O consecință a lemnului corect șlefuit este și absorbția mai redusă de materiale de finisare. Lemnul rugos, neșlefuit sau șlefuit cu hârtie de șlefuit grosieră (60, 80) absoarbe mult și neregulat, apar pete la colorare, primul strat de grund sau de lac aplicat dispare în interiorul lemnului și crește consumul. De aceea este recomandat ca șlefuirea să se facă în trepte, cu hârtie cu granulație din ce în ce mai fină. Dar până unde putem merge cu finețea hârtiei de șlefuit? Va fi din ce în ce mai bine cu cât hârtia este mai fină sau există un prag peste care rezultatele nu mai sunt la fel de bune? Ce probleme pot apărea dacă se depășește acest prag? La aceste întrebări îmi propun să răspund în cele ce urmează.
Care este granulația maximă a hârtiei de șlefuit pentru lemn
Nu ar trebui să se depășească granulația 220 la șlefuirea lemnului. Și această granulație este considerată foarte fină, dar este folosită la lemnul moale, afânat și scămos pentru a obține o suprafață care să absoarbă cât mai uniform. Un exemplu de lemn dificil la șlefuire este pioppo. Pentru a rupe fibra și a regla absorbția se merge spre hârtie mai fină ca cea folosită în mod obișnuit. Pentru lemnul dur cum este quercia, il faggio o ulmul, 150, maximum 180 este suficient pentru a obține o suprafață fină care să absoarbă uniform materialele care urmează a fi aplicate pentru protecție și estetică.
Șlefuirea lemnului, mai ales a celui masiv, se face cu mai multe granulații pentru a rupe treptat fibra și a ajunge la finețea dorită. Dacă trecem direct la șlefuirea fină a rugozităților rămase de la prelucrarea mecanică, hârtia nu va rezista și se va consuma foarte repede. Ca urmare, șlefuirea va fi prost făcută și va crește consumul de hârtie, deci și cheltuielile.
Este recomandată folosirea a cel puțin două granulații diferite, adaptate în funcție de duritatea lemnului. Lemnul dur (faggio, acacia, quercia, cer) se șlefuiește inițial cu granulație 80 sau 100, după care se folosește hârtie 120 sau 150. Lemnul moale (o parte dintre resinoso, plop, voi, ontano) se șlefuiește cu 100-120, după care se trece la 150-180, la nevoie se ajunge chiar la 220. Am menționat o parte dintre rășinoase pentru că, de exemplu, pinul norvegian sau larice siberian sunt lemne dure, care nu sunt dificil de șlefuit. Abete rosso, cel mai folosit rășinos în România, este însă mai afânat și mai moale, deci mai greu de șlefuit.
Ce probleme pot apărea dacă lemnul este foarte fin șlefuit
Este adevărat că șlefuind lemnul reglăm absorbția, iar consumul de material va fi mai mic. Este normal, pentru că lemnul absoarbe mult mai mult prin fibre neregulat secționate. Pentru a vă face o idee comparați cum se vede absorbția unei soluții colorate într-un băț rupt în mâini sau pe genunchi și unul tăiat frumos cu o lamă fină, bine ascuțită. Lama a tăiat uniform fibra lemnului și colorantul urcă uniform, pe când ruperea s-a făcut dezordonat și fiecare fibră absoarbe în funcție de suprafața de absorbție creată. Prin șlefuire nu facem altceva decât uniformizăm toate canalele (fibrele) prin care intră culoarea sau lacul astfel încât să absoarbă la fel.
Ce se întâmplă când folosim hârtie foarte fină? În loc să deschidem uniform canalele de absorbție ale lemnului (fibrele) le blocăm cu praful fin rezultat la șlefuire. Orificiile devin tot mai mici, iar unele se închid total și nu mai absorb nimic. Așa apar petele deschise la culoare atunci când aplicăm baițul sau lipsa de aderență a peliculei. În loc să intre bine în lemn și să se prindă de el, grundul/lacul intră doar din loc în loc, acolo unde mai este posibil. După uscare, pelicula formată va fi foarte sensibilă și se va desprinde la cea mai mică lovitură sau șoc mecanic. Dacă este un lac mai dur pe bază de solvent, după desprindere se va sparge ca sticla în locul în care s-a desprins. Dacă este lac pe bază de apă, este posibil ca, la un moment dat, pelicula să se jupoaie ca o piele arsă de soare.
În cazul finisării cu uleiuri, o șlefuire foarte fină duce la absorbție reducă, superficială, protecție scăzută, rezistență redusă a finisajului în timp. Refacerea va trebui făcută mai repede și mai des, rezistența la apă va fi mai mică. Unul dintre atuurile uleiului este că intră în lemn și-l protejează din interior. Printr-o șlefuire foarte fină îl împiedicăm să facă acest lucru.
În concluzie, dacă lemnul este șlefuit cu o granulație foarte fină îi scade puterea de absorbție ceea ce duce la probleme de aderență a peliculei de lac formate și de rezistență scăzută, în cazul uleiului. Petele de culoare deschisă apărute la băițuirea lemnului sunt o altă consecință a șlefuirii foarte fine.
Sper să vă fie de ajutor informațiile. Dacă aveți completări, întrebări sau neclarități, lăsați-ce mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.
Italiano 
Română 
English 
Deutsch 
Español 
Français 
Polski 
Português (AO90)
Vi saluto. Anche se la mia esperienza è quasi nulla, la passione supera di gran lunga gli ostacoli. Personalmente, sono giunto alla conclusione che un'ottima finitura si può ottenere solo con un bordo in controfibra, anche se si tratta di rovere o abete. Ho ottenuto risultati oltre le aspettative con una Stanley 9 1/2, naturalmente con attenzione e pazienza. E questo prima di leggere i metodi giapponesi.
Salve,
Innanzitutto, vorrei congratularmi con voi per la qualità e il dettaglio delle informazioni presenti sul vostro sito, che denotano una grande passione per la lavorazione di questo nobile materiale che è il legno.
In secondo luogo, vorrei chiedervi un consiglio. Ho trattato una vecchia porta in rovere con una soluzione anticante, dopo averla precedentemente carteggiata in modo corretto, con l'ultima venatura a 150. Il trattamento è stato fatto con una soluzione molto concentrata, che è diventata schiumosa quando è stata applicata con un pennello. Pur avendo lasciato un tempo di asciugatura di due giorni, alla fine il legno non è sembrato completamente asciutto. Tuttavia, ho provato ad applicare una mano di vernice e il risultato è stato che la vernice non si è asciugata e la superficie del legno è rimasta unta e ancora più scura. Ora mi chiedo se non sia il caso di sgrassare o sverniciare per cercare di ripristinare la superficie, prima di provare una nuova vernice. Un vostro consiglio sarebbe senza dubbio utile a me e forse ad altri come me, perché no....
Con ringraziamento e stima.
Ciao!
Grazie per il vostro apprezzamento!
Sarebbe utile se mi dicesse se l'ha usato per il trattamento anticante, per capire perché non si è asciugato. Di solito queste soluzioni sono a base d'acqua, vengono diluite per penetrare il più possibile nel legno e si asciugano senza problemi. Un problema di assorbimento degli strati successivi è rappresentato dal silicato di sodio (acqua di vetro) o da altre soluzioni a base di silicato. In questi casi la superficie diventa molto dura e l'assorbimento in profondità molto basso.
È chiaro che il lago è influenzato dalla sostanza applicata in precedenza. È possibile che la sostanza utilizzata inibisca la reazione di polimerizzazione che provoca l'essiccazione della vernice e che quindi questa rimanga appiccicosa. Per me ci sono molte incognite ed è difficile dire cosa sia successo.
Poiché il lago non si asciuga, è ovvio che è necessario rimuoverlo. Utilizzate soluzioni svernicianti, dubito che riuscirete a farlo con il solo diluente. Trovate queste soluzioni nei negozi di bricolage. La soluzione si applica con un pennello, si lascia agire per qualche minuto e poi si rimuove la vernice con una spatola o una lama. Se non si riesce a rimuoverla completamente, ripetere l'operazione. Infine, si lava con diluente universale e si carteggia nuovamente la superficie con carta di grana 150. Dopo la sverniciatura si può riprendere la verniciatura. È bene verificare in anticipo se la vernice può essere applicata sulla soluzione antiquaria utilizzata.
Tutto il meglio!