Quali sono i materiali più adatti per proteggere i piani di lavoro in legno delle cucine?

În trecut, lemnul era o prezență obișnuită în bucătărie și nu mă refer doar la mobilier. Linguri, tocătoare, sucitoare, copăi de frământat pâinea, toate erau din lemn. De aceea, mulți preferă să aleagă lemnul pentru blatul mobilierului de bucătărie. Acum situația s-a mai schimbat, agresiunile pe care le suportă lemnul sunt mult mai mari din cauza materialelor de curățare agresive. În plus, ne dorim ca mobilierul să arate ca nou cât mai multă vreme, situație imposibilă fără protecție pentru lemn. Și de aici apare întrebarea: care este cel mai rezistent finisaj pentru blatul de lemn din bucătărie?

Care sunt problemele cu care se confruntă un blat de bucătărie din lemn

Pentru a alege cel mai rezistent finisaj trebuie să știm mai întâi la ce probleme trebuie să-i reziste. În bucătărie, prezența apei, a aburului, temperatura ridicată a obiectelor care stau pe foc, substanțele de curățare abrazive și agresive sunt încercări pentru blatul de lucru. Aceste agresiuni fac ca lemnul să se deformeze, să se păteze, să se zgârie, să se murdărească și chiar să putrezească. De aceea trebuie protejat cu materiale rezistente la toate aceste agresiuni.

Produsele de finisare folosite pentru a proteja lemnul sunt supuse acelorași încercări. De aceea trebuie alese cele mai rezistente. Nu toate uleiurile și lacurile sunt la fel de rezistente și uneori este mai bine să lăsăm lemnul neprotejat decât să folosim un lac care se înmoaie și se lipește când punem pe el oala luată direct de pe foc. Lacurile potrivite pentru bucătărie trebuie să fie rezistente la apă, abur, alcool, temperaturi înalte, pătări cu diferite lichide calde sau reci, zgâriere sau abraziune. Există teste standardizate pentru a determina aceste rezistențe, iar rezultatele lor se găsesc în fișele tehnice ale produselor.

Finisajele folosite pentru blatul de bucătărie – plusuri și minusuri

Blaturile de lemn din bucătărie pot fi finisate și protejate cu mai multe materiale care au calități, rezistențe și moduri de întreținere diferite. Cu ce atuuri vine fiecare dintre ele sau ce compromisuri facem alegând un anume material vedeți în cele ce urmează.

Olio

Este un finisaj clasic, preferat de foarte mulți dintre cei care aleg un blat de lemn pentru bucătărie. Sunt multe tipuri de uleiuri, multe dintre ele total sintetice. Spun asta pentru că cel mai des invocat motiv pentru care este ales uleiul este faptul că este natural. Uleiurile naturale folosite frecvent la finisarea lemnului sunt uleiul de in, uleiul de tung și bineînțeles, amestecurile dintre ele (Olio daneseOli Kreidezeit).

Olio di lino protejează doar împotriva apei, dar nu are deloc rezistență chimică (alcool, acetonă) și nici mecanică pentru că nu formează peliculă. În cazul folosirii substanțelor de curățare abrazive, rezistența se bazează doar pe cea a lemnului, uleiul de in nu prea constribuie cu nimic. Ideea de a aplica un strat de ceară pentru a-i crește rezistența nu este bună de loc, pelicula de ceară nefiind deloc de ajutor în condiții de bucătărie. Rezistența la apă este destul de scăzută în timp pentru că uleiul este îndepărtat de produsele de curățare, chiar și de apă. De aceea, un finisaj cu ulei de in trebuie refăcut după 6 luni, maximum un an, mai ales dacă blatul este folosit intens. Despre uleiul de in aflați mai multe qui.

Olio di tungsteno (numit uneori și ulei de lemn) este mult mai rezistent pentru că formează peliculă. Spre deosebire de uleiul de in care rămâne lipicios dacă nu este șters, uleiul de tung se întărește în contact cu aerul și formează peliculă. În mod normal uleiul se usucă foarte încet. Varianta naturală din comerț este un ulei fiert, mai vâscos, care se usucă mai repede. Chiar și așa, până ajunge la rezistența maximă trebuie lăsat câteva săptămâni. Dar după întărirea completă, uleiul de tung este foarte rezistent (rezistă chiar și la acetonă). Pentru a intra mai bine în lemn se recomandă diluarea primului strat cu ulei de coajă de portocală sau ulei de terebentină. Informații suplimentare despre uleiul de tung găsiți qui.

