Wydarzenia

Wystawa pop-up NACD 2017 poświęcona twórcom

Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, ediţia 2017 ne-a demonstrat încă o dată că locul produselor de autor este şi trebuie să fie în spaţiile de consum de cultură. Această a șasea ediție a Nopții albe a creatorilor și designerilor de produs a fost dedicată tradiției culturale românești și a multelor căi de a o adapta la contemporan, iar produsele selectate s-au potrivit perfect conceptului propus. Tradiţia românească este un motiv definitoriu pentru industria culturală şi creativă românească, iar designerii şi creatorii de produs marşează pe acest aspect în statement-urile lor artistice. La această ediție organizatorii – Asociația Atelierul de Creație – au transformat sala de expoziție a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu într-un spațiu de prezentare a celor mai noi produse de autor create în România.

NACD 2017

Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs – ediția 2017 în cifre:

87 de designeri şi creatori de produs participanţi, peste 36 parteneri media, peste 2.500 de vizitatori, un parteneriat privat – public între Asociaţia Atelierul de Creaţie (www.revista-atelierul.ro) şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, un finaţator, două formaţii live şi un DJ.

 

Pentru o noapte, somnul a fost înlocuit cu o expoziţie pop-up cu noile colecţii de autor ale designerilor şi creatorilor de produs români şi din străinătate care au și povestit publicului interesat totul despre produsele lor. A fost spartă bariera designer – creaţie – public şi i-au adus pe toţi, pentru o noapte, în aceeaşi încăpere, într-un spaţiu de networking creativ. Iar curatoarea – arhitecta Cristiana Zgripcea a creat un traseu coerent şi clar al expoziţiei, astfel încât fiecare lucrare şi autor să fie prezentaţi cât mai bine.

NACD 2017

Mihaela Ion, dyrektor projektu Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produsmówi “Expozanţii selectaţi de către echipa Atelierul, şi prezenţi exclusiv în sala de expoziţie au prezentat o altă faţetă a designului de produs, şi anume produse care vorbesc de la sine. Prin proiectul Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs 2017, am adus sub aceeaşi cupolă 2 faţete ale industriilor creative româneşti, una academică şi una privată, fiecare cu reguli proprii, uneori greu de întrepătruns şi asimilat. Dorim ca la următoarele ediţii să ducem mai departe parteneriatul privat – public, în încercarea de a educa şi prezenta publicului avizat, 2 lumi diferite dar poate la fel de creative după dogmele lor, 2 lumi care pot învăţa unele de la altele cum să realizeze produse şi idei creative competitive la nivel internaţional. Pentru 7 ore, foaierul UAUIM nu a mai fost doar un hol, a devenit un spaţiu de consum de cultură alternativă. “

NACD 2017

Gabi Toma, ilustratoare şi participantă la Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, 2017, afirmă: “Anul acesta Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs a reunit o serie de creatori talentați, cu proiecte foarte frumoase. Mi-a plăcut varietatea ideilor și faptul că fiecare a adus un proiect nou, prezentat în premieră. Aceasta este una din puținele expoziții în care vizitatorii pot atinge și studia îndeaproape exponatele și pot să discute și să ofere feedback direct creatorilor”.

NACD 2017

Proiectul Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs este realizat de echipa Asociației Atelierul de Creație (www.revista-atelierul.ro), organizație non-profit ce susține prin toate proiectele sale, de şapte ani, abordările alternative de prezentare a industriilor creative în spații noi de consum de cultură. Încă de la înființare, din 2011, contribuie la construirea şi dezvoltarea comunității designerilor şi creatorilor de produse la nivel internaţional.

#blanchenuit Un proiect organizat de Asociaţia Atelierul de Creaţie în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.

Fotograf: Daniela Lazăr

Dodaj komentarz

Dodaj komentarz

Ta strona używa Akismet do redukcji spamu. Dowiedz się, jak przetwarzane są dane Twoich komentarzy.

Kategorie

Zapisz się do newslettera

Newsletter w piątek rano
Informacje i porady od ekspertów

pl_PLPolski