În 2017 au aplicat la Start-Up Nation, în februarie 2018 au primit utilajele de la Danibrum și în iulie 2018, joi 26 iulie mai exact, Gabriel îmi spunea că au reușit să plătească datoriile de 80.000 lei către bancă și prieteni.
Gabriel Eke jest dyrektorem firmy New Look Mob Napoca SRL. Am fost la el pentru a afla dacă Start Up Nation ajută sau nu antreprenorii. Am descoperit tineri care-și analizează propriul business în termeni simpli, dar foarte corecți și își fac în continuare planurile de investiții pornind de la realitatea pieței pe care activează.
După ce a lucrat o perioadă în străinătate, Gabriel s-a întors în România hotărât să înceapă propriul business acasă. Fratele său lucra deja în domeniul mobilei așa că a hotărât că acesta va fi businessul pe care îl vor începe. A aflat de la un prieten despre Start Up Nation și au aplicat. Lentoarea cu care se derulează programul i-a cam încurcat puțin.
Neobișnuiți cu interacțiunea cu instituțiile statului, și-au făcut un plan simplu cu care au crezut că vor avansa foarte rapid. După ce li s-a aprobat creditul, la sfârșitul anului trecut, au început să-și promoveze afacerea și să preia comenzi de la clienți. Întârzierile în punerea efectivă la dispoziție a banilor de către bancă i-au făcut să aibă câteva probleme în gestionarea relațiilor cu abia câștigații clienți. „Ne-am luat după promisiunile altora și atunci am zis că dacă la sfârșitul lui octombrie o să avem utilajele, atunci hai să ne apucăm de luat comenzi. Și am luat comenzi și am zis că înnebunim. Telefoane peste telefoane. O fost cam greu. O fost stres.” Dar acum acele probleme sunt undeva în trecut, iar Gabriel este focalizat pe business-ul actual și pe viitor.
Utilajele achiziționate de la Danibrum i-au ajutat să crească productivitatea și să achite toate datoriile pe care le aveau. „Suntem foarte mulțumiți de colaborarea cu Danibrum. Nu găsești în țară la acest preț utilaje de calitatea celor pe care le-am achiziționat de la Danibrum. Vorbesc aici de mașina automată de aplicat cant ABS HOLZMANN Austria KAM 215 EPS, z circularul cu masă mobilă și incizor LOHMEYER – Germania, model FKS 350 IQ, de freza de colțuri HOLZMANN KAM 65 PROSET și de un aspirator cu 2 saci pentru rumeguș HOLZMANN ABS 3880. Utilajele acestea ne-au acoperit datoriile de 80.000 de lei. Când au intrat utilajele în atelier aveam datorii la bancă, la prieteni, undeva la 80.000 de lei. Și din luna februarie, când au venit utilajele, până acum am reușit să reducem la zero datoriile.”
Lucrul în străinătate, în Belgia mai exact, l-a ajutat să afle foarte multe despre utilajele de prelucrare. „Sunt foarte mulțumit și de relația post-vânzare. Sunt foarte amabili cei de la Danibrum. De cîte ori îl sun pe inginerul de acolo, de fiecare dată are răbdare cu mine și îmi explică tot ce vreau să aflu. Nu sunt vreun afon, am lucrat în Belgia pe un CNC și mai știm și noi să ne reparăm mașinile.”
Gabriel nu așteaptă să fie găsit de clienți. „Clienții îi găsim pe facebook, pe olx. Da, ne promovăm și pe facebook și pe olx. Cei mai mulți clienți ne vin de pe olx.”
Dar planurile lui Gabriel nu se opresc aici. Vrea să dezvolte business-ul anul acesta împreună cu alți prieteni. Au observat că în Cluj nu sunt producători de fronturi vopsite sau înfoliate. Doar companii care fac acest lucru la nivel național. Vor să mai cumpere utilaje cu ajutorul cărora să poată realiza și alte operațiuni, cum ar fi frezare, vopsire și înfoliere. Gabriel își mai dorește un CNC pentru a oferi clienților posibilitatea personalizării și mai pronunțate a mobilierului.
Criza forței de muncă din România i-a lovit și pe ei. „O altă problemă pe care o avem este lipsa muncitorilor. Acum avem nevoie de încă un muncitor și nu-l găsim. Și eu spun că nu dăm un salariu mic. Vorbim de 2.000 de lei net pentru un salariat pe care îl școlarizăm noi. Nu-l găsim. De 2 luni de zile caut om să vina aici și nu găsesc. Vreau ca eu să mă ocup doar de vânzări, de măsurători, în atelier să avem 3 muncitori și încă 2 la montaj.”
Afacerea a început bine și pare că va continua și mai bine. „Din februarie până acum am produs mobilier în valoare de aproximativ 50.000 de euro. Nu facem rabat la calitate. Nu folosim nimic din China. Producem orice fel de mobilier din PAL pentru orice gen de încăperi. Aici la noi în Cluj cererea este foarte mare pentru amenajarea apartamentelor.”
Gabriel Eke este un tânăr care nu-și analizează în termeni complicați propriul business, dar este întotdeauna atent la profit și la riscurile care pot apărea. Este conștient că valoarea afacerii sale este dată și de oamenii cu care lucrează. Este mereu orientat spre a produce lucruri de calitate și a-și respecta înțelegerile.
Dacă sunteți din Cluj-Napoca și vreți să redecorați puteți lua legătura cu Gabriel pe pagina lor de facebook, New Look Mob Napoca.
Dodaj komentarz