Case Evenimente

Coada lui Șoflete

Voiam să punem Inginerie Creativă pe copertă, iar coada lui Marius Șoflete pe spatele revistei. Așa era toată echipa pe copertă, iar când întorceai revista vedeai coada lui Șoflete. Era februarie 2020 și ne pregăteam să scoatem ediția tipărită din martie 2020.

Ne-am întâlnit mai întâi la sediul Inginerie Creativă din București, apoi am mers la ședința foto cu Ioana Dodan, la The Fab Squad. Am continuat cu un prânz la o trattoria din apropiere. Pe Marius îl cunoscusem deja. Pe Cătălin (Caraza), Octav (Timu) și pe ceilalți îi cunoșteam atunci. Tineri, plini de energie, vorbeau cu pasiune despre munca lor. Găseam inspirație din belșug la ei. Mă hrăneam din energia lor.

Au trecut 2 ani de atunci. 2 ani! Mie îmi pare că sunt 10, atât de mult au evoluat, atât de multe au schimbat în jurul lor. Au apărut proiecte noi, serioase, construite în jurul lui Marius. Șoflete.ro, Academia Șoflete, Integrall Buildings sunt doar câteva dintre ele. Business-uri care educă, business-uri care construiesc, business-uri care schimbă tipare de gîndire și acțiune, business-uri care inspiră.

Dar implicarea echipei Șoflete.ro alături de Clusterul pRO-nZEB, în organizarea Caravanei nZEB la Cluj, căci aici voiam să ajung, cred că este un alt început, atât pentru ei cât și pentru noi, ceilalți. Îi cunoșteam și de aceea m-am dus pregătit să am o surpriză plăcută, dar ceea ce s-a întâmplat la Săptămâna nZEB de la Cluj-Napoca mi-a depășit cu mult așteptările, cu foarte mult. Expozanții, participanții, discuțiile de pe scenă, atmosfera și discuțiile de la finalul fiecărei zile, petrecerea de sâmbătă seara, organizarea. Totul a fost la superlativ. Dar să le luăm pe rând.

Expozanții 

În această formulă de parteneriat, organizatorii, au reușit să adune – pe lângă participanții mai vechi la caravană, precum Litarh, Zecaph, NZEBshop – multe nume noi, debutanți în cadrul caravanei, vreo 40 de firme în total. Au fost astfel prezenți mulți specialiști de la companii din domeniul caselor din lemn, al izolațiilor, ferestrelor, pompelor de căldură, instalații, măsurarea eficienței energetice. Practic au fost acoperite toate zonele de interes pe subiectul eficiență energetică în construcții. Au fost prezenți și furnizori de echipamente pentru această industrie, ca Ligna Dumi Tech, furnizor de echipamente și tehnologii pentru prelucrarea lemnului.

Participanții

Au fost foarte mulți și foarte informați, veniți din toată țara, nu doar de la Cluj. Și am să vă dau un exemplu: Bogdan, un tânăr din București, venit pentru prima dată la Cluj împreună cu soția și copilul, pentru a participa la eveniment. Are un teren lângă București pe care vrea să ridice o casă eficientă energetic. A sosit joi și a plecat duminică. În acest timp a participat alături de cei de la Inginerie Creativă la construirea machetelor pregătite de Litarh și ceilalți expozanți, la discuții și prezentări, la mers pe șantierul casei deschise de Claudiu Antohi pentru vizionare. A întrebat continuu și a primit răspunsuri permanent. La plecare, duminică, era încă nehotărât între timberframe și CLT dar, cu siguranță, mult mai informat decât la sosire.

Discuțiile de pe scenă

Foarte interesante, interactive și consistente. Au fost puse în discuție problematici diverse din jurul eficienței energetice în construcții. Au fost prezenți pe scenă beneficiari, arhitecți, ingineri structuriști, specialiști financiari, dezvoltatori și mulți alții. Publicul a fost numeros și avizat, întrebările și răspunsurile interesante, intense.

Caravana nZEB Cluj Soflete

Berea de la finalul zilei

Bună. Mie mi-a plăcut. Și ideea, excelentă, de a nu opri abrupt discuțiile ci de a le lăsa să curgă și după ora închiderii, alături de o bere servită la draft. Din spusele lui Marius, berea era produsă la Oradea special pentru ei (cred că se și numea Șoflete, nu sunt sigur) de un fost arhitect ajuns la a doua pasiune, producția de bere. Oricum, cea mai bună soluție de a încheia împreună fiecare zi plină de muncă. Networking de calitate cu oameni inteligenți, avizi de informație nouă, totul într-o atmosferă relaxată. Într-una din zile chiar vorbeam cu Emil Baciu de la Cadwork că nu avusese timp toată ziua să mănânce sau să meargă la toaletă. Era momentul lui de destindere. Bine, moment e puțin spus. Momentul acesta a ținut într-una din zile până la ora 11.00. Pe holurile Sălii Polivalente BT Arena nu ne-a dat nimeni afară și nici noi plecați până la ora 23.00. Vineri seara după 10.00, unii dintre noi ne-am mutat la Zama.

Petrecerea de sâmbătă seara

La EC Garden. Cu taraf, horă, discuții în jurul focului. Aici clar s-au legat prietenii. O fi fost și ceva networking și schimb de cărți de vizită, dar mai mult s-au „consolidat” relațiile decât s-au construit. A fost momentul acela în care și cel mai mic dubiu despre reușita evenimentului a fost spulberat. Petrecerea s-a spart la ora 1.00 pentru că a doua zi urmau tururile, prezentarea șantierelor caselor deschise.

Caravana nZEB Cluj

Prezentarea caselor

Noi am fost la cea de la Pădureni, deschisă pentru vizionare de Claudiu Antohi. Cea cu țiglă fotovoltaică, prima casă din România pe care s-a montat această țiglă. Casa este construită pe structură din lemn (timberframe) construită de Litarh după un proiect de structură realizat de Inginerie Creativă. De altfel, cu Octav Timu (Inginerie Creativă) și Vlad Liteanu (Litarh) am și realizat un video pentru canalul nostru YouTube, Revista din Lemn. Tot acolo vom pune și filmul realizat în timpul prezentării casei grupului de la ora 12.00. Interesul a fost atât de mare încât au fost necesare două prezentări una la 10.00 și una la 12.00.

Casa Antohi constructor Litarh Caravana nZEB Cluj

Organizarea

Aici trebuie să felicit echipa Șoflete.ro, în mod special pe Darius pentru coordonarea întregului eveniment și pe Marius pentru felul cum a făcut față ritmului impus de echipa sa. A fost foarte asemănător ca desfășurare, păstrând proporțiile, cu evenimente globale din sfera IT cu multe scene și mulți speakeri invitați, evenimente la care trebuie să îți faci propria agendă pentru a fi sigur că nu pierzi ceea ce te interesează. A fost un eveniment modern, organizat impecabil. Dintr-o discuție cu Marius am înțeles că toată organizarea evenimentului a durat 4 săptămâni!!!

Ca o concluzie

2 ani. Atât a trecut de la ședința foto pentru revistă. Ce va fi peste următorii 2 ani?! În ritmul acesta, cred că în următorii 2 ani Marius Șoflete și echipa lui va schimba fundamental modul în care se construiește în România. Zice asta de ceva timp și acum pare mai aproape de acest obiectiv ca niciodată. Și nu, nu vă imaginați că se va schimba legislația la presiunea lui Șoflete sau lucruri de genul acesta. Nici pe departe. Mă refer la standarde de calitate generate și acceptate în interiorul comunității din jurul lui Marius, la presiunea pieței.

Am văzut la acest eveniment dezvoltatori care rămâneau la discuții până la berea de la sfârșitul zilei, care au venit și la petrecerea de sâmbătă seara. Am văzut companii strânse într-o comunitate foarte puternică. Alții își zic cluster, alții organizație patronală, dar nu sunt nici pe departe așa sudați ca în acest caz. Am văzut o piață informată, din ce în ce mai informată, care va schimba regulile, care va impune standarde. De aceea zic că Șoflete va schimba fundamental modul în care construim. Este ca un magnet care strînge în jurul lui toate energiile din domeniu. Mai vorbim peste 2 ani.

Nu știu dacă ideea noastră ar fi prins, cea cu coada lui Șoflete pe ultima copertă. N-am mai apucat să o realizăm. A venit pandemia și am suspendat apariția revistei în varianta ei tipărită. Dar Marius ne inspiră și pe noi. Vrem și noi să fim parte din această schimbare. Așa cum putem noi, cu Revista din Lemn, cu Drumul spre casă. De la anul re-edităm Revista din Lemn pe tipar. Hai că se poate!

Etichete

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână