Diseño de muebles, del clásico al contemporáneo

Designul de mobilier ocupă o parte importantă a experiențelor noastre încă din cele mai vechi timpuri. Pare că fiecare dintre noi are un sâmbure de creativitate adânc ascuns în meandrele ADN-ului astfel că, de-a lungul timpului, s-au dezvoltat nenumărate stiluri clare sau melanjuri cu caracteristici derivate din mai multe stiluri. Unele dintre ele s-au șters atât de puternic din memoria colectivă încât le putem revedea doar în muzee. Altele au fost reproduse și reinterpretate atât de des încât le-au fost validate, de fapt, calitatea și/sau ideile înglobate. Unele dintre ele se diferențiază foarte puțin și poate ați auzit în anumite discuții menționându-se „stil victorian” sau „de inspirație Bauhaus”, dar nu le-ați putea poziționa niciodată vizual fără o căutare pe internet.

Articolul în cauză încearcă să treacă în revistă câteva stiluri care au influențat exploatarea spațiului locuibil în ultimele câteva milenii și să scoată în evidență particularitățile lor pentru a fi mai ușor de recunoscut. Voi încerca să mă folosesc și de câteva exemple, identificarea devenind astfel mult mai simplă.

Egiptul antic (3000-2000 ÎdH)

Când ne gândim la stilul egiptean ne imaginam ornamentele aurii similare cu poveștile scrise pe pereții piramidelor construite pentru faraoni. Ceea ce puțini știu este că oamenii de rând foloseau mobilier considerabil mai simplu decât cel afișat în imaginile aferente acestui stil. Lemnul de fag și mahon, ornamente cu hieroglife aurii sau colorate (de obicei zei, zeițe sau animale), intarsii aurii, design mozaical și perle, sunt câteva dintre particularitățile acestui stil.

Grecia antică (2000-300 ÎdH)

Stilul elen este ușor de poziționat datorită faimosului scaun Klismos (primul de la stânga) care a fost reinterpretat de aproape toate generațiile următoare și rămâne o inspirație pentru viitorii designeri de obiect pe care-i va avea societatea. Motivul spiralei, al labirintului și influențele matematicii atât în stabilirea formei cât și a decorațiunilor fac piesele să fie elegante și cu bun gust. În plus, grecii au pus mai mult accent pe ergonomie decât pe aspect.

Evul Mediu (500-1000)

Rigid, paralelipipedic și cu foarte multe ornamente sculptate în lemn, stilul medieval s-a distins suficient de mult încât să nu fie copiat ulterior. Tonurile dominante de culoare erau gri, bej și negru. În cazuri izolate s-au folosit forme curbe sau circulare.

Renașterea (1350-1550)

Împreună cu alte arte, renașterea italiană a secolelor 14-15 și-a lasat amprenta și pe design-ul de mobilier inspirat de tradițiile greco-romane. Începând cu secolul 15 mișcșri similare s-au întâmplat și în Europa de nord (Olanda, Belgia și nordul Franței). Direcția a fost una distinct diferită de Evul Mediu, punând accent pe opulență și ornamente sculptate care abordau o temă florală sau vegetală. De cele mai multe ori astfel de piese scoteau în evidență măiestria tâmplarului.

Stilul Iacobin (1567-1625)

După Renaștere s-a simțit o trecere graduală către mai puține ornamente. În Marea Britanie picioarele de la mese erau realizate mai drepte și mai subțiri decât înainte, iar tehnica spiralării la strung a căștigat teren. În general profilele pieselor au devenit mai joase și mai pătrățoase.

Stilul Colonial (1500-1754)

Pe partea cealaltă a oceanului, în ceea ce urmau să fie Statele Unite ale Americii, imigranții au adus cu ei piese de inspirație Iacobină y Caroliană. În general erau variantele mai zdravene, mai rezistente ale pieselor de acasă. Aspectul mai utilitar, cu doar câteva ornamente, desconspiră foarte ușor perioada din care fac parte.

Stilul Rococo (1725-1775)

În secolul al 18-lea designul de mobilier a luat amploare si deși anumite stiluri sunt exclusive țărilor în care au apărut (Palladian în Marea Britanie, Louis al 15-lea în Franța) altele, precum Rococó y Neoclásico s-au răspândit în întreaga Europă. Astfel, termenul „mobilier de secol 18” se referă la o varietate largă de stiluri (William și Mary, Regina Anna, Georgian, Chippendale, etc). Această perioadă este foarte ușor asociată cu apogeul meseriei de designer și executant de mobilier datorită exemplelor excepționale de finisaje, sculpturi, ornamente și îmbinări. Stilul a fost prezentat pe larg aquí.

