NZEB este un standard al eficienței în construcții. Începând cu 2021, toate clădirile nou construite – case, blocuri, școli, grădinițe, spitale, săli de sport sau de spectacol – trebuie să respecte acest standard. NZEB este prescurtarea de la budynek o niemal zerowym zużyciu energii co oznacza Budynek o niemal zerowym zużyciu energii. Conceptul a apărut la nivelul Comunității Europene pentru a reducere consumul de energie la nivelul clădirilor rezidențiale. Directiva UE 31/2010 obligă toate statele membre să implementeze măsuri care să ducă la scăderea consumului energetic, începând cu 31 decembrie 2018 pentru clădirile noi administrate de stat și cu 31 decembrie 2020, pentru cele noi private.
Prawo 101/2020 privind performanța energetică a clădirilor este cea care face standardul obligatoriu în România. Ca urmare, proiectarea și construcția clădirilor noi trebuie făcută astfel încât consumul de energie pentru întreținerea lor (căldură, apă caldă, ventilație, iluminat) să fie foarte scăzut, confortul rămânând la un nivel ridicat. Apariția în Monitorul Oficial a Metodologiei de calcul a performanțelor energetice ale clădirilor, în ianuarie 2023, vine cu metode clare de calcul pentru arhitecți, proiectanți și constructori. Acum există toate elementele necesare pentru a construi corect case eficiente energetic la nivel de standard NZEB.
Co to jest NZEB
Conform Legii 101/2020, definiția unei clădiri construită la nivel de standard NZEB, este ”clădirea cu o performanță energetică foarte ridicată, la care necesarul de energie pentru asigurarea performanței energetice este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut și este acoperit astfel: a) în proporție de minimum 30%, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere, pe o rază de 30 de km față de coordonatele GPS ale clădirii, începând cu anul 2021; b) proporțiile minime de energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere, pe o rază de 30 de km față de coordonatele GPS ale clădirii, pentru perioadele 2031-2040, 2041-2050 și după 2051, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”
Uniunea Europeană a recomandat creșterea proporției de energie din surse regenerabile până la 80% după 2050, urmând ca fiecare țară să stabilească nivelul pentru fiecare perioadă. La acest lucru se referă punctul b). Criza energetică din ultima perioadă a dus la accelerarea acestui plan la nivel european, noua țintă fiind ca nivelul de 80% energie regenerabilă să fie atins până în 2040.
Standardul privind clădirile cu consum de energie aproape de zero era cunoscut ca nZEB. Scrierea cu majusculă la început, adică NZEB (net zero energy building), era folosită pentru a defini clădirile care nu folosesc energie convențională sau dacă folosesc, o recuperează în totalitate. Odată cu publicarea Metodologiei de calcul, în România a fost oficializată scrierea NZEB pentru standardul de clădiri cu consum energetic aproape de zero.
Ce clădiri trebuie să îndeplinească standardul NZEB
Toate clădirile rezidențiale, de birouri, de învățământ, pentru activități sportive, spitalicești sau pentru spectacole, adică toate clădirile nou construite destinate oamenilor, acolo unde este nevoie de încălzire, apă caldă și iluminat. De asemenea, la standardul NZEB trebuie să ajungă și clădirile supuse unor renovări majore. Renovare majoră înseamnă intervenția cu valoare mai mare de 25% din valoarea clădirii. Sunt exceptate de la respectarea standardului NZEB monumentele istorice, lăcașurile de cult și execuția proiectelor aprobate înainte de publicarea legii.
Toți cei care proiectează sau construiesc clădiri noi ar trebui să cunoască reglementările standardului. Fără o conformare energetică corespunzătoare, proiectul nu va putea primi autorizația de construcție, iar o clădire care nu va respecta criteriile prevăzute de standardul NZEB nu va putea fi recepționată.
Clarificările pe care le aduce metodologia
Deși legea a fost publicată în 2020, lipsa metodologiei de calcul și aplicare a diverșilor parametri (grosimea izolației, coeficientul de transfer termic, schimburi de aer, etc) a creat multă confuzie, a lăsat loc interpretărilor și astfel au fost găsite căi pentru a fi ocolită. Apariția Metodologiei de calcul a performanțelor energetice ale clădirilor clarifică lucrurile, atât pentru arhitecți, proiectanți și constructori, cât și pentru beneficiari. Este un document complet care tratează toate aspectele clădirii: anvelopă, tipul și montajul ferestrelor, instalațiile folosite, documente necesare, confort.
