O altă experiență din producție a dus din nou spre un articol. În timpul unor teste, pe suprafețele pe care se aplica lacul, au apărut mici defecte care stricau aspectul final. Cum părerea generală a fost că de vina sunt lacurile a trebuit să se demonstreze contrariul. Și vă asigur că nu este cel mai simplu lucru de facut. Dar să vedem cum a început totul.
Scopul vizitei a fost testarea produselor pentru finisarea unor uși din MDF furniruit și a unor obiecte din plăci de MDF. Cerința a fost să se aplice atât produse transparente cât și opace pigmentate. Materialele au fost aplicate într-un spațiu dedicat special finisării, unde exista o cabină de pulverizare obișnuită cu filtru uscat, cu un pistol normal cu cană. Locul are instalație de exhaustare, atât în zona de prelucrări mecanice cât și în cea de finisare.
Prima zi a fost folosita pentru a pregăti suprafetele înainte de aplicarea lacului. Adică s-au șlefuit bine plăcile de MDF furniruit, iar cele din MDF, numai în zonele de prelucrare mecanică. S-au aplicat 2 straturi de grund, ud-pe-ud, transparent pe MDF-ul furniruit și alb pe cel nefurniruit. Între straturi s-a lăsat un timp de 20-30 minute, pentru a se zvânta puțin primul strat, după care plăcile au fost lăsate la uscat până a doua zi.
Ziua următoare s-au șlefuit mai întâi toate suprafețele, urmând să se aplice lacurile. Și aici a început problema. Pe suprafața lăcuită apăreau mici impurități ca și cum lacul nu ar fi fost bine filtrat sau ar fi avut depuneri de substanțe solide.
Eram convinși că nu este vina lacului, dar a trebuit să demonstram acest lucru. Deci, iată ce se poate face pentru a vedea dacă defectul este din vina lacului, a sistemului de aplicare sau a mediului ambiant:
- aplicați, în aceleași condiții, un alt material cu aceleași caracteristici. Adică, dacă defectul a apărut pe un lac alb lucios, încercați să folosiți un lac tranparent lucios. Dacă pelicula va avea exact același defect este imposibil ca cele 2 lacuri lucioase să aibă aceeași problemă;
- dacă produsul aplicat este din 3 componente (având catalizator și diluant), schimbați întreg sistemul. Altfel nu veți știi sigur a cui este vina. În momentul în care toate cele 3 componente sunt schimbate iar defectul rămâne neschimbat, vina nu este sigur a materialelor de finisare;
- amestecați o cantitate mică de materiale (lac, catalizator și diluant), respectând întocmai proporția inițială și turnați-o pe o bucată de placă. Dacă defectul apare, atunci puteți scoate din rândul vinovaților pistolul și aerul comprimat cu tot ce înseamnă sistemul de filtre.
- eliminând cele de mai sus este clar ca defectul este din vina mediului. Nu vă lăsați înșelați de faptul că există un sistem de exhaustare care elimină impuritățile. Uneori, lipsa filtrelor pe trasee poate face ca impuritățile să ajungă în zona de pulverizare.
Prezenta impurităților în zonele de finisare și uscare este cel mai mare dușman al calității peliculei. Pentru a evita apariția lor este bine să vă asigurați că:
- zona de prelucrări mecanice este cât mai departe de zona de pulverizare;
- filtrele folosite la cabină au fost bine scuturate și aspirate (chiar dacă sunt noi). Pentru a îndepărta impuritățile, după scuturare se lasă să funcționeze îndelung aspirația la cabina de pulverizare;
- înainte de începerea pulverizării stropiți cu apă pe jos. Apa atrage firele de praf. Nu măturați zona decât după ce ați încheiat de aplicat produsele iar plăcile lăcuite au fost mutate în altă încăpere;
- dacă este posibil, introduceți în camera unde se face pulverizarea o cantitate mai mare de aer decât cea care este scoasă. Se va crea astfel o suprapresiune care va ține la distanță impuritățile. Este practic principiul după care funcționează o cabină de pulverizare presurizată. Sau investiți într-o cabină de pulverizare presurizată. Nu veți regreta.
- nu lucrați cu presiune foarte mare pe aer. Se crează curenți care antrenează particulele de praf din zonă.
Puteți crede că este simplu de deosebit o scamă sau un fir de praf de un defect apărut din vina lacului. Vă asigur că nu este chiar atât de simplu. Am văzut defecte din vina lacului care semănau foarte bine cu un fir de praf sau cu un fir de păr. Mai ales atunci când este vorba de lacuri cu întărire. Un foarte bun exemplu pot fi produsele hidrodiluabile cu întărire. Dacă întăritorul nu este amestecat foarte bine cu produsul de bază și se adaugă apa pentru diluție, din contactul lui cu apa pot apărea mici particule solide foarte asemănătoare nisipului. De aceea, în acest caz se recomandă amestecarea foarte bine a celor doua componente înainte de diluție sau, mult mai bine, diluarea întâi a produsului de bază cu apa, omogenizarea și adăugarea la final a catalizatorului.
Ceea ce am învățat în urma acestei experiente este că poți convinge de adevărul spuselor tale numai cu rabdare și demonstrând acest lucru. Într-o dispută există mai multe puncte de vedere și fiecare este convins de adevărul lui. Pentru a câștiga este nevoie de argumente convingătoare.
Fajny i interesujący artykuł! Gratulacje!