De curând cineva m-a rugat să-i spun care ar fi etapele ce trebuie parcurse atunci când vrei să recondiționezi o masă. Am încercat să ajut cu link-uri către articole din care ar fi putut afla câte ceva, promițând ca voi reveni cât de curând cu un articol care să aibă exact acest subiect. Între timp am găsit la cei de la SaveMob fotografii de la recondiționarea unei mese și mi s-a părut cel mai bun mod de a ilustra ceea ce urmează să vă spun. Desigur, aici este vorba de recondiționarea făcută de meșteri care numai cu așa ceva se ocupă. Totuși, dacă masa (sau obiectul pe care vreți să-l recondiționați) nu este foarte deteriorată și mai sunteți și pasionați de bricolaj, vă puteți aventura.
Prima etapă este identification du problème cu care vă confruntați. Masa trebuie examinată cu atenție, pentru a vedea dacă trebuie încleiată din nou, dacă are părți care ar trebui înlocuite, sau dimpotrivă, dacă sunt elemente care pot fi păstrate așa cum sunt. În astfel de cazuri, cu siguranță stratul de finisaj este afectat, deci următoarea etapă este îndepărtarea lui. Sunt situații (ca și cel din exemplu), când numai blatul este foarte deteriorat, deci nu are rost ca finisajul să fie îndepărtat de pe toate elementele mesei.
Îndepărtarea stratului de lac peut se faire par l'intermédiaire de șlefuire ou par décapage. În majoritatea cazurilor, cele 2 metode sunt combinate. Decaparea se face prin aplicarea unei substanțe care atacă lacul (decapant), după care lacul înmuiat este îndepărtat cu ajutorul unui șpaclu. Soluțiile de decapare se găsesc în orice magazin de bricolaj.
După îndepărtarea stratului gros de lac suprafața se spală cu diluant pentru a scăpa și de ultimele urme de lac și se șlefuiește cu hârtie abrazivă pentru lemn (120-150).
În momentul când ați ajuns la lemn este bine să examinați din nou suprafața. Vedeți dacă sunt smulgeri de fibră, lovituri sau găuri pe care doriți să le remediați. Nu trebuie să fiți foarte zeloși cu micile semne pentru că, de multe ori, ele sunt cele care dau farmecul unei mobile vechi. Dacă însă constatați că defectele sunt mari și inestetice este bine să le reparați.
Pot apărea situații, ca cel al mesei din fotografii, când defectele sunt foarte mari și atunci este necesară ameublement blatului. În acest caz vă sfătuiesc să apelați la specialiști pentru că nu este un lucru simplu de făcut. Foile de furnir trebuie împerecheate și prinse între ele cu hârtie adezivă pentru a crea modelul dorit, după care se decupează după dimensiunile mesei. Furnirul astfel obținut se prinde de blat prin încleiere. Operațiunea trebuie făcută cu mare grijă pentru a nu rămâne aer sau impurități între placă și furnir. Dacă bucățile de furnir nu sunt bine prinse ele pot aluneca la lipire și operațiunea este compromisă total. Repet, furniruirea nu este simplă, iar sfatul meu în acest caz este să apelați la specialiști.
După furniruire hârtia cu care au fost prinse bucațile de furnir se îndepărtează prin șlefuire.
Dar să revenim la cazul când nu este necesară furniruirea iar blatul a fost curățat foarte bine și șlefuit. Ar trebui să urmeze colorarea. Înainte însă trebuie șlefuite și celelalte părți ale mesei (picioarele, legăturile), pentru a încheia operațiunile care generează praf. Praful, asa cum spun mereu, este dușmanul finisajului și este bine să eliminați orice sursă înainte să începeți să colorați și să lăcuiți.
Pour coloration trebuie să găsiți un baiț care să semene cu cel aplicat pe picioarele mesei. Aplicarea se poate face cu cârpa, buretele sau trafaletul. Dacă baițul este pe bază de solvent trebuie să aveți trafalet special pentru solvent. Buretele obișnuit se umflă în contact cu diluantul. După băițuire lasați blatul să se usuce.
După uscarea completă a baițului se aplică un strat de grund incolore (sau de lac, dacă este din cel ce se poate aplica strat peste strat – universal). Aplicarea se poate face cu pensula sau cu un pistol de pulverizare. Dacă folosiți pistolul protejați restul mesei. Puteți pune folie/hârtie de jur împrejur pe care să o prindeți de margine cu hârtie adezivă. Se găsește în magazinele DIY și este foarte bună pentru că adezivul nu rămâne pe lemn ca în cazul scotch-ului.
Grundul/lacul se lasă să se usuce bine după care se sable cu hârtie abrazivă de min. 240 dacă urmează lac mat sau min.400 dacă lacul va fi lucios. Puteți folosi pentru șlefuire și bureți abrazivi fini. Șlefuirea se face pentru a îndepărta fibra care se ridică la băițurire și grunduire si bulele rămase în peliculă. Fără această operațiune masa nu va avea suprafața fină.
La finale aplică un strat de lac, de data aceasta pe toată masa. Dacă există diferență între culoarea blatului și cea a picioarelor puteți uniformiza totul punând puțin colorant în lac (3-5%). Atenție, baițul trebuie să fie compatibil cu lacul (adică baiț pe solvent-lac pe solvent sau baiț pe bază de apă-lac pe bază de apă). Este bine să lăsați lacul să se usuce până a doua zi pentru a nu apărea imprimări sau alte defecte.
La prima vedere recondiționarea mesei nu pare un proces complicat, dar este bine să nu vă aventurați dacă nu aveți cunoștințe despre finisare, pentru ca ați putea mai mult să stricați decât să reparați. Mai ales dacă este vorba despre o piesă de mobilier veche sau la care tineți foarte mult. Apelați în acest caz la specialiști – ei vor ști ce trebuie făcut.
Dacă știți mai multe despre subiect sau ați avut în trecut experiențe asemănătoare aveți mai jos, în zona de comentarii, spațiul dedicat pentru a îmbogăți cele de mai sus. Dacă aveți întrebări lăsați-le tot în zona de comentarii. Vă voi răspunde cu siguranță.
Joli ! dur, patience sans tabac.
J'aimerais avoir des informations sur le reconditionnement des meubles en bois plaqué.
Découvrez bientôt le magazine. 🙂
Tous nos vœux de réussite !