Forestier Legislație România

Ministrul Mediului cere demisii la vârf în Romsilva

Într-o serie de apariții publice din seara zilei de ieri, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din România, Mircea Fechet, a solicitat demisia mai multor directori din structura de conducere a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, afirmând că „există o singură metodă prin care însănătoșim Regia Națională a Pădurilor”.

Într-un video live și ulterior printr-o postare pe Facebook, ministrul a cerut public demisia directorilor de la Departamentele Economic, Fond Forestier, Investiții și Comercial, despre care spune că „sunt o mână de oameni de o viață acolo care au asistat pasivi de la an la an, în timp ce lucrurile s-au înrăutățit”.

Fechet a respins propunerea primită din partea conducerii Romsilva privind un plan de redresare care prevedea reducerea numărului de direcții silvice de la 41 la 30 și disponibilizarea a 1.200 de persoane până la finalul anului, dintre care mai bine de jumătate ar fi fost pădurari. „Astfel de măsuri nu salvează Regia, cel mult prelungesc momentul până se atinge pragul dezastrului”, a precizat ministrul.

Ministrul a subliniat că Romsilva cheltuiește anual peste 100 de milioane de lei pentru administrarea parcurilor naționale și herghelii, sugerând că aceste cheltuieli ar trebui să fie suportate de la bugetul de stat. De asemenea, el a menționat că va iniția modificări legislative pentru eliminarea „primelor nejustificate”, făcând referire la bonusurile de pensionare care pot ajunge până la 100.000 de euro.

În schimb, acesta a anunțat că va veni cu „un plan curajos”, bazat pe formula managementului performant, menționând că lucrează la modificarea Statutului Personalului Silvic și la o Hotărâre de Guvern care va reglementa noua structură a Romsilva.

Opinie

În contextul actual, când Romsilva se află în al patrulea an de dificultăți și a ajuns în situația de a plăti salariile cu întârziere în decembrie 2024 și ianuarie 2025, este evident că instituția are nevoie de reformă. Cu toate acestea, reorganizările și restructurările nu se fac prin declarații în social media sau apariții TV, ci prin planuri concrete și implementarea lor efectivă. Cerutul demisiilor și aruncarea pietrei către „cei vechi” pare mai degrabă o abordare populistă decât un pas concret spre reformă. Așteptăm cu interes planul anunțat de ministrul Fechet și, mai important, punerea lui în practică.

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână