Fabricare case din lemn

Case din lemn rotund

Se fac multe case din  lemn în România și multe dintre ele pentru export. Constructorii români au ajuns să fie foarte cunoscuți în Europa și nu duc lipsă de comenzi, iar varietatea este mare. Sunt producători care construiesc case din pereți prefabricați, realizate aproape total în fabrică și asamblate la client, dar și producători de case din lemn rotund. Azi vă voi povesti despre doi dintre cei care construiesc case din lemn rotund.

De la producătorii de case din lemn rotund voiam să aflu cum au ajuns să facă astfel de case, dacă au comenzi, de unde, cum le este apreciată munca în afară, cum fac casele, cât fac în fabrică și cât la client. Mai ales că genul acesta de case nu este specific țării noastre. Nu zic că nu s-au construit case din lemn rotund, dar nu este specific.

Casele din lemn rotund sunt specifice Canadei și nordului Statelor Unite, acolo unde sunt păduri prin care mergi zile întregi și nu ajungi nici la jumătatea pădurii. Pentru cei care au colonizat locul, era cel mai simplu să taie copacii și să-i asambleze rapid sub formă de case, dupa care să plece să caute aur. Câțiva copaci acolo nu se vedeau în imensitatea pădurii.

La noi casele erau făcute din structură de lemn întărită cu nuiele fixate cu lut. Se formau astfel pereții. Pe ei erau bătute scândurile care făceau „fața” peretelui.

Vizita prelungită de la Log Home

Dar să revenim în zilele noastre. Cum vă spuneam eram în zonă tocmai pentru a mă informa mai bine despre casele din lemn rotund. Știam că se construiește acest tip de case la noi și voiam să aflu mai multe direct de la producători. Așa am ajuns la Vatra Dornei să îl cunosc pe proprietarul firmei Log Home.

Când am ajuns la întâlnire, omul negocia cu o familie construcția unui foișor și a unui puț. Până să-mi dau bine seama ce se întâmplă am și fost invitat, mai degrabă luat cu valul, să mă alătur grupului la câteva vizionări de case construite de Log Home în zonă. Nu spun că nu mi-a plăcut. A fost chiar foarte educativ, doar că puțin neplanificat. Așa am ajuns să întârzii la întâlnirile pe care le mai aveam cu alți producători. Cu unii, din păcate, nici nu m-am mai întâlnit. După ce am văzut un han, o casă de locuit și un restaurant în devenire, am mers la fabrică unde am văzut cum construiau două case pentru clienți din străinătate.

case din lemn rotund

case din lemn rotund

case din lemn rotund

case din lemn rotund

Mi-a spus că, dacă scriu ceva, nu vrea să iasă el în evidență. A insistat că nu el este important, ci echipa. „Ei le construiesc. Despre ei trebuie să scrii.” Așa i-am cunoscut pe inginerul Claudiu Cozan, pe meșterul principal Irimescu Mihăilă, pe meșterul secundar Mateiu Alin și pe cea care se ocupă cu decojirea lemnului, Elisabeta Vornicu. Fac case din lemn rotund de peste 15 ani fiind foarte cunoscuți în zonă.

De la ei am aflat că fac case din lemn rotund cu diametrul mai mare de 30 cm. Asamblarea este făcută prin chertare, fără accesorii metalice. Auzeam prima dată de chertare, acel proces de prelucrare a lemnului pentru ca două elemente să se poată îmbina. În cazul acesta, buștenii sunt prelucrați la capete pentru a se îmbina perfect. În zona de îmbinare se pune izolație termică pentru a obține în final casa perfect izolată. Cel puțin așa am înțeles eu.

case din lemn rotund

case din lemn rotund

Buștenii sunt curățați de coajă printr-o prelucrare hidraulică, nu prin cioplire. Așa rămâne lemnul neted, fără zgârieturi. După ce casa a fost construită lemnul nu mai are nevoie de prelucrări suplimentare, putând fi lăsat așa, neted, atât la exterior cât și la interior.