Art Nouveau (1890 – 1914)

Denumirea stilului vine din limba franceză, înseamnând artă nouă. A luat naștere spre finalul secolului al 19-lea, în Paris. Stilul s-a dorit a fi puternic influențat de litografiile artistului ceh Alphonse Mucha, ale cărui imagini cu multe linii curbe erau percepute ca o distanțare de liniile academice ale epocii. Mobilierul Art Nouveau folosea din plin linii drepte și curbe pentru ornamente, în timp ce lemnul tare și fierul erau folosite pentru a oferi structuri robuste, dar subțiri în același timp, pieselor de mobilier. Printre caracteristicile lui se numără detaliile sofisticate, linii drepte și curbe în ornamente, intarsii și furniruri, folosirea lemnului de esență tare și a fierului.

Stilul Bauhaus (1919 – 1933)

Datorită disponibilității unei palete mult mai largi de materiale, precum și a unei conștientizări tot mai largi a esteticii istorice și interculturale, mobilierul din secolul al 20-lea este mult mai divers (estetic) decât în secolele precedente. Primii 75 de ani ai acestuia se remarcă prin stilurile Art Deco, De Stijl, Bauhaus, Wiener Werkstatte și Vienna, toate lucrând într-o anumită măsură cu idiomul Modernist. Școala Bauhaus a fost fondată în Weimar de către Walter Gropius. În ciuda numelui și a faptului că fondatorul era arhitect, mișcarea Bauhaus gravita în jurul ideii de operă de artă „totală”, în care toate tipurile de artă (pictură, muzică, design, etc) se regăsesc împreună. Designul de mobilier rezultat din Bauhaus devenea astfel unul dintre cele mai influente stiluri în designul modern. Stilul Bauhaus se remarcă prin minimalim și lipsa ornamentelor, prin materiale naturale, organice, forme rotunde și netede, folosirea preponderentă a culorii negre și iluzia că obiectele sunt produse în fabrici, ca produse de masă, deși ele erau produse manual.

Art Deco ( 1925 – 1940)

Mișcarea Art Deco a început în Paris în anii 1920 și era o transpunere a eleganței, farmecului, funcționalității și modernității vremii. Prin liniile simetrice stilul se detașa distinct de curbele asimetrice și organice ale stilului Art Nouveau, predecesorul său. Spre finalul anilor 1930 – începutul 1940, stilul Art Deco a suferit un declin în popularitate când a început să fie perceput drept o imagine falsă a luxului, sfarșind odată cu vremurile austere ale celui de-al 2-lea război mondial. Elemente definitorii ale stilului sunt designul funcțional și practic, construcția pe forme geometrice, materiale noi (aluminiu, oțel, plastic, lac) și exotice (piele de rechin sau de zebră).

Stilul Modern (1930 – 1945)

Decendent al stilurilor Bauhaus și Art Deco, stilul Modernist a apărut în urma celui de-al 2-lea război mondial, beneficiind și de noi materiale apărute în razboi (plastic, fibra de sticlă, tackle). Mobilierul modern se mută astfel de la folosirea lemnului întunecat, sculptat, împodobit cu multe detalii, la simplitatea și geometria metalului lustruit. Noile forme respirau noutate, originalitate și inovație, în cele din urmă transmițând prezentul și viitorul și nu trecutul, precum stilurile renascentiste. Interesul crescut pentru materiale noi și inovatoare a dus la o simbioză între tehnologie și artă, iar folosirea acestor materiale (precum oțelul în multele lui forme sau placajele și plasticul) au fost determinante în definirea stilului Modernist, uneori considerate șocante (în special în contrast cu ceea ce apăruse înainte).

Stilul Contemporan (1980 – în prezent)

Stilul contemporan este de multe ori asociat cu designul scandinav. Simplitatea și funcționalitatea sunt două dintre principiile-vector care formează designul nordic. Printre caracteristicile definitorii ale stilului putem enumera folosirea materialelor naturale, cu o pondere mare a lemnului. Sunt favorizate tonurile calde, liniile simple și curate. Formele pun accent pe optimizarea ergonomica a pieselor în exploatare.

Evoluția tehnologică ne-a determinat să fim din ce în ce mai creativi; să fim într-o concurență acerbă cu semenii noștri și să ținem pasul cu trendurile la nivel mondial. Într-o comparație rapidă puteți vedea cum stilurile arhitecturale și de design acoperă, din antichitate și până astăzi, felii din ce în ce mai mici de timp. Dacă erai tâmplar în Grecia antică probabil că ai fi făcut un singur stil de mobilier toată viața și nu apucai să inovezi foarte mult. Astăzi avem la dispoziție tehnologii și materiale avansate care ne permit forme sau structuri din ce în ce mai îndrăznețe.