Entreprises

Akzo Nobel acquiert BASF

Akzo Nobel a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu BASF într-o tranzacție în valoare de 475 milioane de euro. Acesta este primul pas în procesul acestei achiziții.

Tranzacția va include tehnologii, patente și mărci înregistrate. Desigur în tranzacție este inclusă și securizarea canalelor de vânzare către clienți. Două fabrici, una în Marea Britanie și cealaltă în Africa de Sud, vor fi și ele transferate către Akzo Nobel. Business-ul achizționat a generat vânzări de aproximativ 300 milioane de euro în 2015.

Această tranzacție, se preconizează a fi definitivată în cea de a doua parte a acestui an, după ce vor avea loc consultările cu reprezentanții salariaților, precum și după parcurgerea pașilor obligatorii în cazul unor tranzacții de acest nivel, inclusiv primirea avizelor obligatorii.

Vânzarea a venit pe fondul politicii BASF orientată către vinderea anumitor business-uri, presiunea resimițită din partea competiției low-cost fiind una dintre cauze. De cealaltă parte, Akzo Nobel a declarat de nenumărate ori că este deschisă către achiziția de entreprise-uri mai mici care să completeze oferta existentă. De altfel Ton Buchner, CEO-ul Akzo Nobel, a declarat că această achiziție se potrivește bine cu celelate business-uri din cadrul Akzo Nobel.

Source

Akzo Nobel

A propos de l'auteur

Dan

J'ai eu la chance de travailler dans différents services. J'ai ainsi acquis de l'expérience dans les domaines de la finance, de la comptabilité, de la logistique, de la vente, des opérations et du marketing. Je suis un joueur d'équipe et un joueur polyvalent. Je suis un entrepreneur, j'ai coordonné la vente d'une entreprise de vernis à bois et de peinture à une multinationale. En 2016, j'ai découvert le monde numérique, l'édition et le marketing en ligne. Depuis, j'ai déplacé mon expérience et mes compétences accumulées en ligne.

Ajouter un commentaire

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

Lettre d'information du vendredi matin
Informations et conseils des experts

fr_FRFrançais