Acabamento DIY - Portas Janelas

Dicas para tingir, envernizar e pintar portas de madeira

De multă vreme voiam să scriu despre finisarea ușilor din lemn, dar ceea ce m-a convins a fost o postare în care cineva ruga cunoscătorii să-l ajute cu sfaturi pentru a putea vopsi singur, cât mai bine, o ușă din lemn. M-am gândit că poate nu este singurul, poate mai sunt și alții care alocă timp pentru a bricola puțin, așa că am adunat câteva sfaturi care ar putea să le fie utile.

portas de acabamento
Fonte da foto: skoffphoto.com

Ușile din lemn pot fi de mai multe feluri: de interior, de exterior, furniruite, din panou de masiv, din cherestea, etc. Finisajul poate fi și el transparent sau opac, cu luciu sau fără, colorat sau natur. Alegerea materialelor și a modului de finisare se face în funcție de tipul fiecărei uși astfel încât să se obțină cele mai bune rezultate, atât din punct de vedere al rezistenței în timp cât și al aspectului.

A primeira operação é lixagem de madeira. Chiar dacă s-a făcut șlefuirea în fabrică, lemnul trebuie din nou șlefuit pentru că între timp a absorbit umiditate din aer si fibra s-a ridicat.  În plus pot exista pete, imprimări, mici zgârieturi sau alte defecte apărute în urma depozitării. Șlefuirea se face cu hârtie de șlefuit cu granulația între 120 și 180-200, în funcție de esență. Lemnul dur (carvalho, paneleiro, nuc) se șlefuiește cu hârtie mai grosieră, cel moale (abeto, abeto, plop) cu hârtie mai fină. Pot fi folosiți și bureți abrazivi medii. Șlefuirea poate fi făcută și cu mașini de șlefuit simple. După șlefuire ușa se desprăfuiește și se șterge cu diluant obișnuit sau alcool tehnic pentru a îndepărta eventualele pete de grăsime.

portas de acabamento
Fonte da foto: kuchendesignideen.net

Uneori, în timpul șlefuirii, se pot descoperi mici defecte ca smulgeri de fibră sau găuri. Ele trebuie quituíta. Folosiți massa de madeira din comerț. Țineți cont ca acesta scade la uscare și puneți în exces, după care șlefuiți pentru a nivela suprafața. Chiturile obișnuite sunt compatibile atât cu baițurile pe bază de solvent, cât și cu cele pe bază de apă și după colorare nu apar pete. Există și posibilitatea să vă faceți singuri chitul din praf de lemn și lac nitro sau aracet, dar dacă nu ați mai făcut așa ceva e bine să nu experimentați. Materialele cu care veți acoperi ușa s-ar putea să nu fie compatibile cu aceste chituri și să stricați aspectul final.

portas de acabamento
Fonte da foto: ronhazazeltom.com

Dacă se alege un finisaj transparent ușa poate fi lăcuită direct sau poate fi întâi colorată. În funcție de destinația ei – de interior sau de exterior – coloração se face cu baițuri simple, obișnuite, sau cu soluții de colorare speciale, rezistente la radiația UV. Când cumpărați baițul faptul că este pentru exterior trebuie să fie specificat pe etichetă. Dacă folosiți baițuri obișnuite în câteva luni culoare se va descompune și va vira spre gri.

portas de acabamento
fonte da foto: youtube.com

Aplicarea baițului se poate face cu pensula, cârpa, buretele sau trafaletul. Dacă baițul este pe solvent alegeți trafaletul sau buretele care să reziste. Există și nu sunt mult mai scumpi. Fiind o suprafață relativ dreaptă vă recomand aplicarea cu trafaletul. Cantitatea depusă se controlează mai bine și reduceți riscul apariției petelor.  Nu aplicați o cantitate mare de baiț de la început. Lemnul absoarbe diferit și există riscul să se păteze. Mai bine reveniți a 2-a și a 3-a oară, până ajungeți la culoarea dorită. Problema cu ușile este că, deși suprafața lor mare și dreaptă se poate finisa cu ușurință, aceeași suprafață va pune defectele mult mai bine în evidență. Nu am spus nimic despre apicarea prin pulverizare pentru că am presupus că nu există pistol. Dacă totuși dispuneți de un pistola de pulverização informații privind aplicarea găsiți aqui.

portas de acabamento
Fonte da foto: house-painting-info.com

Nu șlefuiți după colorare, chiar dacă observați că fibra lemnului s-a ridicat foarte mult (mai ales în cazul baițurilor pe bază de apă). Culoarea poate fi îndepărtate cu ușurință la șlefuire. Faceți asta după aplicarea primului strat de grund care fixează culoarea.

Para grunduire și lăcuire puteți folosi același produs sau produse diferite. Grundul și lacul au fiecare rolul lui. Grundul asigură aderența la lemn, se șlefuiește cu ușurință și acoperă mai bine. Lacul are proprietăți superficiale, adică rezistență la agresiuni fizice, chimice sau mecanice, grad de luciu, tușeu. Există și produse care au rol și de grund și de lac și pot fi aplicate strat peste strat, cu șlefuire intermediară. Au unele dezavantaje (șlefuire mai greoaie, rezistență mai scăzută a suprafețelor), dar pentru proiecte DIY sunt bune pentru că reduc cantitatea ce trebuie cumpărată și simplifică lucrurile.

portas de acabamento
Fonte da foto: scott-burt.com

Și grundurile și lacurile sunt de interior sau de exterior. Lacurile pentru exterior conțin absorberi UV care diminuează acțiunea agresivă a soarelui, sunt mai elastice și mai rezistente la intemperii. Cele pentru interior nu au aceste calități și ajung să crape și să se cojească foarte repede dacă sunt folosite la exterior.

După aplicarea și uscarea primului strat de grund (sau produs unic) se face lixar entre demãos pentru a obține o suprafață netedă, fără asperități, cu tușeu plăcut. Șlefuirea se face cu hârtie de șlefuit 280-320 dacă lacul este mat, sau peste 400 dacă este lucios. După șlefuire suprafața se șterge cu cârpa pentru îndepărtarea prafului. Nu folosiți cârpe ude sau murdare pentru că pot rămâne reziduuri care să fie incompatibile cu stratul următor. După ștergere se aplică stratul 2 de grund, dacă este cazul, sau stratul de lac final. Pentru lemnul de esență tare este suficient un strat de grund și unul de lac. Pentru o suave, din cauza absorbției mai mari, este necesar și al doilea strat de grund înaintea stratului final.

portas de acabamento
Fonte da foto: 17apart.com

Lacurile și grundurile folosite pot fi de diferite tipuri, mai rezistente sau mai puțin rezistente, cu întărire sau fără. Vă recomand să nu vă complicați cu lacuri speciale, cu duritate foarte mare și mai dificil de aplicat, decât dacă ușa va sta în condiții foarte dificile. Pentru condiții normale, chiar dacă vorbim de băile și bucătăriile din apartamentele de bloc, lacurile hidrodiluabile din magazinele de bricolaj sunt foarte potrivite.

Dacă din diverse motive doriți să acoperiți lemnul, poate fi vopsit. Pregătirea în alb se face la fel iar băițuirea nu-și mai are rostul. Se folosesc grunduri și lacuri colorate în culoarea dorită, iar aplicarea și șlefuirea între straturi se face la fel. Când se folosesc culori deschise grundul poate fi alb indiferent de culoarea ce va urma. Dacă culoarea finală este închisă se recomandă folosirea unui grund de aceeași culoare. Și în acest caz există materiale care pot fi aplicate strat pe strat (cu rol de grund și lac).

portas de acabamento
Fonte da foto: hgtv.com

 

Există grunduri și lacuri colorate și pentru exterior. Ca și cele transparente sunt elastice și rezistente la UV și intemperii. De fapt sunt cele mai rezistente finisaje la exterior, asigurând cea mai bună protecție la UV. Urmează cele transparente mate iar cele mai puțin rezistente sunt cele transparente foarte lucioase și foarte mate. Cele foarte lucioase nu au pigmenți sau agenți de mătuire care să stea în calea razelor soarelui, iar cele foarte mate (0-10) devin poroase și pot absorbi apa.

Mi-am propus să va dau câteva sfaturi și am ajuns să scriu o întreagă poveste. Am dorit însă să vă ofer cât mai multe informații astfel încât să puteti realiza proiectul fără teama de a greși. Vă doresc succes și sper să vă fie de ajutor.

portas de acabamento
fonte da foto pezcome.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu é engenheira química, mas tem uma grande paixão pela madeira. Trabalha neste sector há mais de 20 anos, sendo o acabamento da madeira o que a definiu durante este período. Adquiriu experiência de trabalho num instituto de investigação, na sua própria empresa e numa multinacional. Deseja partilhar continuamente a sua experiência com aqueles que partilham a mesma paixão.... e não só.

18 comentários

Adicionar um comentário

Este sítio utiliza o Akismet para reduzir o spam. Saiba como são processados os dados dos seus comentários.

  • Tenho algumas portas pintadas de branco com uma tinta à base de diluente. Há dois anos, numa loja, o funcionário disse-me que eu podia aplicar tinta ecológica (à base de água) se a tinta antiga tivesse mais de 2 anos. Não era esse o caso. O trabalhador só aplicou uma demão, infelizmente em todas as portas da casa. Desliguei tudo, mas o estrago estava feito... Não consegui descobrir o que posso usar para retirar essa camada (que está a sair de qualquer forma, mas não com facilidade), apesar de ter escrito ao fabricante (é tinta ecológica branca Kober). Talvez me possam aconselhar o que devo usar para a retirar e poder recondicionar as portas.
    Além disso, não percebi exatamente. Depois de lixar a camada de tinta antiga, é aplicado um primário e depois as novas camadas de tinta?

    E já que estou aqui. Gostaria de pintar alguns painéis lacados (ao lado das portas brancas mencionadas acima) com tinta branca. Para condizer com as portas. Posso pintá-los se lixar ligeiramente e aplicar uma camada de primário? É muito trabalhoso lixá-los completamente.

    • Olá.
      É necessário lixar ligeiramente sem remover a camada de tinta, mas apenas para aumentar a aderência da nova camada de tinta. Será bastante difícil remover a película. Pode utilizar um decapante (Decanol), mas é difícil de controlar e também actua sobre a camada de tinta antiga. Se não quiser chegar à madeira, a única solução é lixar a nova camada de tinta.
      O primário tem a função de se agarrar muito bem à madeira e de formar uma boa camada sobre a qual o verniz pode ser colocado. É assim que os móveis e outros objectos de madeira são acabados nas fábricas. A sua utilização não é obrigatória, a não ser que o fabricante indique que um verniz não pode ser utilizado sem primeiro ser aplicado o primário. Se se tratar de um verniz antigo, pode ser envernizado sem primário. O primário para madeira não é o mesmo que o primário que se coloca no metal para o proteger da ferrugem.
      Pode pintar painéis antigos mesmo sem primário. O importante é que a tinta branca seja compatível com o verniz que foi aplicado no passado. Para que a nova tinta adira, limpe bem a camada antiga (lave-a com água e detergente, depois limpe bem e deixe secar). Depois, lixar suavemente com uma lixa de granulometria a partir de 240 grãos ou com esponjas abrasivas finas. Remova o pó e aplique a tinta. Não deverá ter mais problemas de aderência.
      Boa sorte!

      Não se esqueça de subscrever a "Revista din Lemn" impressa! Com apenas 58 lei/ano, pode informar-se sobre as novidades do sector, descobrir ideias para o artesanato ou segredos do ofício. Recordamos que o conteúdo da revista impressa é diferente do conteúdo do sítio Web. Detalhes no link abaixo. 
      Obrigado!https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

    • Boa noite.
      Pinotex é uma marca da Akzo Nobel utilizada principalmente na Moldávia, Rússia e Ucrânia. Na Roménia, são utilizados praticamente os mesmos produtos, mas sob a marca Sadolin.
      Tudo de bom!

  • Tenho portas interiores com corante (foi assim que foram compradas)
    Mas no vidro e nos lados o autocolante começa a descolar e fica com um aspeto feio.
    Não sei que tipo de madeira está por baixo dos collants
    Acha que pode descolorir toda a porta e pintá-la?

    • Olá!
      Geralmente, a cola é aplicada às portas em contraplacado ou noutros derivados de madeira que não têm uma superfície muito agradável. Pode remover a folha (com um secador de cabelo é mais fácil), lixar a superfície para remover os resíduos de cola e de folha e pintar. A tinta cobrirá todos os defeitos da superfície.
      Tudo de bom!

  • Qual é a compatibilidade das tintas para madeira à base de água, tendo em conta que a pintura será efectuada no apartamento onde vivemos com crianças pequenas?

    • Boa noite!
      A tinta à base de água é inodora, não contém compostos orgânicos voláteis (COV) e, se não pintar com spray, mas com um pincel ou trincha, não há problema. Utilize luvas por razões de segurança.
      Não é bom treinar as crianças no processo de coloração se as tintas não forem orgânicas.
      Tudo de bom!

  • Olá .
    Gostaria de mudar a cor das portas da casa, penso que não são de madeira, já estavam pintadas, podem ser pintadas de outra cor e que tipo de tinta recomendam?

    • Boa noite!
      É importante saber com que são revestidas. Se as portas forem pintadas, o mais indicado é a tinta à base de água, porque é compatível com quase todos os tipos de tinta. Antes de as pintar, deve desengordurá-las e remover a sujidade acumulada ao longo do tempo. Para isso, basta lavar a superfície com água e detergente da loiça. Por fim, passe um pano e deixe secar. Para uma melhor aderência, lixe ligeiramente a superfície com uma esponja abrasiva fina ou com uma lixa de grão 280 ou 320.
      Se a superfície for laminada ou moldada, a aderência é muito baixa e devem ser utilizados materiais com muito boa aderência. Pode utilizar tintas creme. Mas são caras e devem ser protegidas com cera para serem resistentes. Existem também tintas sintéticas para a melamina. Sei que existe uma tinta da Oskar com essas propriedades.
      Tudo de bom!

  • Olá.
    Gostaria de renovar as portas do meu apartamento. São de madeira de abeto, lacadas, com rede de vidro. Têm cerca de 10 anos e estão a ficar cada vez com pior aspeto. A madeira parece estar espremida nas juntas e o verniz está a começar a descascar. Nalguns sítios estão esburacadas e precisam de ser betumadas. Tenciono pintá-las de branco mate. Para obter um bom acabamento, terei de utilizar uma pasta de decapagem para chegar à madeira ou será suficiente lixar? O que é que me aconselha? E que produtos recomendaria?
    Obrigado!

    • Olá!
      Se a madeira estiver danificada e surgirem espaços vazios nas juntas, toda a tinta deve ser removida até à madeira, os buracos e defeitos devem ser preenchidos, lixados e a tinta branca deve ser aplicada novamente. Desta forma, garante-se a obtenção de superfícies lisas e de aspeto agradável. Se se limitar a lixar a camada atual, os buracos e as amolgadelas continuarão a aparecer e não conseguirá cobrir as falhas nas juntas.
      Mas tenha cuidado com as juntas. É possível que o espaçamento tenha ocorrido devido à diminuição da humidade na sala durante o inverno. Agora, quando a humidade voltar ao normal, a madeira também voltará. Se for utilizada massa de vidraceiro normal nessas divisões, é possível que, no inverno, quando a humidade voltar a descer, ela se parta e o defeito reapareça. Utilize uma massa de endurecimento.
      Tudo de bom!

    • Olá!
      Sim, pode ser pintado.
      Se for uma tinta cremosa, tipo Annire Sloan, deve ser aplicada cera ou verniz no final para fixação e resistência à água.
      Para todas as outras tintas à base de água - não diluir mais do que 5% para não elevar demasiado a fibra da madeira.
      Para obter uma tosse agradável, lixe ligeiramente a superfície da porta após a primeira demão de tinta.
      Boa sorte!

  • Boa noite.
    Tenho uma porta em MDF (nogueira), infelizmente danifiquei-a com um desengordurante a frio.
    Como é que o posso recondicionar?
    Eu experimentaria uma tinta à base de água!!!
    Qual é o seu conselho?
    Obrigado !!!!

    • Olá!
      Se o MDF estiver descascado, não pode ser reparado por pintura porque não terá aderência. Infelizmente, a única solução é pintar de novo.
      Se for MDF pintado, pode pintar com tinta à base de água. Antes de o fazer, desengordure a superfície com água e detergente da loiça, limpe bem e deixe secar. De seguida, a porta deve ser lixada com uma lixa de grão 280 ou 320 ou com uma esponja de lixar fina. Sem lixar, a tinta não adere à camada antiga e a primeira pancada vai arrancá-la e vai descascá-la como se fosse couro.
      Existe também uma alternativa sem lixar, mas é necessário utilizar as tintas em creme Annie Sloan da Annie Sloan. Para que a tinta fique mais forte, é necessário fixá-la com uma camada de cera ou verniz.

Categorias

Subscrever a newsletter

Boletim informativo Sexta-feira de manhã
Informações e conselhos dos especialistas

pt_PT_ao90Português (AO90)