Cu ani în urmă am cumpărat o bancă din rășinoase cu finisaj nuc antic. Anul trecut în toamnă, am făcut schimbări în casă și am hotărât că banca s-ar potrivi mult mai bine afară, alături de două buturugi pe post de măsuțe. Problema era că finisajul pentru interior al băncii nu rezistă la condițiile de afară cu ploaie, vânt și soare. Banca din lemn a rămas afară, acoperită cu o prelată, până săptămâna trecută. De ceva vreme însă, influențată de o posta, mă gândeam că i s-ar potrivi, pe lângă protecția la exterior și o schimbare de look.
Așa că m-am apucat de treabă. Am pregătit materialele necesare (bureți abrazivi, cârpe, pensule, lac și pastă albă), mi-am chemat colegii (Florin – specialist în finisare și Anamaria – fotograf și operator) și ne-am apucat de treabă.
Știam foarte bine cum urma să arate banca – un alb ușor crem, rustic chic. Acoperirea totală cu lac alb venea cu două avantaje. Puteam să beneficiez de protecție la exterior fără să fie necesară decaparea completă si puteam folosi culoarea inițială nuc a băncii pentru efectul rustic chic.
Lacul hidrodiluabil de exterior este compatibil cu finisajul nitro folosit în trecut pentru finisarea băncii dar, pentru a avea aderență, banca trebuia foarte bine șlefuită și degresată. De-a lungul timpului a fost curățată cu produse gen Pronto și pentru a evita formarea crateri din cauza cerii din astfel de produse, a fost șlefuită cu bureți abrazivi cu granulație medie și hârtie de șlefuit granulația 240.
Dopo levigatura, banca a fost desprăfuită cu cârpe curate din bumbac.
Cum am spus, vroiam ca banca să fie alb-crem fără a avea însă o culoare anume în minte, gen RAL o NCS. Am obținut culoarea punând pastă albă în lacul incolor pentru că lacul de exterior are o culoare rozalie din cauza absorberilor UV și schimbă ușor albul pastei. Este un lac foarte vâscos, având o tixotropie foarte mare. Este formulat pentru aplicare cu pistolul, pe verticală, iar pentru aplicare cu pensula a fost necesară diluția cu apă în proporție de 10-15%.
Cum prin aplicare cu pensula un strat nu a fost suficient pentru a acoperi culoarea nuc a băncii, s-au aplicat două straturi, fără șlefuire între ele și cu timp de zvântare a primului strat de mai puțin de o oră, vântul ușor ajutând foarte mult. Pentru uscarea celui de-al doilea strat am așteptat mai mult de 2 ore. Operația următoare necesita uscarea în profunzime.
Per arrivare allo stile rustico chic anticato banca adică am șlefuit-o pe muchii, prin locurile unde se presupune că a fost mai folosită, până când am ajuns la stratul colorat nuc. S-au folosit bureți abrazivi cu granulația 120 pentru a îndepărta mai ușor stratul de culoare.
Șlefuirea trebuie făcută cu grijă și cât mai natural posibil. De exemplu, pentru mânere și alte zone rotunjite unde de obicei se ține mâna, șlefuirea trebuie făcută cu mișcări circulare, imitând mișcările naturale, ca în filmul de mai jos.
Zonele unde se stă (șezuturile, spătarele, marginea) se presupune că sunt primele care-și pierd culoarea, fiind intens folosite. Aici șlefuirea se face mai intens, având continuu grijă ca aspectul să fie natural.
După antichizare, s-a făcut o șlefuire ușoară cu hârtie de șlefuit cu granulație 320 pentru a îndepărta eventualele rugozități și s-au aplicat cu pensula două straturi de lac transparent pentru exterior.
Lacul este necesar pentru a proteja efectul rustic și pentru protecția la exterior. Aplicarea s-a făcut la fel ca în cazul lacului alb, cu timp de zvântare între straturi de 45-60 minute.
După toate aceste operații și o zi de muncă, banca arăta așa.
Eu am fost foarte mulțumită de rezultat și după cum ați văzut, deja îmi pregătesc locul pentru cafeaua de dimineață. Voi ce ziceți, a meritat efortul?
Un risultato molto bello. Lo stile rustico chic o più propriamente shabby chic è una soluzione ideale per ridecorare vecchi mobili, danneggiati in superficie. A seconda delle preferenze, si può continuare il risultato con tovaglioli a stampa floreale, decoupage o dipingendo la superficie con i motivi decorativi desiderati, fiori, paesaggi.
[...] è maggiore, più evidente è l'effetto. Qui potete trovare anche la tecnica per ottenere l'effetto. Il metodo viene utilizzato per realizzare oggetti shabby chic [...]
La tua panchina ha un aspetto fantastico! Ma ho un problema di tecnica, non riesco a stendere la vernice in modo uniforme senza striature. Ho un buon pennello morbido, stendo la vernice con il pennello di velluto per uniformità, tutto nella direzione della venatura, forse la vernice è troppo spessa, forse non riesco a mettere abbastanza vernice sul pennello... forse dopo più pratica ci riuscirò... e proverò anche con il primer trasparente prima della vernice
Provare a diluire maggiormente la vernice. Ma alcuni materiali sono fatti per non scorrere, sono tixotropici. Questa proprietà ha il vantaggio di non provocare fuoriuscite sul pezzo, ma anche lo svantaggio di non essere molto diffusa. Con una spatola per superfici molto lisce e diritte, è possibile eliminare i segni del pennello.
E in effetti l'esperienza aiuta. 🙂
Buona fortuna!
Di che pasta bianca si tratta? Pensavo a un dentifricio ma sono sicura che non si tratta di questo. Grazie
Non consigliate il dentifricio. Potreste ottenere qualcosa di completamente diverso. 🙂
Mi riferisco alle paste colorate utilizzate per la realizzazione delle vernici. Quando le vernici vengono realizzate (a mano o con macchine miscelatrici), partono da una base a cui vengono aggiunte paste colorate, secondo la formula di ciascun colore. Queste paste sono miscele di pigmenti, minerali o organici, in resine diverse, a seconda della natura della vernice. Mi riferisco alla pasta bianca, che ha come pigmento principale il biossido di titanio.
Tutto il meglio!