Este mai bine să previi decât să tratezi. Expresia este folosită frecvent în medicină, dar este perfect valabilă și în cazul lemnului. Este mult mai ușor să te asiguri că lemnul este protejat împotriva atacului ciupercilor, mucegaiului și al intectelor, decât să-l tratezi când este deja infestat. Tratamentele pentru salvarea lemnului atacat sunt de multe ori agresive, necesită timp și uneori, atacul este atât de extins, încât este imposibil ca lemnul să mai fie salvat. Cu atât mai mult, lemnul trebuie tratat dacă este folosit în construcții, în structuri acoperite de alte materiale. Signature Deposib din Sibiu oferă tratamente, atât de prevenție, cât și pentru lemnul infestat. Bochemit Opti F+ este folosit pentru tratarea preventivă a lemnului împotriva atacului ciupercilor, mucegaiului si al insectelor.
Condiții favorabile apariției ciupercilor și mucegaiului
Atacul insectelor și al ciupercilor asupra lemnului are loc când condițiile sunt prielnice. Ce înseamnă condiții prielnice? Umiditate ridicată, temperatură potrivită dezvoltării organismelor și aerisire defectuoasă (lipsa circulației aerului). Să le luăm pe rând.
Wilgotność de echilibru a lemnului este 8-12%, pentru lemnul folosit la interior și 14-18%, pentru cel folosit la exterior. Dacă apar condiții care favorizează depășirea acestor limite – infiltrații, condens, inundații, apă care băltește – lemnul va absorbi apa, umiditatea lui va crește și va fi favorabilă dezvoltării ciupercilor și a atacului insectelor. Umiditatea ridicată este principala cauză a infestării lemnului.
La interior, dacă umiditatea depășește 18-20%, condițiile devin perfecte pentru dezvoltarea ciupercilor. Problema este că, odată infestat cu unele ciuperci, chiar dacă umiditatea scade, ele vor găsi modalitatea să se protejeze, să supraviețuiască și să se extindă pe lemn. În timp, rezistența lemnului scade și poate deveni o problemă, mai ales dacă este parte din structura de rezistență. Și nu este vorba doar despre case pe structură de lemn. Casele au, de exemplu, șarpanta din lemn, chiar dacă sunt de beton sau cărămidă. Slăbindu-i-se rezistența, se poate ajunge la înclinări sau chiar prăbușiri ale acoperișului.
Temperatura de 20-24°C este perfectă pentru dezvoltarea ciupercilor și insectelor în condițiile unei umidități crescute. Dar ciupercile se pot dezvolta începând cu 0°C și până la 36-37°C, temperatura obișnuită a corpului uman. Sunt, însă, ciuperci care pot supravieţui la temperaturi scăzute perioade lungi de timp. În momentul în care temperatura revine la cea propice dezvoltării, se reactivează și încep să se extindă. Temperaturile înalte distrug însă orice ciupercă, dar este dificil, uneori chiar imposibil, să tratezi astfel lemnul infestat dintr-o clădire. Temperatura ridicată ar trebui menţinută o perioadă îndelungată astfel încât căldura să pătrundă adânc în lemn.
Cyrkulacja powietrza este una dintre legile de bază pentru păstrarea lemnului uscat și sănătos. Dacă, din întâmplare, apa ajunge în anumite zone, circulația aerului va permite uscarea rapidă, protejând astfel lemnul. Dacă în casă există guri de aerisire, nu le acoperiți pe motiv de curent sau că intră aer rece. S-ar putea să faceți foarte rău construcției. Într-adevăr, ciupercile au nevoie de aer pentru a se dezvolta și a respira. Atacul nu are loc dacă lemnul este scufundat în apă sărată sau în alte medii în care nu există aer. Dar curenții de aer nu fac bine ciupercii, ea se dezvoltă mai bine în spații în care nu circulă aerul.
Condiția ca o casă să nu fie infestată de insecte, mucegaiuri sau ciuperci este să fie bine proiectată, executată și întreținută. Într-o astfel de casă posibilitatea apariției condensului este inexistentă, iar umiditatea crescută apărută accidental va dispărea suficient de repede ca să nu lase loc de infestări.