Pe piață există și multe uleiuri sintetice. Dacă vă doriți un finisaj cu adevărat natural verificați cu atenție eticheta. Uneori sunt prezentate ca uleiuri naturale produse care au în compoziție și alte substanțe pe lângă cele două uleiuri menționate mai sus. Dar dacă sunteți interesați mai mult de aspectul uleiat, există produse foarte rezistente în gama uleiurilor sintetice, unele chiar cu întărire chimică care rezistă, atât la acțiunea abrazivă a produselor de curățare, cât și la acțiunea alcoolului sau la pătări cu vin sau cafea.

Vernici monocomponenti

Una delle più antiche vernici utilizzate per la finitura del legno è la lacca alla nitrocellulosa, pe scurt nitro. Este un lac asemănător gommalacca, dar rășina dizolvată în solvent este sintetică. Întărirea lui are loc prin eliminarea solventului, procesul fiind reversibil. De aceea este un lac fără rezistență chimică (alcool, acetonă). Lacul nu are rezistență mecanică bună și se zgârie cu ușurință. Nu rezistă foarte bine nici la apă, iar dacă ajunge des apă pe suprafața lui și rămâne o perioadă îndelungată, lacul se albește și se scorojește. Este un lac termoplastic care se înmoaie la temperaturi ridicate și devine lipicios. Lacul nitro este un lac cu rezistență scăzută și nu este recomandat pentru finisarea blatului de lemn din bucătărie. 

Există și lacuri monocomponente a căror uscare are loc în urma unei reacții de polimerizare, fiind mai rezistente. Este cazul lacurilor hidrodiluabile. Reacția de întărire nu este reversibilă, lacul nu devine din nou fluid dacă turnăm apă peste el. Există, însă, o perioadă, 2-4 săptămâni, când reacția nu este definitivată și lacul poate să absoarbă umiditate dacă apa ajunge pe suprafață. Pelicula devine opalescentă, dar după îndepărtarea apei și încălzirea ușoară, suprafața își revine. Lacurile hidrodiluabile fără întărire (monocomponente) sunt, în general, rezistente la alcool, mai puțin rezistente la acetonă și au rezistență medie la zgâriere și abraziune. Sunt recomandate pentru blaturile de lemn mai puțin folosite. 

Lacuri cu întărire, lacuri bicomponente

Sunt cele care se întăresc (se usucă) în urma reacției chimice dintre cele două componente. Rezultă o acoperire rezistentă, atât la apă, cât și la agresiuni chimice sau mecanice. Sunt lacurile recomandate pentru acoperirea blaturilor de bucătărie din lemn.

Vernici poliuretaniche sunt dintre cele mai rezistente lacuri cu întărire. Au rezistențe foarte bune la zgâriere și abraziune, nu se înmoaie sub acțiunea alcoolului și acetonei, nu se pătează, rezistă foarte bine la apă și la temperaturi înalte. După încheierea reacției chimice dintre cele două componente, pelicula rezultată este total inertă și sigură pentru utilizator. Este unul dintre cele mai folosite finisaje pentru mobilierul de bucătărie, atât pentru cel din lemn, cât și pentru Mobili in MDF.

În mediul industrial se folosesc și alte tipuri de lacuri cu întărire cu rezistențe foarte bune. De exemplu, lacurile cu întărire în UV sunt unele dintre cele mai dure lacuri. Dar pentru ele este nevoie de mașini de aplicare speciale. Lacurile poliuretanice pot fi aplicate și cu un pistol cu cană obișnuit, fiind accesibile și unui mic atelier.

Tipul lemnului și felul în care este protejat influențează rezistența blatului în timp

Pentru ca blatul să fie rezistent este important și lemnul ales. Oricât de rezistent ar fi un lac, dacă lemnul de sub el este moale, pelicula va ceda cu ușurință. Se folosesc de obicei esențe dure, cu rezistențe ridicate la agresiuni mecanice. Lemnul de stejar este cel mai folosit. Lemnul de molid este mai moale, dar se folosește destul de mult pentru că este accesibil. Chiar dacă este folosit pentru linguri și alte ustensile de bucătărie, lemnul de plop nu este recomandat pentru un blat de bucătărie pentru că e moale și are risc ridicat de absorbție a apei. Pentru a avea un blat cât mai rezistent, trebuie ales lemnul la fel ca cel pentru un tocător.

Rezistența blatului depinde și de cât de bine a fost acoperit. Trebuie protejate ambele fețe și mai ales zonele cu capete de fibră. Acolo absorbția este crescută și este un loc pe unde apa poate pătrunde cu ușurință. Dacă se află lângă chiuvetă, trebuie să ne asigurăm că apa nu băltește și nu există posibilitatea să ajungă în zone cu risc de absorbție mare. Cu cât va fi mai bine acoperit, cu atât rezistența lui va fi mai mare.

Sper să considerați utile informațiile. Dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.