Cu toate că îmi propusesem să plec încă înainte de prânz din Vatra Dornei, cu greu am reușit să plec la 17. Și nu înainte de a mânca o ciorbă cu gazda mea. Nu puteam refuza. Și, chiar dacă refuzam, nu știu dacă avea vreo importanță. Era genul acela de invitație care părea greu de refuzat fără riscul de a jigni gazda. În definitiv „lucrasem” împreună toată ziua. 🙂 Acum venise ora mesei. Ne-am despărțit cu greu, nu înainte de a îi promite că am să mai trec pe la ei. În paranteză fie spus, azi l-am sunat să îl mai întreb una-alta. Ce credeți că m-a intrebat? Când mai trec pe la Vatra Dornei.

case din lemn rotund

case din lemn rotund

Fabrica de case din Poiana Stampei

Și uite așa s-a făcut că am ajuns să îl sun pe Cristian Chiforescu la ora 17:00. Eram în drum spre Gherla. Dimineață, ne înțelesesem să ne vedem în jurul prânzului. Treaba lungindu-se în Vatra Dornei, nu m-am ținut de cuvânt. Recunosc că nu mă așteptam să răspundă. Nu numai că mi-a răspuns, dar mă și aștepta la sediul firmei din Poiana Stampei, cu toate că întârziasem. Recunosc că m-am bucurat.

Firma lui Cristian, Poiana Construct House, are sediul în Poiana Stampei, exact pe drumul național care leagă Vatra Dornei de Bistrița, pe culmile Bârgăului, zonă pe care eu o consider cea mai frumoasă din România.

Poiana Construct House – Showroom

Cum am ajuns, Cristian m-a invitat în showroom. Cum arată acest showroom? Ei bine, eu aș fi rămas peste noapte în showroom și vorbesc foarte serios. Este o casă construită din lemn rotund unde, când am intrat eu, în șemineu ardea focul, mirosea a lemn și era o atmosferă caldă, foarte plăcută. I-am spus lui Cristian, în glumă, că parcă m-aș așeza la somn pe băncuța de lângă șemineu. Credeți-mă pe cuvânt și dacă aveți drum prin zonă, intrați să dați binețe. Oamenii sunt foarte OK și dacă vă grăbiți, s-ar putea să mai prindeți și focul în șemineu. 🙂

Poiana Construct House – Interior Showroom

Din păcate nu am avut timp să stăm mult de vorbă. Dar tot mi-a spus despre avantajele caselor din lemn, mai ales al celor din lemn rotund, despre faptul că nu trebuie să ne gândim numai la preț ci la ce obții cu banii ăștia și cum și cât de repede se amortizează investiția. Face case încă din 2005 și a construit atât pentru clienți din țară cât și pentru cei din străinătate.

case din lemn rotund
Casa la Izvorul Delnitei
case din lemn rotund
Casa in Franta
case din lemn rotund
In timpul constructiei unei case in Spania

Pentru construcțiile realizate de ei proiectarea e gratuită. Casele sunt construite și compartimentate în funcție de nevoile clienților. Designul și arhitectura de ansamblu se stabilesc de comun acord cu beneficiarul și bineînțeles, în funcție de buget. Folosesc și izolație naturală, casa fiind ecologică.

Legat de costuri mi-a spus că, datorită faptului că beneficiarii doresc să păstreze lemnul la vedere și la exterior și la interior, se face economie la finisări. Nu mai este vorba de rigips, tencuială, vopsele și alte astfel de materiale. Și așa descoperi costuri mai mici la construcția caselor din lemn rotund, comparativ cu cele din zidărie.

case din lemn rotund

case din lemn rotund

Cu toate că era târziu, lumină puțină, oamenii erau în plin proces de încărcare a unei case către client. Despre modul cum se desfășoară procesul de fabricație al unei case din lemn rotund pot să vă spun că se construiește casa, lemn cu lemn, bârnâ cu bârnă, după care se numerotează (însemnează) fiecare bârnă. Apoi se demontează, se încarcă buștean cu buștean în auto/remorcă, se transportă la client și se montează la loc.

Era târziu și trebuia ca eu să îmi văd de drum și ei de încărcare. Am stabilit cu Cristian să mă întorc altă dată, să povestim mai multe la un pahar de vin. Propunerea cu vinul a venit de la el și a punctat decisiv.

case din lemn rotund

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

6 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână