Bricolaj Tehnici de Finisare

Unde gasiti informatii tehnice despre materialele de finisare

Pentru a obține o bună colorare sau lăcuire a obiectelor din lemn pe care v-ați hotărât să le finisați, fie că sunteți amatori sau profesioniști, trebuie să vă asigurați că aveți  informațiile necesare privind produsele folosite, că știți cum să le amestecați, să le aplicați, să le prelucrați, în așa fel încât să obțineți rezultatul dorit. Cei pasionați de bricolaj vor găsi informații despre caracteristicile și modul de lucru pe eticheta produselor cumpărate din magazinele de profil.  Pentru cei care lucrează în ateliere sau fabrici de profil, aceste informații tehnice se găsesc în fișele tehnice de produs, fișele de securitate și tehnologiile de lucru pe care trebuie să vi le pună la dispoziție furnizorii de materiale de finisare.

În aceste documente găsiți date foarte importante care vă ajută să alegeți produsele potrivite scopului propus. Este foarte important să le studiați înainte de a începe să lucrați cu materialele. Este posibil ca produsul să fie foarte bun, dar dacă nu este pregătit corespunzator să nu obțineți rezultatul sperat. Câteva informații despre ceea ce găsiți în aceste documente cred că v-ar fi de folos.

Fișa tehnică este cartea de vizită a fiecărui produs. Ea conține informații privind caracteristicile produsului, indicații privind aplicarea acestuia, timpii de uscare, dacă se șlefuiește și cum, etc. Indiferent de firma producătore, fișa tehnică are informații minime privind proprietățile fizice. Proprietățile prezente mai mereu într-o fișă tehnică sunt corpul solid, viscozitatea și greutatea specifică.

fișe tehnice, tehnologii
fisa tehnica
sursa foto: yumpu.com

 

Corpul solid reprezintă cantitatea de rășină solidă ce rămâne după evaporarea solventului. Cu cât procentul de corp solid este mai mare cu atât produsul este mai bun. În cazul produselor fără întărire, cum sunt cele nitrocelulozice, corpul solid reprezintă cantitatea de material ce rămâne pe suportul lemnos după uscare. În cazul produselor cu întărire, cantitatea de material rămas pe placă nu este întotdeauna egală cu suma dintre cele 2 corpuri solide. Uneori, în urma reacției chimice, pot lua naștere compuși care să ducă la creșterea corpului solid. Dar și în acest caz, cu cât corpul solid este mai mare cu atât lacul este mai bun.

Viscozitatea este o altă caracteristică foarte importantă. În productțe se măsoară cu ajutorul unei cupe viscozimetrice cu duza standardizată. Cupele pot fi FORD (sitemul de măsurare englez) sau DIN (sistemul de măsurare european), cu o foarte mică diferență între diametrele duzei datorată sistemelor diferite de măsurare. Cupele au diferite numere – 2, 4, 8 – în funcție de diametrul duzei prin care se scurge produsul. Numărul cupei este direct proporțional cu mărimea duzei. În fișa tehnică găsim viscozitatea inițială a produsului, măsurată, în general, la temperatura de 20°C. În tehnologiile de aplicare există indicații privind viscozitatea la aplicare. Ea se măsoară după ce materialul a fost pregătit pentru aplicare (diluat și catalizat, dacă este cazul). Viscozitatea este dependentă de temperatură și este invers proporțională cu aceasta.

fișe tehnice, tehnologii
cupa DIN
sursa foto: tqc.eu

 

Greutatea specifică este masa unității de volum. Cu ajutorul ei se poate face calculul volumului sau a masei aplicate.

În afară de proprietăți fizice, în fișele tehnice sunt și informații privind suportul pe care poate fi aplicat produsul, cantitatea recomandată pentru aplicare, timpul de uscare si alte informații utile în procesul de producție.

Timpul de uscare este de mai multe feluri. Timpul de uscare la praf reprezintă timpul în care pelicula de lac se usucă la suprafață, astfel încât praful care cade să nu mai fie înglobat în peliculă. Timpul de uscare la amprentă este timpul dupa care putem manevra obiectul finisat fără riscul de a lăsa urme. Timpul de uscare pentru șlefuire este timpul după care șlefuirea se face ușor, rezultând un praf alb, fin. Timpul de uscare la ambalare este timpul după care se poate face ambalarea fără riscul apariției imprimărilor.

Un alt document foarte important este fișa de securitate. De fapt este un document pe care este obligatoriu să-l aveți. În fișa de securitate găsiți informații referitoare la compoziția chimică a produsului, impactul și riscurile folosirii lui pentru sănătatea oamenilor și  a mediului înconjurător , modul cum trebuie făcute depozitarea și transportul materialelor, primul ajutor în caz de accidente, persoanele de contact în cazul în care este nevoie de informații suplimentare. Este obligatoriu să aveți fișele de securitate, în română, pentru fiecare produs folosit și să le prezentați în cazul unui control de la Agenția de Mediu.

fișe tehnice, tehnologii
fisa securitate
sursa foto: yumpu.com

 

Alt “instrument” de care aveți nevoie este tehnologia de lucru. Ea poate fi o tehnologie generală, propusă de producător și valabilă în majoritatea cazurilor, sau este stabilită după ce s-au făcut teste în producție, cu utilajele existente acolo și în condițiile de mediu specifice. Este un document util în producție deoarece conține informații legate de fiecare etapă de lucru, pornind de la pregătirea suportului lemnos în alb până la ultimul strat de lac și ambalarea produsului finit.

Vă recomand să cereți de fiecare dată aceste documente pentru că ele vă sunt de mare ajutor. În plus, în cazul fișelor de securitate, este obligatoriu să le aveți, evitând astfel sancțiuni care pot fi foarte „dureroase” la buzunar.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

6 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână