Casa NZEB Casa pasivă Dulgherie Evenimente România

nZEB Expo Cluj-Napoca: Cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor eficiente energetic revine la BT Arena

În perioada 1-3 noiembrie, BT Arena din Cluj-Napoca va găzdui nZEB Expo, un eveniment care promite să devină reper în industria construcțiilor din România.

De ce să nu ratezi nZEB Expo?

La ediția de anul trecut de la Cluj, succesul a fost atribuit mixului perfect între teorie și practică, între tehnologie și meșteșug tradițional, între inovație și experiență dovedită. Ediția nZEB Expo din iunie 2024 de la București a consolidat poziția evenimentului ca unul de referință, un game changer în piață.

Ediția din acest an de la Cluj, din perioada 1-3 noiembrie 2024, se concentrează pe o temă extrem de actuală: reabilitarea energetică a clădirilor existente. Într-o perioadă în care eficiența energetică nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate, evenimentul vine cu soluții concrete pentru proprietarii de locuințe care vor să reducă facturile la energie și să-și crească confortul locuinței.

Atracții principale ale ediției 2024

Cea mai mare imprimantă 3D din România în acțiune

În premieră, vizitatorii vor putea vedea „pe viu” cum se printează o structură de casă la scară 1:1. WOP3D va demonstra capacitățile impresionantei imprimante Wasp – The Crane, realizând un colț de perete complet, cu fundație, termoizolație și armătură.

Peste 120 de expozanți într-un singur loc

Evenimentul reunește cele mai importante nume din industrie:
– Producători și furnizori de materiale de construcții
– Constructori de case prefabricate pe diverse structuri (CLT, metal, Timberframe)
– Producători de tâmplărie certificată în standard de Casă Pasivă
– Furnizori de sisteme și echipamente pentru instalații

Program bogat de prezentări și workshop-uri

Main Stage

Speakeri de renume internațional și local vor aborda subiecte critice pentru industrie:

  • Carlos Moreno va prezenta conceptul „15 minute city”
  • Cristian Presură va analiza fizica construcțiilor și dilema „hidrogen vs. gaz metan”
  • Adrian Dragomir va explora rolul AI-ului în construcții
  • Victor Grosu va vorbi despre design interior adaptat construcțiilor nZEB și pasive
  • Ana-Maria Udriște de la Avocatoo.ro, despre cum să cumperi un imobil sau un teren în siguranță
  • Francesco Nesi despre reabilitarea unui apartament în standard de CasăPasivă;
Workshow Stage

Zona practică va găzdui demonstrații și workshop-uri interactive despre:
– Montajul corect al termoizolației
– Instalarea profesională a ferestrelor
– Tehnici de etanșare
– Aplicarea hidroizolației

Extra-atracții în curtea BTarena

Vizitatorii vor putea explora:
– Un tiny house complet funcțional de la Maad Prefab
– Un atelier traditional de fierărie
– Demonstrații cu scule electrice profesionale Milwaukee
– Utilaje pentru șantier de la Mateco

Hub-ul Lemnului va fi prezent în vecinătatea scenei Workshow

Fane Pănăzan, Radu Vădan, Radu Călian, Mihai Ursu, Mihaela Radu și alți invitați surpriză te așteaptă cu

  • workshop-uri interactive non-stop,
  • prezentări captivante cu experți în domeniu
  • competiții cu premii surpriză
  • colecția impresionantă de rindele Stanley a lui Fane Pănăzan

Fie că ești profesionist, pasionat de DIY sau doar curios, Hub-ul Lemnului îți promite o experiență de neuitat!

Impactul în industrie

După succesul ediției anterioare, când profesioniști din toată țara au colaborat și au schimbat experiențe valoroase, nZEB Expo promite să devină platforma ideală pentru networking și educație în domeniul construcțiilor eficiente energetic.

Evenimentul demonstrează că România are capacitatea de a implementa cele mai noi tehnologii în construcții, păstrând în același timp respectul pentru meșteșugurile tradiționale și expertiza locală.

Informații practice

– Perioada: 1-3 noiembrie 2024
– Locație: BT Arena, Cluj-Napoca
– Acces: Gratuit. Te poți înregistra aici

Pentru profesioniștii din industria lemnului, evenimentul reprezintă o oportunitate excelentă de a explora noi tehnologii și materiale, de a întâlni potențiali parteneri și de a rămâne la curent cu cele mai noi tendințe în construcții sustenabile.

Etichete

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână