La patru ani de la incendiile de pădure din Val di Susa, la granița dintre Italia și Franța, cooperativa locală La Foresta se mobilizează cu intenția de a reduce pagubele provocate pădurii valorificând lemnul în toate formele sale.
Par Martina Valentini
Martorii își amintesc zilele incendiilor ca pe o „apocalipsă” cu întuneric, fum și flăcări care le amenințau casele. La patru ani de la incendiile care au lovit Val di Susa, locuitorii din Mompantero, unul dintre epicentrele dezastrului, retrăiesc încă evenimentele din acea noapte. Evacuarea rapidă și sentimentele chinuitoare sunt încă greu de exprimat în cuvinte. Când ultimele incendii au fost stinse la sfârșitul lunii octombrie 2017, muntele și-a arătat rănile prin miile de hectare de copaci arși, o cantitate imensă de lemn căzut la pământ, pericolul de noi incendii și riscul mare de eroziune a solului.
Pe scurt, situația era critică. Dar locuitorii acestei frumoase văi de la marginea provinciei Torino nu s-au resemnat. Mobilizarea și lucrul intens au fost întotdeauna parte din viața lor. Astăzi, zona afectată se relansează, iar dezastrul natural se transformă într-o oportunitate pentru bune practici în dezvoltarea durabilă.
Economisirea materiilor prime și reducerea deșeurilor
„Pentru a preveni noi incendii, trebuia să îndepărtăm imediat o mare parte a lemnului căzut la pământ”, explică Giorgio Talacini, membru al cooperativei La Foresta di Susa. „În același timp, am început lucrările de control al eroziunii folosind o parte din acest lemn. Acest lucru ne-a permis să demarăm cea mai inteligentă strategie posibilă – strategia de prevenție. Este esențial să se prevină situațiile de urgență – costă mai puțin decât eliminarea consecințelor și, cel mai important, pădurea este conservată”.
Cooperativa lucrează cu succes în două moduri, folosind la maximum materiile prime lemnoase și reducând semnificativ deșeurile de lemn. Ambele obiective sunt atinse cu tehnologia fierăstrăului Wood-Mizer de debitare a lemnului cu pânze subțiri. Pe șantierul de sortare, operatorii La Foresta selectează buștenii și îi distribuie în funcție de caracteristicile lor. Aici se taie buștenii la lungimea dorită. Din pădure, care se întinde peste 200 de hectare, lemnul este transportat pe distanța de aproximativ 15 km până în orașul Susa, unde este sortat. Părțile nobile sunt trimise la fierăstrău, iar materialul mai puțin valoros este folosit pentru a produce așchii de lemn. „Cu ajutorul fierăstrăului Wood-Mizer, putem profita la maxim de lemnul recoltat după incendiu”, explică Talachini. „Lemnul de cea mai înaltă calitate este folosit pentru a fabrica mobilier, mese și scaune sau pentru a crea elemente de interior.”
Fierăstrăul LT40 contribuie la reducerea deșeurilor de lemn
Principalul utilaj de prelucrare a lemnului este fierăstrăul panglică Wood-Mizer LT40, care poate oferi un randament ridicat și rezistă la multe ore de lucru. Fierăstrăul poate debita bușteni de până la 90 de centimetri diametru și de peste opt metri și jumătate lungime. În plus, fierăstrăul oferă o mare precizie de tăiere cu o cantitate minimă de rumeguș produs. Fierăstrăul este echipat cu un dispozitiv electronic Setworks de reglare a pânzei pentru a produce rapid grosimea necesară a scândurii și un rezervor de apă pentru lubrifierea pânzei în vederea menținerii acesteia curate în timpul debitării. Pânza cu tăietură subțire are doar 2 mm grosime; prin urmare, din fiecare buștean se produc mai multe scânduri și mai puțin rumeguș, fapt apreciat de cooperativă, deoarece s-a acordat mereu atenție utilizării economice a materiilor prime lemnoase valoroase. „Sarcina noastră este să creăm produse din lemn finite, iar rumegușul produs este trimis mai departe pentru a fi folosit în bioenergie”, afirmă Talachini. „În acest fel, obținem o producție fără risipă”.
La Foresta și Wood-Mizer: Lucrăm împreună pentru un viitor comun
Cooperativa La Foresta din Val di Susa funcționează din 1995 deservind infrastructura locală, în principal în zonele defavorizate, la care se poate ajunge numai cu mijloace de transport speciale, cum sunt telecabinele, excavatoarele de teren și elicopterele. Scopul principal al activității este gestionarea durabilă a pădurilor, realizată prin respectarea standardelor de calitate, utilizarea de echipamente de înaltă eficiență, cu niveluri scăzute de deșeuri și pregătirea adecvată a operatorilor. Iar Wood-Mizer susține La Foresta de 15 ani.
„Am ales un fierăstrău Wood-Mizer după ce am evaluat o gamă largă de tehnologii alternative. După mulți ani de cooperare, suntem mulțumiți de performanța excelentă a utilajului, de serviciul post-vânzare și de oportunitatea oferită, datorită relației noastre cu compania și dorința de a fi mereu la curent cu noile tendințe ale pieței”, spune Talachini. „Colaborarea noastră se dezvoltă în continuare. Recent am achiziționat o mașină de rindeluit/profilat Wood-Mizer pentru prelucrarea secundară a lemnului.”
Importanța adăugării de valoare produsului
Folosirea echipamentelor de calitate – consideră Talachini – reprezintă cheia pentru a prospera pe o piață în care îmbunătățirea produsului devine fundamentală. În ultimele luni, afacerea a fost lovită de o tendință puternică de creștere a prețurilor care a cuprins piața de mărfuri, atingând recordul istoric de preț de peste 600 EURO per metru cub de lemn. Tendința s-a domolit în septembrie, lăsând loc pentru o corecție de prețuri. Dar experiența arată că volatilitatea costurilor este întotdeauna o potențială capcană pentru companiile mici. „Creșterea valorii produsului este fundamentală”, conchide Talachini. „Operăm la nivel local, dar trebuie să ne confruntăm cu prețuri care sunt determinate la nivel global. Prin urmare, trebuie să creăm o valoare adăugată mai mare, astfel încât cooperativă să se poată dezvolta și să vândă cu succes.
Mai multe povești ca aceasta găsiți pe pagina: https://woodmizer.ro/articles
Ajouter un commentaire