Principalele cerințe pentru clădiri rezidențiale NZEB specificate în metodologii sunt:
- un consum energetic anual de întreținere la un anumit nivel. De exemplu, pentru clădirile de locuit, acesta trebuie să fie cuprins între 120,1 kWh/m² și 147,9 kWh/m² anual. Diferență este dată de construcția în diferitele zone climatice, necesarul pentru încălzire depinzând de cât de rece este zona);
- valoarea maximă a emisiei gazelor cu efect de seră. Referitor la clădirile de locuit, aceasta trebuie să fie între 14,7 kg/m² și 19,9 kg/m² anual, diferențiate tot de zonele climatice;
- producerea de 30% din energie necesară din surse regenerabile.
Un rezumat al metodologiei făcut de Marius Șoflete, cu explicații și clarificări, găsiți tutaj.
Jak budować, aby osiągnąć standard NZEB?
În România, cel mai important consumator de energie este sectorul clădirilor, fie ele private sau publice. Consumul de energie termică pentru încălzirea clădirii și obținerii apei calde menajere reprezintă aproximativ 70% din consumul total de energie. La nivelul anului 2020, consumul energetic anual al clădirilor rezidențiale era în intervalul 180-400 kWh/m². A venit momentul să construim mai bine și mai responsabil pentru a schimba aceste date.
Consumul energetic al unei clădiri depinde de sistemele de izolare, nivelul de performanță al ferestrelor, cât de economic este sistemul de iluminat, cât de performante sunt sistemele de încălzire, ventilație sau aerisire. Alegerea acestor sisteme și montarea lor corectă determină performanța energetică a clădirii. Configurarea energetică se face de la faza de proiectare, în funcție de consumul energetic anual ce trebuie atins, adică cel cerut de standardul NZEB.
Asigurarea unei anvelope termice continue și suficient de groase, ferestre performante cu coeficient de transfer termic scăzut, atât la sticlă, cât și la ramă, eliminarea punților termice, a schimbului necontrolat de aer cu exteriorul, sistemul de ventilație cu recuperare de căldură, iluminatul economic, nivelul de confort sunt factori cheie importanți în atingerea standardului NZEB.
Care sunt avantajele unei construcții la standard NZEB pentru beneficiar
Primul mare avantaj este scăderea importantă a consumului de energie. Am văzut anul acesta ce înseamnă o criză energetică. Reducerea consumului de energie necesar funcționării clădirii înseamnă facturi foarte mici de întreținere.
Înlocuirea unei părți din energia consumată cu cea provenită din surse regenerabile este un alt avantaj. Reducerea consumului de combustibili fosili înseamnă reducerea nivelului de poluare și aer mai curat.
Aerul mereu proaspăt și iluminatul de calitate influențează în mod pozitiv calitatea vieții locuitorilor. Studiile au demonstrat că și starea psihică este mult mai bună într-un astfel de mediu.
De ce este bine că România implementează această directivă europeană
Directiva 31/2010 a Uniunii Europene ne-a obligat să implementăm standardul NZEB și să facem programe de eficientizare a clădirilor. A fost norocul nostru. Acum nu avem altă alternativă decât să construim case mai economice, confortabile și sănătoase. Criza energetică generată de conflictul de la graniță ne-a arătat cât de riscantă este dependența energetică. Cu cât consumul este mai mic și sursele de energie mai variate, cu atât suntem mai puțin afectați de fluctuații de prețuri la nivel mondial și crize de materii prime generate de conflicte armate sau alte evenimente.
Caravana nZEB Roadshow de la Iași și mai ales Tydzień nZEB w Klużu ne-au arătat cât de efervescent a devenit domeniul construcțiilor. Standardul NZEB a dus acest domeniu la un alt nivel, iar noi toți avem de câștigat.
Witam,
Dyrektywa 31 obowiązuje od 2010 r., a nie od 2020 r.
Poprawione. Dziękujemy.