Art et artisanat

Quelque chose d'ancien, quelque chose de nouveau, quelque chose de bois

De fiecare dată când mă gândesc la o nuntă, văd un eveniment special gândit să-i bucure în primul rând pe miri. Pentru că este un moment când se împărtășesc sentimente frumoase, emoții, fericire, binecuvântare. Iar, în fapt, e o petrecere mare cu familia, cu toți cei dragi și cu prietenii. Nu este cazul să-ți faci noi cunoștințe la propria nuntă și nici de sacrificii și cheltuieli exorbitante.

Așa că, un decor simplu și natural poate fi tot ce ai nevoie pentru un eveniment decent și elegant. Iar, lemnul face față cu brio și într-o astfel de situație. Se potrivește excelent cu florile de orice fel chiar și cu cele de câmp, lavandă sau chiar spice de grâu. Se pot face combinații și improvizații neașteptate, de bun gust, cu obiecte din lemn la care nici nu te-ai fi gândit că se pretează unui astfel de eveniment. Un tort simplu alb arată impecabil pe un blat de lemn și se asortează perfect cu nuanțele lemnului. Și cât de simplu pot fi făcute unele dintre ele!

2-guestbook-ideas_9-side
o idee pentru decorarea meselor și un cadou pentru invitați
1-guestbook-ideas_16
gânduri din inimă
2-guestbook-ideas_28-side
un décor authentique
2-guestbook-ideas_29-side
des choix originaux pour un événement spécial
2-guestbook-ideas_22_brintonstudios-side
un decor rustic și discret pentru o atmosferă destinsă
2-guestbook-ideas_7-side
acum scrijelitul pe copac are un rost: cadouri personalizate pentru invitați
1-guestbook-ideas_19_notontheighstreet_com
pentru invitați: un puzzle din piese de lemn / notonthehughstreet.com
1-guestbook-ideas_6
este în plus și este de luat acasă
1-guestbook-ideas_3
iei un pix și trimiți vrăbiuța cu o urare
1-guestbook-ideas_26_stylemepretty
scaunele mirilor arată perfect fără huse satinate / stylemepretty.com
1-guestbook-ideas_2
cartea de oaspeți

1-guestbook-ideas_12

Am observat cu admirație că mulți tineri care își planifică propria nuntă sau se ocupă de nunta altora, gândesc această celebrare și decorul ei altfel decât „ar trebui”.  Aleg locații discrete și neașteptate, grădini, păduri, poieni, hambare și decoruri inspirate de cele mai multe ori de natură. Sper că i-am inspirat pe cei care au pornit astfel de căutări și scenarii! Să aveți o nuntă așa cum v-o doriți! Sau să aveți parte de invitații la nunți frumoase!

A propos de l'auteur

Anamaria

Anamaria a plus de 15 ans d'expérience dans le marketing et la communication pour des entreprises de l'industrie du meuble et de la vente au détail. Avant de rejoindre Ces Brands, elle a coordonné les activités de marketing d'ICLA Roumanie.

Ajouter un commentaire

Ajouter un commentaire

Ce site utilise Akismet pour réduire les spams. Découvrez comment les données de vos commentaires sont traitées.

Catégories

S'abonner à la lettre d'information

Lettre d'information du vendredi matin
Informations et conseils des experts

fr_FRFrançais