Am văzut de curând un mobilier de dormitor, din lemn masiv de cereja, făcută în stil rustic. Mi-a plăcut lemnul împerecheat cu grijă, îmbinările curat făcute, faptul că părțile mai puțin vizibile erau lucrate la fel de bine ca cele la vedere. Din păcate, dacă ar fi fost într-un magazin, s-ar fi vândut cu greu sau poate deloc. Tot ce ținea de lăcuire nu era nici pe departe bine. Lacul avea escória, era aplicat inegal și unde era mai gros făcea casca de laranja. Não tinha sido șlefuit între straturi și din acest motiv suprafața era rugoasă. Iar lacul folosit era foarte lucios. Spun întotdeauna că lemnul este foarte important, dar mobila este vândută de design și de finisaj. Mobila aceasta era făcută parcă să sublinieze acest lucru.
Cam în aceeași perioadă, pe facebook, cineva întreba cu ce să finiseze mobila din lemn pe care tocmai o terminase. Întrebarea era pusă într-un grup de profil, unde sunt mulți meseriași talentați. Din păcate, unele dintre sfaturile primite erau departe de a-l ajuta și arătau exact această lipsă a experienței în finisarea lemnului. Problema este că nu există școli sau locuri unde poți învăța să lăcuiești sau să băițuiești, să afli despre caracteristicile lacurilor, să ți se spună care sunt cele mai potrivite în funcție de tipul de mobilier sau care sunt principalele lor caracteristici. Cei care vor să învețe trebuie să „fure” meserie de la cei mai în vârstă, de la cei care au muncit în străinătate sau să afle cât mai multe informații de la tehnicienii firmelor de distribuție lacuri și vopsele profesionale pentru lemn. Este motivul pentru care am hotărât la un moment dat să împărtășesc din cunoștințele acumulate în timp.
Să revenim însă la mobila rustică. Rusticul este un stil de mobilier simplu, țărănesc, care se caracterizează printr-un finisaj cât mai discret și culori clasice, naturale. Meșterii populari făceau din lemn mobilier care trebuia să fie în primul rând funcțional și pe care-l înfrumusețau cu elemente pe care le aveau la îndemână. Adică pictau sau sculptau flori sau animale, elemente ce le defineau universul.
Pentru colorare și protecție foloseau materiale naturale – pământuri, smoală dizolvată în terebentină sau alți coloranți naturali, ceruri sau uleiuri pentru lemn. Cel mai bine ar fi să se folosească astfel de materiale pentru mobila rustică, dar din cauză că nu se mai găsesc, sunt scumpe, sau nu sunt foarte rezistente, se preferă de multe ori materialele moderne.
Atunci când se folosesc lacuri si vopsele moderne ar trebui respectate anumite reguli. Din punctul meu de vedere, cele mai importante sunt:
- Stratul de lac aplicat nu trebuie să fie gros. Stratul gros de lac, asemănător plasticului, va distruge aspectul rustic al mobilei. În plus, un strat gros de lac poate crăpa în urma mișcărilor naturale ale lemnului.
- Folosiți lac cu grad de luciu cât mai scăzut. Chiar dacă luciul este apreciat de mulți, nu are nimic în comun cu mobila rustică. Rustic înseamnă lemn cât mai natural, iar lemnul natural nu strălucește. Într-adevăr în magazinele de bricolaj este greu de găsit lacuri cu grade de luciu diferite. Există însă furnizorii de lacuri profesionale pentru lemn care au astfel de produse. Le puteți găsi și la ambalaje mai mici, la distribuitorii lor. Există, de exemplu, vernizes de efeito natural. Aplicând astfel de produse lemnul este protejat, dar arată ca și când nu ar fi fost dat nimic deasupra. Bineînțeles, dacă nu se aplică straturi multe.
- Aplicați straturi subțiri, adaugați diluant în lac. Lacul se va întinde și se va așeza mult mai bine.
- Dați minimum 2 straturi (subțiri) de lac astfel încât să puteți șlefui între straturi. Indiferent cât de bine este șlefuit lemnul în alb, aplicând lacul fibra lemnului se ridică – mai mult când produsele sunt pe bază de apă, mai puțin la solvent. Când lacul se usuca fibra îmbrâcată în lac devine dură iar suprafața lemnului foarte rugoasă. Pentru a deveni din nou fină trebuie făcută șlefuirea între straturi cu hârtie de șlefuit cu granulație de min.240 sau cu bureți abrazivi fini. Stratul următor se aplică după ce se desprăfuiește suprafața șlefuită.
- Feriți-vă de lacul colorat. Va da un aspect de plastic lemnului, mai ales dacă stratul de lac este gros. Lemnul va arată mult mai bine dacă se aplică întâi baiț si după aceea lac. Baițul va scoate în evidență desenul lemnului și frumusețea lui naturală. Daca vreți totuși să obțineți o colorare mai uniformă dați un prim strat de lac colorat (sau grund colorat), mai diluat, după care aplicați stratul de lac incolor.
Mobila rustică este simplă și naturală. Principalul ei atu este lemnul, culoarea și desenul lui natural, formele neprelucrate, crăpăturile, nodurile. Acoperirea lemnului cu straturi groase și lucioase de lac, colorat sau nu, îl face să pară plastic, ceea ce nu are numic comun cu rusticul. De aceea, încercați să găsiți produsele potrivite pentru finisare. Altfel, este păcat atât de lemn cât și de efortul depus.
Curiosamente, também tenho em mãos mesas e cadeiras rústicas de raiz e estou interessado em mais aspectos da lacagem
obrigado pelo conselho
Olá Mihaela do CC Giurgiu !!!
Muito obrigado! Gostaria também de dar as boas-vindas a todos aqueles que estiveram e estão na Combinação Química de Giurgiu. O meu correio eletrónico é mihaela.radu@cesbrands.ro. A memórias que devem ser desvendadas. 🙂
Tudo de bom!
Cristo ressuscitou! Por favor, um conselho. Tenho 2 grandes roupeiros para roupa no abeto. São novos. Quero pulverizá-los com uma isca à base de água castanha escura e depois pintá-los. Posso lixar os cantos antes de os pintar. Ou não se pode combinar as duas situações. Não quero que se torne kitsch ou demasiado ocupado. Gostava de algo rústico, natural e um pouco elegante. Obrigada pelo vosso tempo. Com os melhores cumprimentos, Elena
Olá.
Sei que quer lixar os cantos e as arestas para que pareçam antigos (estilo shabby chic). Neste caso, não é mau combinar as duas técnicas. Pelo contrário, se a lixagem não for feita de forma muito agressiva, o aspeto pode ser muito bom. Exatamente como um móvel saxão antigo.
Para não parecer kitsch, tudo deve ser feito da forma mais natural possível. A lixagem das cores ou dos bordos deve ser feita como se a tinta se tivesse desvanecido com o passar do tempo.
Tenho a certeza de que sairá algo bonito.
Boa sorte e tudo de bom!