Ciupercile care atacă lemnul
Insectele care atacă lemnul sunt o problemă serioasă pentru cei care iubesc lemnul. Și pentru a prezenta cât mai multe informații, am „tratat” subiectul în mai multe articole. Poți vedea aici dlaczego pojawiają się ubytki, precum și soluții anticari în cum scapi de cari și alți dăunători ai lemnului
Temat ten został już szeroko omówiony tutaj și aici, așa că acum vorbim despre ciuperci. Sunt 5 grupe de ciuperci care se dezvoltă pe lemn:
- putregaiul brun (buretele de casă, ciuperca de subsol, putregaiul brun)
- putregaiul alb (determină apariția petelor albe pe lemn)
- putregaiul moale (folosit în unele procedee industriale)
- petele (provoacă doar decolorarea, nu atacă rezistența lemnului)
- mucegaiurile (formațiuni de suprafață care ajută la identificarea locurilor cu umiditate crescută, propice atacului ciupercilor).
Buretele de casă sau ciuperca lacrimogenă (Merulius Lacrimans) este considerată una dintre cele mai periculoase ciuperci pentru toate rășinoasele, dar poate degrada și foioase, chiar lemn de stejar. Se hrănește cu celuloză, asigurându-și umiditatea necesară dezvoltării prin descompunerea acesteia. Poate ataca și alte materiale care conțin celuloză – hârtie, textile, materiale de izolare. Buretele de casă se extinde în special la dușumea, capete de grinzi inzidite, planșee, tocuri de ușă și ferestre, spatele lambriurilor, șarpantă. Se poate extinde la zidărie și tencuieli și poate penetra pereți de peste 1,5 m grosime. Se dezvoltă foarte rapede și produce un miceliu abundent, alb, cu fire groase de culoare brun cenușie.
Grzyb w piwnicy (Coniophora Putanea) este una dintre cele mai frecvente ciuperci ce se poate dezvolta în locuințe. Locurile preferate sunt spațiile nearisite și umede din subsoluri, planșee sau șarpante. Se extinde cu rapiditate, putând ajunge și la casele vecine. Este foarte periculoasă pentru că, odată apărută, este imposibil de oprit pentru că trece prin zidărie de la o cameră la alta, chiar de la o clădire la alta. Atacă în egală măsură lemn de foioase și de rășinoase. Produce miceliu de culoare neagră, ramificat în formă de evantai (criteriu principal de indentificare), descompunând lemnul sub formă de putregai brun prismatic.
Brązowa zgnilizna (Gloeophyllum) apare mai ales la lemn de rășinoase folosit la exterior, dar și la cel folosit la construcția caselor. Atacă în special grinzile planșeelor, șarpanta și tâmplăria. Produce un putregai brun intens în interiorul lemnului. Chiar și atunci când atacul este intens, suprafața exterioară a lemnului rămâne neschimbată.
Bochemit Opti F+ de la Deposib, un produs care te ajută să previi apariția problemelor
Bochemit Opti F+ este în egală măsură fungicid și insecticid, fiind un concentrat sub formă lichidă. Se folosește pentru protecția preventivă pe termen lung a lemnului împotriva ciupercilor și insectelor dăunatoare. Este foarte potrivit pentru tratarea lemnului folosit în construcții (pardoseli, lambriu, șarpante), dar și al celui folosit la amenajări exterioare (pergole, foișoare, garduri). Este recomandat pentru tratarea lemnului de construcții din clasele 1, 2 și 3, conform EN 335. Tratamentul poate fi folosit, atât pentru lemnul nou, cât și pentru cel vechi.
Główne cechy produktu Bochemit Opti F+ są:
- Długotrwała ochrona
- Un produs concentrat ce se diluează cu apă
- Poate fi folosit atât pentru lemnul la interior, cât și pentru cel de la exterior
- Se aplică cu ușurință, atât prin pensulare, cât și prin imersie sau pulverizare cu pompa
- Are pH bazic, cuprins între 10 și 11,5
- Nu prezintă miros specific (și nici lemnul tratat)
- Poate fi folosit pe lemn cu umiditate ridicată, de până la 40%.
Tratarea se face pe lemn curat de pe care s-au îndepartat urmele de la prelucrare și s-a desprăfuit sau care a fost curățat de straturile vechi de vopsea. Pentru aplicarea prin pensulare sau pulverizare, diluația este de 1:9 cu apa. La imersie, diluația variază între 1:6 și 1:19, în funcție de timpul cât lemnul a fost imersat. Consumul depinde de capacitatea de absorbție a lemnului. În cazul pensulării sau pulverizării se pot aplica 1-2 straturi. Aplicarea celui de al doilea strat se face doar după uscarea primului. Opti F+ este varianta îmbunătățită a lui Opti F, mai concentrată, care protejează o suprafață mai mare (66 m²/kg de Opti F+, comparativ cu 57 m²/kg de Opti F)
Drewno zabezpieczone Bochemit Opti F+ nu prezintă peliculă, produsul fiind absorbit în profunzime. După uscare poate fi finisat cu produse folosite în mod curent pentru finisare interioara sau exterioara a lemnului. Produsul este fabricat în variantele transparent, brun sau verde. Varianta transparentă nu produce îngălbenirea lemnului. Îl găsiți ambalat la 1 kg, 5 kg, 15 kg si 50 kg, iar prețurile sunt tutaj.
