Deco&Design

Piatră și lemn într-o îmbinare ce te duce cu gândul la castele medievale

Este o casă de vacanță și mă gândeam ce extraordinar trebuie să fie să trăiești într-o casă care amintește de un castel, într-un loc ascuns în munte, dar care are tot confortul. Acesta a fost primul impuls, dar m-am gândit că este totuși vorba despre o casă de piatră. M-a convins însă combinația perfectă dintre piatră și lemn. Piatra face casa să pară veche de când lumea, iar lemnul parcă-i oferit de natură pentru a-ți ușura existența și pentru a mai „încălzi” puțin atmosfera.

Casa nu este deloc veche, adică nu atât de veche pe cât s-ar putea crede. Este proiectată și realizată de un studio de arhitectură în perioada 1999-2002. Casa se află în Grecia, ca și studioul care a realizat-o. De aici și îmbinarea perfectă a pietrelor pentru a crea acea senzație de eternitate pe care o transmite întreaga casă.

Casa este situată la 400 m deasupra mării, pe Muntele Pelion, în satul Milies, la 28 km de Volos și poziționată în mijlocul pădurii ceea ce o face să arate și mai natural.

piatră și lemn

Sunt practic 2 case lipite, una principală și o casă de oaspeți. Întreaga construcție este realizată din piatră de la demolari, piatră specială de construcție și piatră de râu. Zidurile sunt făcute ca cele de cetate, cu firide care ascund de data această aparatură electronică sau rafturi pentru cărți și reviste.

piatră și lemn

Tot lemnul din interior este extraordinar. Sunt piese de mobilier rustic făcute din lemn de castan din pădurea locală. Mobila este atât de bine realizată ce pare și ea parte a vechii cetăți. Pentru trepte s-au folosit traverse de cale ferată. Din aceleași traverse s-a făcut și fotoliul dintr-o zonă mai retrasă a livingului.

piatră și lemn

În casa principală se intră de afară direct în  living. Este o incintă înaltă în care toate spațiile de depozitare sunt săpate în perete iar pentru a sta sunt construite polițe de piatră acoperite cu lemn. Piesa principală este șemineul, construit conic, ca o vatră într-o peșteră.

piatră și lemn

Din living se urcă pe o scară din traverse într-o mansardă deschisă. Aici este dormitorul și baia. Și tot de aici ai vedere deschisă către întregul living.

piatră și lemn

piatră și lemn

La parter există și bucătăria cu acces direct din living. Totul este la fel de „săpat” în piatră. Chiuveta, cămara, îți dau această senzație de firide în piatră.

piatră și lemn

Casa de piatră este perfectă pentru zona în care a fost construită. Imaginați-va zilele toride de vară din Grecia, când nimic nu mișcă la prânz. Să te refugiezi între pereții de piatră care păstrează încă răcoarea nopții, să calci desculț pe dalele de piatră răcoroasă pare o adevărată binecuvântare.

piatră și lemn

Și exteriorul este realizat cu aceeași grijă pentru detalii. Există o platformă de lemn cu masă și fotolii de unde ai o priveliște superbă, locuri unde îți poți bea cafeaua, te poți plimba sau unde poți face un grătar.

piatră și lemn

Totul este foarte bine gândit și îmbinat. Este o realizare de excepție a studioului de arhitectură care, după părerea mea, merită toate felicitările.Mai multe imagini puteți vedea aici.

piatră și lemn

piatră și lemn

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână