EUDR: Anatomia unei amânări anunțate

Când regulamentul european anti-defrișare a devenit victima propriilor amânări succesive

Pe 17 decembrie 2025, Parlamentul European a votat cu 405 de voturi pentru și 242 împotrivă ceea ce, pentru observatorii atenți ai politicilor verzi europene, părea deja o formalitate: amânarea pentru a doua oară a Regulamentului UE privind Defrișarea (EUDR). Operatorii mari vor avea acum timp până pe 30 decembrie 2026 să se conformeze, în timp ce cei mici vor beneficia de o linie de sosire și mai îndepărtată – 30 iunie 2027.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu saga EUDR, această cronologie merită reconstituită: adoptat în aprilie 2023 cu scopul de a combate schimbările climatice prin asigurarea că produsele comercializate în UE – lemn, cacao, cafea, soia, ulei de palmier, cauciuc și produse din bovine – nu provin de pe terenuri defrișate, regulamentul urma să intre în vigoare la 30 decembrie 2024. În decembrie 2024, prima amânare l-a mutat la 30 decembrie 2025. Acum, la finalul anului 2025, calendarul s-a deplasat din nou – la 30 decembrie 2026.

Motivele oficiale: tehnice, întotdeauna tehnice

Motivul invocat pentru această nouă amânare pare familiar până la punctul în care devine aproape ritual: sistemul IT al Uniunii Europene nu este pregătit să gestioneze volumul de declarații de diligență necesare. Comisarul pentru Mediu, Jessika Roswall, a explicat în septembrie 2025 că platforma centralizată prin care operatorii trebuie să dovedească proveniența produselor “nu este pregătită pentru a gestiona volumele estimate”.

La suprafață, argumentul nu este lipsit de logică. Dar pentru cei care au urmărit îndeaproape evoluția EUDR, motivul tehnic acoperă o realitate mult mai complexă. Anke Schulmeister-Oldenhove de la WWF a rezumat această frustrare: “Dacă această problemă tehnică este reală, arată nu doar incompetență, ci și lipsă de voință politică de a investi în implementarea la timp.”

Paradoxul pregătirii: cine a investit și cine a așteptat

Ceea ce face această amânare și mai ironică este că ea intervine exact în momentul în care multe companii mari – cele care au luat regulamentul în serios de la început – au investit masiv în sisteme de conformare. Acestea au avertizat că amânarea va crea noi incertitudini pentru companii și va penaliza în mod injust companiile care au investit deja în sisteme pentru a se conforma noilor reglementări.

“Multe companii au petrecut cea mai parte a anilor 2024 și 2025 pregătindu-se pentru termenul limită de la sfârșitul lui 2025 – dezvoltând platforme pentru gestionarea datelor, renegociind contracte cu furnizorii și cartografiind puncte de origine cu risc ridicat”, notează analiștii de la firma de consultanță juridică Bergeson & Campbell. “O amânare în ultimul moment riscă să obosească echipele interne care trebuie să continue să susțină aceste eforturi fără claritate regulatorie.”

Este un paradox care ar putea părea comic dacă nu ar fi atât de serios: companiile pregătite cer aplicarea legii, în timp ce legislatorii continuă să amâne. O coaliție de companii și ONG-uri din sectoarele alimentar, cacao, cafea, ulei de palmier, cauciuc și lemn a argumentat recent că “incertitudinea reînnoită ar genera costuri substanțiale irecuperabile” pentru afacerile care au investit deja masiv în sisteme de conformare EUDR și ar “recompensa actorii mai puțin pregătiți.”

Simplificări care schimbă jocul – în bine și în rău

Alături de amânare, revizuirea EUDR aduce simplificări care, pentru mulți operatori din industria lemnului, reprezintă o ușurare reală și necesară:

Micro și micii operatori primari – inclusiv proprietarii privați de păduri și firmele sub 50 de angajați – vor trebui să depună doar o declarație simplificată, unică. Pentru sectorul forestier european, unde mulți proprietari dețin suprafețe mici de pădure, aceasta înseamnă eliminarea unei poveri administrative considerabile. În România, unde proprietatea forestieră privată este extrem de fragmentată, măsura are un impact direct pozitiv.

