Maszyny i narzędzia

Rozwój działalności związanej z obróbką drewna: dostęp do nowych nisz rynkowych dzięki wszechstronności strugarko-frezarki MP260

Mașina de rindeluit/profilat pe patru laturi MP260 de la Wood-Mizer reprezintă un echipament indispensabil pentru cei care doresc să-și extindă afacerea de prelucrare a lemnului, să acceseze alte nișe de piață și să atragă noi clienți pentru pardoseli, lambriuri, placări, profile de tavan, streașină, șipci de fațadă, plinte, elemente de construcții, mobilier și alte produse.

MP260 Wood-Mizer masina de profilat rindeluit

Prin structura sa compactă și robustă și, cel mai important, funcționalitatea sa ridicată, mașina de rindeluit/profilat MP260 oferă posibilitatea de a fabrica produse din lemn finite simplu și ieftin. Prin combinarea mai multor operațiuni de prelucrare a lemnului într-o singură unitate, atelierul economisește spațiu, reduce costurile de întreținere și crește eficiența.

Mașina are prevăzute patru capete de tăiere cu cuțite înlocuibile pentru a procesa cele patru laturi ale scândurii dintr-o singură trecere. Există două capete de tăiere orizontale și două verticale, care sunt acționate de motoare separate. Mașina de rindeluit/profilat MP260 dispune de o masă de lucru din fontă pentru stabilitate și durabilitate sporite. Panoul de comandă ergonomic permite o operare ușoară. Mașina de rindeluit/profilat MP260 pe patru laturi este o mașină precisă și fiabilă pentru atelierele de tâmplărie mici și mijlocii.

Ce spun utilizatorii despre mașina de rindeluit / profilat MP260

  • Suedia: Lemn pentru construcții

„Această mașină de rindeluit / profilat are avantajul de a rindelui toate cele patru laturi simultan. Nu trebuie să fixăm bucata de lemn de prelucrat de mai multe ori. O rulăm o dată și s-a terminat. Cu viteza variabilă cuprinsă între 2–12 m/min, obținem întotdeauna un finisaj frumos al suprafeței”, afirmă Lennart Ståhl din Suedia. Împreună cu fratele său Goran, produc articole pentru prelucrarea lemnului și furnizează clienților locali cherestea de calitate pentru construirea și finisarea caselor în Suedia.

MP260 Wood-Mizer masina de rindeluit profilat

„Am cumpărat mașina acum trei ani și suntem încântați de ea”mówi Lennart. „În trecut, lucram cu o mașină de rindeluit veche, dar era mult mai greu, iar fixarea cuțitelor dura mai mult. Pe mașina de rindeluit MP260, durează aproximativ 20 de minute, dacă ai căpătat deja experiență. Este o mașină simplă; oricine poate învăța să o folosească. Mașina poate manipula, de asemenea, scânduri cu o lățime de până la 260 mm, astfel încât este perfectă pentru realizarea de prisme și grinzi de construcție de calitate.”

„Putem realiza diverse profiluri pe mașinile de prelucrare a lemnului Wood-Mizer. Realizăm toate aceste profiluri fanteziste dintr-o singură trecere. Clientul primește produsul, care este pregătit de asamblare. După instalarea cuțitului de tăiere potrivit, putem realiza aceste elemente în orice stil dorit”, explică Göran Ståhl. „Suntem mulțumiți de aceste mașini și, din moment ce au funcționat atât de bine în atelierul nostru, le recomandăm altor operatori și tâmplari.”

  • SUA: Afaceri în construcții de cabane

Steve Kesti din Michigan și-a îndeplinit visul din copilărie și și-a construit o cabană din lemn pe proprietatea sa.

„Oamenii au venit și s-au uitat la cabană și au zis <Oh, ar trebui să construiești astfel de cabane pentru a-ți câștiga existența>, ne împărtășește Steve. În acel moment, Steve și-a dat seama că ar putea să înceapă o afacere construind cabane și să facă visele să devină realitate pentru alții.

