niezależnie od tego, jakiego podejścia spróbujesz, możesz być pewien, że będzie ono miało swoich malkontentów! Żadna cenzura, prawdziwa czy wyimaginowana, nie powstrzyma wytrwałych i utalentowanych!