Trasabilitatea în interiorul UE devine mai simplă: doar operatorii care plasează pentru prima dată produsul relevant pe piața UE vor fi responsabili de depunerea declarațiilor complete de diligență. Pentru fabricile care prelucrează lemn, aceasta înseamnă că nu vor mai fi nevoite să depună declarații pentru fiecare etapă de procesare – o simplificare care corespunde realității operaționale din industrie.

Geolocalizarea: micro și micii producători pot înlocui coordonatele GPS precise (poligoanele) cu adrese poștale, atât timp cât acestea corespund evident locației geografice. Pentru proprietarul de pădure care exploatează 10 hectare, diferența dintre a furniza coordonate GPS pentru fiecare parcelă și a furniza o adresă poștală e semnificativă.

Produsele tipărite – cărți, ziare, imagini imprimate – sunt scoase complet din domeniul de aplicare, recunoscându-se astfel riscul limitat de defrișare asociat acestora.

PEFC România, organizație de certificare forestieră, rezumă această perspectivă mai optimist: “Ai timp. Un an în plus. Ai reguli mai clare. Ai proceduri mai simple. Certificarea forestieră rămâne una dintre cele mai eficiente soluții pentru conformare, trasabilitate și credibilitate pe piață.”

Și totuși, întrebarea persistă: dacă sistemul putea fi simplificat atât de mult, de ce abia acum? Dacă micro-producătorii necesitau un regim special, de ce s-a descoperit asta tocmai acum, la a doua amânare?

Zone gri care rămân gri

Pentru industria lemnului, simplificările rezolvă unele probleme dar creează incertitudini noi. “În cazul branșei lemn, încă nu este clar în ce mod în lanțul de aprovizionare vor fi tratate entitățile care prelucrează lemnul achiziționat, producând din acesta produse cu coduri CN diferite”, notează publicația poloneză de specialitate drewno.pl. “Conform înregistrărilor și explicațiilor actuale, schimbarea codului CN înseamnă schimbarea rolului și domeniului de obligații pentru un anumit lot de produse și tranzacție.”

Este exact tipul de ambiguitate care face ca operatorii care VOR să se conformeze să nu știe cum. Un fabricant de mobilă care cumpără cherestea (un cod CN) și produce scaune (alt cod CN) este “operator primar” sau “operator pe etape ulterioare”? Răspunsul determină întreaga arhitectură a obligațiilor sale de conformare.

Comisia Europeană a fost însărcinată să prezinte până la 30 aprilie 2026 – cu opt luni înainte de data limită pentru operatorii mari – un raport de evaluare a impactului și sarcinii administrative. Raportul “ar trebui să indice modalități posibile de rezolvare a problemelor identificate, inclusiv prin orientări tehnice, îmbunătățiri ale sistemului IT, precum și acte delegate sau de punere în aplicare” și “în cazurile corespunzătoare, ar trebui să fie însoțit de o propunere legislativă.”

Cu alte cuvinte, chiar înainte ca regulamentul să intre în vigoare, se pregătește deja terenul pentru o posibilă nouă revizuire.

Două narațiuni, aceeași incertitudine

Pentru ONG-urile de mediu, această succesiune de amânări și simplificări reprezintă o erodare inacceptabilă a unui instrument esențial de protecție a pădurilor. Nicole Polsterer de la ONG-ul Fern numește decizia “o ofensă la adresa tuturor celor care au muncit din greu pentru a implementa sisteme de trasabilitate.” Stientje van Veldhoven de la World Resources Institute e și mai directă: “Pierdem 18 terenuri de fotbal de pădure în fiecare minut. Este profund trist să vezi UE diluând și amânând legea sa anti-defrișare – exact în momentul în care pădurile au nevoie de reguli puternice și previzibile.”