MP260 masina de rindeluit profilat Wood-Mizer

Începând cu construcția cabanei, pas cu pas, Steve a început să-și extindă afacerea cu articole din lemn de cedru, adăugând atelierului său o mașină de rindeluit/profilat Wood-Mizer MP260. Acest model de mașină rindeluiește și profilează scânduri pe toate cele patru laturi simultan pentru a fabrica pardoseli, lambriuri, elemente de decorațiuni și multe altele. Steve se bazează pe mașina sa MP260 pentru a pregăti scânduri cu îmbinări cu lambă și uluc și alte produse finite. În primul an în care a debitat lemn de cedru, a tăiat ceea ce credea că ar fi suficient pentru a trece iarna, dar stocul lui a rezistat doar până în ianuarie. Anul următor, a tăiat de două ori mai mult, dar și acel lot a rezistat puțin, doar până în octombrie. „S-a vândut atât de repede, de îndată ce am reușit să îl trec prin rindea”, ne povestește Steve.

  • Polonia: Proiectare și producție de mobilier cu MP260 Wood-Mizer

Compania poloneză de prelucrarea lemnului ‘Old Mountains’ se ocupă cu proiectarea și producția de mobilier de ultimă generație și obiecte de zi cu zi, în care combină lemnul vechi cu betonul, oțelul și sticla. “Prin alăturarea unor astfel de materiale, oferim clienților noștri un aspect deosebit și produse originale”, ne explică Kamil Broda, proprietarul companiei.

Primele luni ale activității nu au fost ușoare pentru familie, deoarece și-au tratat munca mai mult ca pe un hobby, așa că nu au contorizat timpul necesar pentru realizarea produselor. Cu toate acestea, atunci când au trebuit să calculeze prețul pentru un client, s-au simțit dezamăgiți, deoarece costul a fost ridicat, iar profitul scăzut. „Am vrut să devenim independenți și am vrut să creștem productivitatea în atelierul nostru. De aceea am decis să investim în mașini profesionale pentru prelucrarea lemnului de la Wood-Mizer”, spune Kamil. Prima mașină pe care OLD Mountains a comandat-o a fost o mașină de rindeluit / profilat pe patru fețe Wood-Mizer MP260, care a permis operatorului să accelereze semnificativ procesul de pregătire a lemnului. „Pentru noi, este important să putem pregăti materialul rapid, cu precizie și consecvență. În caz contrar, ne va fi imposibil să oferim clienților noștri articole atractive într-o cantitate mare și termen scurt”, explică Kamil.

„Este o mașină fiabilă și eficientă, ușor de operat și de reglat, cu care puteți menține o consistență ridicată a producției. Înainte de a comanda mașina de rindeluit/profilat MP260, am cercetat informațiile online. Am aflat că a fost oferită pieței suedeze timp de mulți ani, deci construcția sa a fost deja testată de un client scandinav exigent. În prezent, este oferită de Wood-Mizer, situată în Koło, Polonia, astfel încât pentru un client ca mine, este ușor să ia legătura cu departamentul de service „, subliniază Kamil.

Aflați mai multe despre mașina de rindeluit/profilat pe patru laturi MP260. Consultați promoțiile actuale Wood-Mizer.

Wood-Mizer RO S.R.L.
Fabricii nr 6, Sura Mica 
557270 Jud. Sybin 
Informacje o maszynie: +40 755 20 20 30
E-mail: office@woodmizer.ro

Anamaria

Anamaria ma ponad 15-letnie doświadczenie w marketingu i komunikacji dla firm z branży meblarskiej i handlu detalicznego. Przed Ces Brands koordynowała działania marketingowe w ICLA Romania.

Dodaj komentarz

Dodaj komentarz

Ta strona używa Akismet do redukcji spamu. Dowiedz się, jak przetwarzane są dane Twoich komentarzy.

Kategorie

Zapisz się do newslettera

Newsletter w piątek rano
Informacje i porady od ekspertów

pl_PLPolski