Este vremea celor puternici. Modul cum trecem prin perioadele dificile, cum știm să întoarcem momentele grele în favoarea noastră face diferența și ne împarte, nu de puține ori, în învinși și învingători. Un moment dificil și cu impact în viața fiecăruia dintre noi este și această pandemie. Nu cred să existe cineva care să nege acest lucru. Felul în care trăiam și munceam s-a schimbat dintr-o dată, ne-am trezit într-o nouă realitate, iar incertitudinea viitorului și-a pus amprenta pe noi toți. Dar la fel ca acel bine-cunoscut șut care-ți dă posibilitatea să faci pasul înainte și această pandemie ne poate ajuta să ne așezăm mai bine și mai temeinic în piață, să pregătim terenul pentru un viitor de succes. Așa a privit lucrurile și echipa Danúbio. A folosit timpul acesta pentru a întări echipele tehnice și de vânzări, pentru a găsi cele mai bune și mai eficiente moduri de a fi alături de clienți și pentru a dezvolta și aprofunda relația cu furnizorii.
În plin proces de dezvoltare, a venit pandemia
La începutul acestui an, Danibrum era în plin proces de creștere și dezvoltare. Ultimii ani fuseseră folosiți din plin pentru a face cât mai cunoscută firma și utilajele vândute sub brand-urile Lohmeyer, Holzmann, Festool și Danibrum, Tehnicienii firmei și-au arătat priceperea la târguri, evenimente de casă și vizite la clienți. Prezența constantă în online a permis apropierea de client, răspunsuri rapide la doleanțele lor și o creștere a notorietății. Toate acestea au făcut ca cererea de utilaje să crească, iar anul a început cu multe livrări din Germania către Danibrum și de aici mai departe, către clienți. Tehnicienii erau suprasolicitați, își împărțeau timpul între puneri în funcțiune și vizite obișnuite la clienți pentru verificări și mentenanță. Și deodată, totul a fost pus pe stand-by.
A venit acea perioadă dură de la începutul pandemiei, când nimeni nu știa nimic, nu funcționau decât urgențele și toți eram obligați să stăm în case. Utilajele, însă, fuseseră livrate la clienți și trebuiau puse în funcțiune. Beneficiarii voiau și ei să folosească momentul pentru a-și instala noile utilaje și a învăța să lucreze cît mai bine pe ele. Nu erau decât două variante – să oprească totul sau să găsească o alternativă care să permită interacțiunea cu clientul în condiții de maximă siguranță astfel încât informațiile atât de necesare să poată fi transmise.
„Situația pandemiei cu noul virus Covid 19 ne-a surprins într-un proces de dezvoltare a unor proceduri pentru fluidizarea proceselor de vânzare, livrare, punere în funcțiune și ulterioare acțiuni de mentenanță sau service post vânzare. Din cauză că deplasările si vizitele de mentenanță au fost limitate, pentru a respecta masurile impuse de autorități, am creat un serviciu de consultanță remote, prin care clienții au beneficiat de expertiza noastră prin videoclipuri explicative și prin consultanță video unu la unu. Acest sistem a ajutat la asigurarea fluxului de lucru și la facilitarea procesului de achiziție.” – Mihai Vatavu, director general Danibrum România.
Viitorul înseamnă tehnologie
Și așa a luat naștere un serviciu de asistență la distanță care reduce timpul de intervenție și permite clientului să rezolve rapid problemele imediat ce apar. În plus, videoclipurile realizate cu utilajele din depozit au fost publicate pe canalul de youtube Danibrum – Woodworking Machinery pentru a putea fi accesate oricând este nevoie. Pentru că viitorul înseamnă tehnologie, iar această tehnologie nu este legată doar de utilaj în sine, ci și de modul cum interacționăm între noi și de rapiditatea cu care este transmisă și folosită informația.
Același serviciu care a făcut posibilă interacțiunea la distanță cu clientul a permis și organizarea unor cursuri de perfecționare pentru echipele tehnice și de vânzări. Cu concursul și susținerea partenerilor de la Lohmeyer, tehnicienii au putut folosi acest timp pentru a-și îmbogăți cunoștințele tehnice legate de funcționarea utilajelor clasice de prelucrarea lemnului și a afla ultimele noutăți legate de echipamentele CNC și dotările lor.
„Nu au lipsit sesiunile de training ale echipelor de service și vânzări. Am profitat la maximum de acest respiro, pentru a ne educa și a ne profesionaliza. Pentru că rezultatele clienților noștri depind în mare măsură de experiența și de capacitatea noastră de a răspunde cu corectitudine nevoilor lor.” – ne-a spus Mihai.
Credem în viitor și în forțele noastre
Acum, după 6 luni de lucru altfel și preocupare continuă pentru siguranța clienților și a angajaților, Danibrum pare mai sigur de forțele lui și mai încrezător în viitor ca niciodată. S-a pregătit pentru toamnă cu o imagine nouă și oferte speciale pentru clienți. Chiar dacă restricțiile nu au permis participarea la târgul BIFE-SIM, evenimentul toamnei în condiții normale, Danibrum folosește toate canalele pentru a-și face cunoscute planurile, determinarea și încrederea în perioada care urmează.
„Pentru că orice situație dificilă are și un final, am dorit să venim înaintea clienților noștri cu oferte speciale, care să cuprindă pachete de utilaje gândite în funcție de domeniul de activitate vizat. Proiectul StartUp Nation, alături de celelalte măsuri de finanțare pentru societățile comerciale, ne găsesc anul acesta cu pachete de produse atent alese pentru a utila complet și eficient un atelier pentru prelucrarea lemnului. În timpurile acestea incerte, suntem mai pregătiți ca niciodată, dornici să revenim la firescul cotidian.”
Așadar, împreună cu partenerii și furnizorii, Danibrum este pregătit să dea formă viitorului!
Adicionar comentário