Povestea lui Andreas Samuelsson și a comunității Kenosis este una despre generozitate, sacrificiu și reziliență. A sosit în România cu dorința de a ajuta, iar de atunci și până acum, a dedicat ani întregi pentru a ridica oamenii și a aduce schimbarea în comunitățile defavorizate. El a transformat un simplu atelier într-un loc de creație și speranță, unde oamenii își găsesc valoarea prin muncă și creativitate.
Venit în România pentru a ajuta oamenii străzii
Andreas Samuelsson este suedez și a venit în România când nu avea nici 20 de ani pentru a ajuta comunitățile de oameni defavorizați să muncească și să se dezvolte. L-am întâlnit pe Andreas cu ocazia evenimentului organizat de Tehnicas la aniversarea de 25 de ani a companiei. Într-un colț de hală, lângă un stativ cu tocătoare și un altul cu bijuterii din metal, lemn și piele, un tânăr blond cu barbă, ochelari și părul strâns le arăta copiilor adunați în jurul lui cum să lucreze mici obiecte din lemn sau piele. Cu toate că nu ne mai întâlnisem până atunci, l-am recunoscut. Citisem despre el și mă impresionase dorința lui de a ajuta și bucuria cu care o face. Voiam să aflu mai multe despre cum ajuns în România, despre activitatea în comunități defavorizate și cum s-a apucat să lucreze cu lemnul, așa că l-am abordat.
Andreas vorbește foarte bine românește, dar nici nu este de mirare pentru că este de 19 ani în România, căsătorit cu o româncă și are doi copii. A venit prima dată imediat după ce a terminat liceul cu gândul să stea o săptămână și a stat 3 luni. A lucrat atunci cu oamenii străzii din Arad alături de un alt suedez venit în România printr-o fundație de întrajutorare. A simțit că și-a găsit rolul între acești oameni și că implicarea lui aici poate aduce schimbare, încât și-a dorit să revină pentru a continua munca începută. Și s-a întors după nici un an. S-a stabilit în Șiria și a început să lucreze cu comunitatea romă din zonă, cu oameni foarte săraci, care nu aveau nimic, trăiau în barăci dărăpănate cu pământ pe jos. A început ajutându-i cu lucruri de care aveau nevoie, dar își dădea seama că nu asta va aduce schimbare. Atunci s-a gândit să le dea, dacă oferă și ei ceva, pe principiul dacă muncești, primești. De exemplu, dădea o găină cuiva și dacă avea grijă de ea, mai primea una. Dacă nu, nu mai primea nimic. Așa i-a determinat pe mulți dintre ei să se implice, să facă mai mult, atât pentru ei, cât și pentru ceilalți din comunitate. Andreas este total dedicat lucrului cu oamenii defavorizați. Spune că asta îi aduce bucurie și vezi asta în ochii care-i sclipesc. Îl simți ca pe un om împlinit care și-a găsit locul.
Człowiek jest jak drewno, dacă îl șlefuiești bine poate ajunge o piesă valoroasă
Teraz ma swój biznes, Kenosis Design, dezvoltată cu oamenii care s-au adunat în jurul lui. Un atelier unde produce obiecte din lemn, piele, metal. De la tocătoare, la mese, dulapuri, diverse piese de mobilier din lemn pentru case, restaurante, cafenele. Lucrează în continuare alături de oameni din medii defavorizate, în special din comunitatea romă.
Totul a pornit în urmă cu mai bine de 7 ani fiind într-o excursie cu copiii din Șiria. Într-o grămadă de lemne ce urmau să ajungă pe foc a văzut o scândură care i s-a părut foarte frumoasă. I-a cerut-o pădurarului și ajuns acasă cu scândura, a șlefuit-o, a finisat-o, i-a pus picioare metalice și a devenit masa pe care o are și acum în casă. Așa i-a venit ideea să înființeze o organizație non-profit unde să lucreze diverse obiecte. Spune că scopul nu a fost mobila ci oamenii, ridicarea lor la fel cum a ridicat lemnul destinat focului, făcându-l masă. Și lemnul, și omul are poveste, unicitate și nevoie de șlefuire.
La puțin timp de la întâmplarea cu lemnul a cunoscut-o pe viitoarea soție și s-a mutat la Timișoara. Atelierul l-a deschis la Giarmata, unde trăiește o comunitate de romi. Au lucrat întâi într-un container care nu avea nici curent electric. Cu ajutorul unei asociații bisericești de ajutorare care a investit 100.000 de euro au putut să cumpere utilaje și să înceapă producția. Comenzile au venit destul de repede așa că au făcut și profit pe care l-au reinvestit. Folosesc lemn cu defecte luat de la gaterele din zonă, pe care-l combină cu rășină epoxidică pentru a-i rozwiązywać problemy și uneori cu metal și piele. Echipa este formată în mare parte din romi care lucrează cu pasiune piese de mobilier deosebite. Astfel de mobilier poate fi văzut acum în restaurante și cafenele de top din București și Timișoara sau în casele unor oameni cu stare. Resturile de lemn de la mese și mobilier sunt transformate de mâinile femeilor în mici bijuterii.
O afacere renăscută din cenușă
În urmă cu un an, într-o noapte din septembrie 2022, atelierul a ars în întregime. Erau înăuntru, pe lângă utilaje și materiale, tocătoare, tăvi și mobilier gata de livrare. A ars aproape tot. Dar toată această comunitate adunată în jurul Kenosis a sărit în ajutor. Printre cei care au venit să ajute a fost și Cristoff Krattiger, de la Tehnicas. Atunci a înțeles că nu a construit o fabrică ci o comunitate, că nu este vorba despre ziduri ci despre relații, despre visuri și valori.
Cu toate că imediat după stingerea incendiului se gândea că probabil va pune totul pe pauză pentru un an, la nici o săptămână lucra alături de echipă în hala fără acoperiș. Șlefuiau, ștergeau și reparau privind continuu în sus cu dorința de a nu ploua. Au renăscut la propriu din cenușă și acum lucrează din nou bijuterii, tocătoare și mobilier personalizat pentru toți cei dornici să dețină un obiect marca Kenosis.
Kenosis - să te cobori pentru a-i ridica pe alții
Kenosis este un termen biblic care înseamnă să renunți la privilegii și să te cobori pentru a ajuta și a ridica semenii. Kenosis este locul unde Andreas crează frumusețe dând sens vieții, ajutând oamenii și comunitatea. Îi învață să se descurce prin muncă, să fie generoși cu ceilalți și să transmită mai departe dorința de a-i ajuta pe alții. Cu oameni muncitori și pasionați de meșteșuguri familia Kenosis a crescut.
Kenosis nu este doar o afacere, ci o comunitate în care oamenii se sprijină reciproc și își împărtășesc visurile. Incendiul care a distrus atelierul nu a doborât spiritul lor; dimpotrivă, i-a unit și i-a determinat să revină mai puternici și mai hotărâți. Prin munca lor, demonstrează că fiecare individ poate fi o piesă valoroasă în construirea unui viitor mai bun pentru noi toți. Astfel, Kenosis devine mai mult decât un simplu atelier de producție. Este o manifestare a principiului – să te cobori pentru a-i ridica pe alții. Andreas și echipa sa sunt exemple vii ale acestei filozofii, iar prin acțiunile lor ne amintesc că adevărata bogăție constă în capacitatea de a oferi și de a aduce bucurie celor din jurul nostru.
Dodaj komentarz