BRICOLAGE - Mobiliário

Porque é que é mais fácil com móveis mate

Gradul de luciu al unui lac este modul prin care este exprimată proprietatea peliculei de lac de a reflecta lumina. Cu cât avem un procent mai mare de radiație luminoasă reflectată cu atât mobila este mai lucioasă. Mobila mată este cea care reflectă o mică parte din radiație sau chiar deloc. Despre mobila lucioasă am vorbit, atragând mai ales atenția asupra factorilor care influențează gradul de luciu și ce trebuie făcut pentru un luciu cât mai frumos. Acum este rândul mobilei mate și am să vă spun de ce este mai simplu și de obținut și de întreținut.

Când vorbim despre mobila mată ne referim la cea al cărui lac final are gradul de luciu sub 40. Dacă gradul de luciu scade ajungem la mat adânc (10 și mai jos) sau aspeto natural, când mobila arată de parcă nici nu a fost lăcuită (sub 5).

mobiliário mate
Fonte da foto: ecojacks.com
Lacul mat nu evidențiază chiar orice defect cum face lacul lucios

Și cu cât gradul de luciu este mai mare cu atât le scoate și mai mult în evidență. Orice zgârietură, fir de praf, denivelare a peliculei, este accentuată. Când lacul este mat, defectele apărute în timpul producției sunt mai greu vizibile, uneori chiar invizibile. Nu se vor mai vedea micile particule de praf prinse în pliculă si pentru care o mobilă lucioasă trebuie polișată. Suprafața mată nu reflectă imaginile așa cum se întâmplă la mobila lucioasă, așa că nu se vede dacă lacul nu s-a întins foarte bine, dacă a fost aplicată o cantitate foarte puțin mai mare într-o parte sau dacă pelicula are o ușoară coajă de portocală.

Nu vreau să înțelegeți că dacă luați o mobilă mată aceasta este plină de defecte pe care nu le vedeți. Este vorba numai de foarte mici scăpări de finisare, absolut normale în producție, dar pe care mobila lucioasă le accentuează făcându-le să pară adevărate tragedii. Este unul din motivele pentru care recomand, atunci când este posibil, să se folosească lacuri cu grad de luciu 30-40, care dau acel aspect de mobilă lăcuită, dar nu scot în față orice defect.

Mobila mată se întreține mai greu

Dar, dacă în producție este greu de obținut un luciu înalt, acasă este greu de întreținut. Orice urmă de praf, orice amprentă este foarte vizibilă, mobila având nevoie de întreținere permanentă. Dacă aveți de ales între o mobilă lucioasă și una mată, gândiți-vă și la acest aspect când luați decizia.

mobiliário mate
Fonte da foto: parenting.blog.net
Finisajele mate sunt mai potrivite în proiecte de bricolaj

Sunt persoane pentru care luciul este garanția că lemnul a fost lăcuit. Este bine de știut că toată mobila este lăcuită sau vopsită, chiar dacă lucește sau nu. Și cu cât lucește mai puțin cu atât se întreține mai ușor. În plus, eventualele zgârieturi care apar în urma folosirii sunt foarte vizibile pe o mobilă lucioasă și mai puțin vizibile pe o mobila mată.

Dacă sunteți un pasionat de bricolaj și vreți să refaceți finisajul unui mobilier mai vechi sau vreți să-l schimbați, este bine să țineți cont și de gradul de luciu atunci când alegeți materialele. În conditiile DIY este greu sa obțineți luciu înalt, iar o mobilă mai veche se potrivește mai puțin cu un finisaj lucios. Folosiți mai bine técnicas de antiguidade, materiale care înfrumusețează (patine, glazeuri, vopsele) și acoperiți totul, dacă este necesar, cu un lac mat.

mobiliário mate
Fonte da foto: thedomesticdive.wordpress.com

Dacă totuși vreți să recondiționați vechea mobilă și să obțineți luciu, folosiți un lac semilucios (50-60 gloss), peste care aplicați ceară pe care o lustruiți. Curățați și degresați bine mobilierul înaintea aplicării lacului, eventual șlefuiți ușor, ștergeți bine și aplicați un strat subțire de lac. După uscare, aplicați ceară incoloră pe toată suprafața și lustruiți foarte bine cu pâslă sau cârpă moale de bumbac. Cu ceva muncă veți obține luciul dorit.

mobiliário mate
Fonte da foto: suddenlyinspired-wordpress.com

Nu vreau să credeți că sunt împotriva mobilei lucioase. Are farmecul ei și sunt modele care arată mai bine cu luciu decât fără. Spun numai ca este o mobilă greu de obținut și greu de întreținut și sper ca această informație să vă ajute în viitor, dacă vă gândiți să cumpărați mobilă nouă sau să o transformați pe cea veche.

Mihaela Radu

Mihaela Radu é engenheira química, mas tem uma grande paixão pela madeira. Trabalha neste sector há mais de 20 anos, sendo o acabamento da madeira o que a definiu durante este período. Adquiriu experiência de trabalho num instituto de investigação, na sua própria empresa e numa multinacional. Deseja partilhar continuamente a sua experiência com aqueles que partilham a mesma paixão.... e não só.

Adicionar comentário

Adicionar um comentário

Este sítio utiliza o Akismet para reduzir o spam. Saiba como são processados os dados dos seus comentários.

Categorias

Subscrever a newsletter

Boletim informativo Sexta-feira de manhã
Informações e conselhos dos especialistas

pt_PT_ao90Português (AO90)