Bochemit Opti F+ protejeaza preventiv împotriva tuturor dăunătorilor naturali ai lemnului (ciuperci, insecte, mucegai), atât la interior, pe toată durata de viață a lemnului, cât și la exterior, pentru maxim 10 ani. Pentru o protecție pe termen mai lung la exterior se recomandă aplicarea Olej ochronny Bochemit Estetik colorat, care protejează împotriva tuturor factorilor de mediu( radiația UV, ploi, îngheț-dezgheț, vânt, etc.). Uleiul Protector Bochemit Estetik evidențiează fibra naturală a lemnului dându-i un aspect plăcut și hidratează lemnul, prevenind crăparea.
Produs folosit și apreciat în numeroase proiecte publice și private
Leczenie zapobiegawcze za pomocą Bochemit Opti F+ și-a dovedit calitățile de-a lungul timpului, atât pe lemnul folosit la proiecte vechi, unele chiar cu încărcătură istorică, cât și la proiecte noi, private. Iată doar câteva exemple:
- Cea mai mare cabană din buștean rotund din România(pe Transalpina),
- Cabana din lemn de la cea mai mare altitudine în țară, 2100 m, la Bâlea lac,
- Największy ponton pentru evenimente, pe Lacul Tarnița,
- Cea mai frumoasă piscină, la Cheile Grădiștei,
- Kasyno w Vatra Dornei,
- Clădiri istorice, vechi de peste 300 ani, din toată România.
Este folosit ca produs de tratare preventivă a lemnului în 7 dintre muzeele din țară. Cel mai recent proiect cu produsele Bochemit Opti F+ tak Bochemit Estetik, în derulare, este protejarea structurii Cetății dacice de la Costești, proiect realizat în parteneriat cu Ambulanța pentru Monumente, Asociația Prințului Charles și numeroși voluntari, arhitecți sau studenți la arhitectură. Vom reveni la subiect când proiectul va fi gata. Până atunci, câteva imagini pentru a vă face o idee.
Produkty Bochemit se fabrică în Cehia de peste 50 de ani, iar firma mamă, Bochemie, produce substanțe chimice de peste 110 ani. Firma Deposib Expert importă produsele de la fabrica din Bochumin, Cehia și le distribuie pe tot teritoriul României prin intermediul distribuitorilor autorizați.
Cum vă spuneam, este mai bine să previi decât să tratezi. Este mai ieftin și fără bătăi de cap.
Czy możesz mi powiedzieć swoją opinię o Bios Wood Total? W ulotce tej substancji jest napisane, że woda w belce drewnianej, kłodzie... jest przekształcana za pomocą krzemionki, dzięki czemu drewno prawie / prawie petryfikuje. Podwaja to jego odporność na zginanie, ogień i nie tylko. Drewno nie wymaga dalszej obróbki przez resztę swojego życia.
Moje pytanie brzmi: czy w domu zbudowanym z drewnianych belek, zaimpregnowanym Bios Wood Total, nadal możliwe jest przenoszenie pary wodnej z domu na zewnątrz? Innymi słowy, czy para wodna w pomieszczeniu przejdzie przez panele drewniane i pozostanie w izolacji celulozowej, ponieważ nie może już przejść przez belkę na zewnątrz?
Cześć!
Nie używałem Bios Wood Total, ale mogę powiedzieć o zastosowaniu krzemianu sodu w ochronie drewna. Woda szklana, jak nazywany jest krzemian sodu, jest używana do ochrony drewna przed atakiem owadów i do jego utwardzania. W rzeczywistości podczas stosowania krzemianu część wody wewnątrz jest zastępowana roztworem krzemianu, a drewno staje się twardsze. Jest to rozwiązanie stosowane do renowacji lub odnawiania starego drewna, które po obróbce staje się twardsze i przestaje być kruche.
Po zabezpieczeniu przed owadami powierzchnia zabezpieczonego drewna staje się twardsza i trudniejsza do zaatakowania. Ponadto drewno nabiera innej tekstury, która nie jest już rozpoznawana przez owady.
Krzemian sodu jest uważany za naturalne rozwiązanie do obróbki drewna.
Więcej informacji w linku poniżej.
Wszystkiego najlepszego!
https://revistadinlemn.ro/2017/06/02/tratarea-lemnului-cu-silicat-de-sodiu/