A segunda vida da madeira de seringueira

Lemnul de cauciuc este un alt dar pe care natura ni-l face. Ai crede că, dupa ce și-a îndeplinit rolul principal, adică acela de a da latexul ce stă la baza obținerii cauciucului natural, datoria lui s-a încheiat. Dar nu este așa, da fapt, nu mai este așa. Atunci când devine inutil pentru beneficiarii latexului, se transformă într-o sursa foarte importantă de lemn pentru mobilă, pardoseli sau jucării.

Hevea Brasiliensis, cum este denumit științific arborele de cauciuc, este originar din Brazilia, din pădurile amazoniene. Datorită importanței lui s-a încercat aclimatizarea în alte zone încă din secolul al 19-lea. Primele zone au fost coloniile britanice. Treptat au apărut culturi în sudul și sud-estul Asiei și acum, în țări precum Thailanda, Malaezia și Indonezia, se află 70% din numărul total de arbori de cauciuc din întreaga lume.

Cu toate că mai există și în mediul natural, arborele de cauciuc crește în special în plantații. Are nevoie de un climat tropical și subtropical, ferit de îngheț (înghețul alterează proprietățile latexului făcând cauciucul neelastic). Crește până la 25-30 m înălțime, cu un diametru cuprins între 0,3 și 1 m. Arborele produce latex până la varsta de 25-30 de ani, după care devine inutil din acest punct de vedere. În trecut, copacii erau tăiați și arși imediat pentru a face loc noii culturi. Nu erau folosiți altfel pentru că lemnul era foarte sensibil la atacul ciupercilor, al insectelor și al mucegaiurilor. Uneori se infecta și de la cuțitul cu care se făceau secțiunile pentru a curge latexul.

Odată cu dezvoltarea tratamentelor chimice, după 1980,  lemnul a putut fi utilizat pentru fabricarea mobilei. Imediat după tăiere lemnul sunt impregnat cu substanțe care-l fac rezistent la atacul insectelor, al mucegaiurilor și ciupercilor, dupa care este uscat și transformat în cherestea,

painéis de madeira

ou folheado.

Lemnul de cauciuc are structura uniformă, cu fibra dreaptă si pori mari spre foarte mari, dispuși fără un aranjament anume.

Uneori în pori se găsesc minerale și gume de culoare brună. Culoarea lemnului este galben deschis, pal, având uneori dungi scurte maronii. Cu varsta culoarea se închide. Nu există diferență între alburn și duramen, iar inele anuale sunt distincte.

Se prelucrează ușor, atât mecanic cât și manual, se încleiează și se colorează fără probleme. În producție are un miros acru deranjant, care dispare însă după prelucrare. Contrar numelui nu este un lemn elastic, având caracteristicile unui lemn dur. În Malaezia este denumit oficial stejarul malaezian. După uscare este foarte stabil, fără variații dimensionale și fără crăpături. Este recomandat pentru folosirea la interior, pentru mobilă, jucării, sau pentru mobilă și accesorii de bucătărie. La exterior nu trebuie folosit pentru că ploaia poate spăla protecția împotriva insectelor, mucegaiului și ciupercilor, făcându-l vulnerabil.

Se folosește pentru fabricarea meselor, scaunelor,

ou mobiliário de quarto

sau de bucătărie. Ca orice lemn dur se colorează frumos, uniform, dar se folosește și în culoarea naturală, micile dungi maronii dându-i un farmec aparte. Poate fi finisat și antichizat obținându-se efecte foarte interesante.

Fiind un lemn dur se folosește cu succes la obținerea pardoselilor, chiar a celor de trafic intens. Stabilitatea lui dimensionala îl recomandă pentru a fi folosit și în spații cu umiditate crescută, cum este bucătăria. Un alt avantaj foarte important este costul mai redus comparativ cu un lemn dur similar.

Tot în bucătărie se folosește pentru obținerea tocătoarelor,

al tăvilor și chiar al platourilor.

Este unul din materialele folosite mult la obținerea jucăriilor.

Lemnul de cauciuc este considerat un material prietenos cu mediul. Arborele de cauciuc este una din puținele specii care este imediat replantată după ce a fost tăiată. Culturile sunt folosite după ce rolul lor principal s-a încheiat. Este, așa cum am spus, un frumos cadou pe care acest generos copac ni-l face nouă, tuturor.