Pentru industria lemnului europeană – în special sectorul forestier care operează deja sub regimuri stricte de management durabil – simplificările sunt primite cu o ușurare pragmatică, temperată de frustrarea că au fost necesare două amânări pentru a ajunge la reguli care corespund realității operaționale. În Germania și Polonia, asociațiile forestiere au salutat clarificările, subliniind că certificarea forestieră (FSC, PEFC) oferă deja mecanismele de trasabilitate necesare.

Ambele perspective sunt legitime. Ambele reflectă o realitate frustrantă: un regulament conceput să transforme piața globală a lemnului a ajuns să fie perceput fie ca prea slab (de către ecologiști), fie ca prea complicat și incoerent (de către industrie).

Erodarea unei viziuni

FAO estimează că 420 de milioane de hectare de pădure – o suprafață mai mare decât UE – au fost pierdute prin defrișare între 1990 și 2020, iar consumul UE este responsabil pentru aproximativ 10% din defrișarea globală. Evaluarea inițială de impact estima că, odată implementat, EUDR ar reduce defrișarea determinată de consumul UE cu 29% până în 2030, ar salva cel puțin 72.000 de hectare de pădure în fiecare an și ar preveni minimum 32 de milioane de tone metrice de emisii de CO₂ anual.

Acestea rămân obiective vitale. Dar între viziunea din 2023 și realitatea din 2025, s-a instalat o zonă gri în care amânările devin normă, simplificările se negociază în fiecare an, iar așteptările – atât ale celor care vor protecție mai strictă, cât și ale celor care cer claritate operațională – se temperează.

Când Christine Schneider (EPP, DE), raportorul Parlamentului, declară că “inima regulamentului UE privind defrișarea rămâne intactă”, reacțiile sunt polarizate: ecologiștii aud o scuză pentru diluare, industria aude o asigurare că eforturile lor de conformare nu vor fi în zadar. Ambele audiențe ascultă cu scepticismul celui care a mai auzit promisiuni similare.

2026: Linie de sosire sau punct de plecare?

Așadar, ce va aduce amânarea din 2026? Pentru operatorii din industria lemnului care și-au structurat deja sistemele de conformare – în special cei certificați FSC sau PEFC – timpul suplimentar oferă ocazia să testeze și să rafineze procedurile în condiții mai puțin presante. Pentru micii proprietari de păduri, simplificările pot face diferența dintre a renunța la exploatare și a continua într-un cadru legal clar.

Dar dacă traiectoria ultimilor ani ne învață ceva, este că nimeni nu mizează pe caracterul definitiv al datei de 30 decembrie 2026. Raportul din aprilie 2026 va identifica, aproape sigur, noi “probleme” și va recomanda noi “ajustări”. Iar când 2026 va aduce, poate, o nouă rundă de “îngrijorări tehnice” și “simplificări necesare”, reacțiile vor fi, din nou, polarizate dar previzibile.

EUDR rămâne, în teorie, o legislație esențială. Pădurile lumii continuă să dispară. Sistemele IT se vor perfecționa, eventual. Simplificările vor face regulamentul mai operabil, sperăm. Dar ceea ce s-a erodat iremediabil este ceva mai intangibil: convingerea că UE poate legifera cu viziune și executa cu consistență un proiect care să schimbe, efectiv, paradigma consumului global de lemn.

În 2023, EUDR părea un proiect vizionar. În 2025, după două amânări și multiple simplificări, pare mai degrabă un document în permanentă revizuire, prizonierul propriilor ambițiii neclare și al execuției inconsecvente.

Industria lemnului – cea care trebuia să fie transformată de acest regulament – rămâne într-o poziție ambiguă: pregătită să se conformeze unor reguli care continuă să se schimbe, înarmată cu certificări și sisteme de trasabilitate, așteptând claritate într-un peisaj legislativ care devine, paradoxal, mai neclar cu fiecare “simplificare”.

Notă: Textul regulamentului revizuit trebuie să fie aprobat formal de Consiliu și publicat în Jurnalul Oficial al UE înainte de sfârșitul anului 2025 pentru ca modificările să intre în vigoare. EUTR (Regulamentul privind lemnul UE) își va menține valabilitatea până la 30 decembrie 2026, cu dispoziții speciale pentru lemnul produs înainte de 29 iunie 2023.