Ideias para trabalhos manuais

Como dar vida ao seu velho baú no sótão

Zilele trecute mi-a atras atenția o postare. Cineva găsise în pod un cufăr vechi din lemn si cerea ajutorul pentru a-l curăța fără să-l strice. M-am gândit că acest lucru nu este deloc simplu și am realizat că este un subiect pe care nu l-am tratat niciodată. Așa că, subiectul articolului de astăzi va fi curățarea si împrospătarea unui obiect vechi din lemn, care nu a fost depozitat în cele mai bune condiții.

baú antigo
Fonte da foto: systemed.fr

Primul lucru pe care îl observăm la un astfel de obiect este stratul consistent de praf. Nu este recomandată ștergerea lui cu cârpa, pentru că, în timp, este posibil să se fi depus și granule mai mari de praf. Acestea, atunci când carpa este mișcată dintr-o parte în alta,  pot zgâria suprafața cu urmări uneori greu de remediat.

baú antigo
Fonte da foto: envirogreesima.com

Nici folosirea cârpei ude nu este o soluție, mai ales dacă o udăm cu apă fierbinte. Obiectul s-ar putea să fie finisat cu ceară care se inmoaie în contact cu cârpa udă și fierbinte. Rezultatul va fi o suprafață îmbâcsită care va trebui îndepărtată total și refăcută.

Daca obiectul nu este acoperit cu ceară sau lac, folosirea cârpei ude este cea mai nepotrivită alegere. Se va forma o mâzgă care va intra în lemnul neprotejat și în porii lui și care va fi foarte greu de îndepărtat.

Cea mai bună soluție în acest caz este aspirarea prafului. Nu suflarea cu aer, pentru că-l răspândiți în atmosferă și ajungeți să aveți din nou de-a face cu el. Suflarea cu aer sub presiune este o soluție  numai dacă aveți sisteme de exhaustare performante care să absoarbă tot acel praf. Atunci când faceți acest lucru acasă, soluția este aspiratorul. Faceți aspirarea, de la o mică distanță, fără să puneți peria pe obiect, pentru a nu-l zgâria.

baú antigo
Fonte da foto: which.co.uk

După ce v-ați asigurat că praful este total îndepărtat și la exterior, dar și la interior, puteți să stergeti obiectul cu o cârpă curată și moale. Cele mai bune cârpe sunt cele de bumbac. Tricourile vechi și moi, în care v-ați simțit cel mai bine vara, dar pe care nu le mai purtați pentru că s-au lărgit, au intrat la apă, ori s-au demodat, devin cele mai bune cârpe de șters.

Abia acum puteți folosi cârpele ude. Dar nu folosiți apă fierbinte ci apă caldă iar ca detergent, săpun sau un detergent lichid care nu este agresiv. Nu folosiți soluții de curățare abrazive. Cel mai simplu este să utilizați resturile rămase de la săpunul cu care va spălați pe fața, pe care le dizolvați în puțină apă. Obțineți o soluție ce poate fi folosită pe post de detergent. Pentru a obține apa pentru spălare puneti o parte din această soluție în apă caldă. Ștergeți obiectul cu cârpa înmuiată și apoi stoarsă. Apa nu trebuie să băltească pe obiect. Pot exista zgârieturi prin care apa poate pătrunde până la lemn. După ce ați curățat bine cu cârpa udă ștergeți toată suprafața cu cârpa uscată. Toate cârpele folosite trebuie să fie moi, să nu zgârie și să nu lase scame.

baú antigo
Fonte da foto: bricomanias.com

Am văzut unele recomandări de a curăța suprafețele cu diluant sau cu soluții de alcool etilic (spirt medicinal). După părerea mea este riscantă folosirea solvenților atunci când nu se știe sigur cu ce fel de produse a fost protejat obiectul. Dacă a fost acoperit cu ceruri sau cu shellac (șerlac, șelac), produse solubile în solvenți, obiectul se poate îmbâcsi.

Acum, că aveți un obiect curat, puteți vedea dacă suprafața este intactă, dacă are nevoie de mici reparații sau de recondiționare, puteți alege dacă îl lăsați așa, cu patina vremii sau îi refaceți întreg finisajul. Dacă este un obiect vechi și de valoare este bine să apelați la profesioniști în restaurare. Recondiționarea și mai ales restaurarea nu sunt operațiuni simple, trebuie ceva experiență.

Un singur lucru mai aveți de controlat, dar care este foarte important: dacă lemnul a fost atacat de cari sau de alte insecte specifice. Găurile de cari arată bine și contribuie foarte mult la aspectul de vechi, dar dacă este în continuare în lemn, puteți avea o mare problemă. Pe lângă faptul că va continua să distrugă obiectul, poate trece și la cealaltă mobilă din lemn din  casă. Plus zgomotul pe care îl face în timp ce mănâncă lemnul. Dacă este liniște deplină în casă, se aude de parcă șoarecii ar roade din podele.

Pentru a îndepărta carii, care sunt foarte rezistenți, trebuie să folosiți substanțe speciale. Când le cumpărați asigurați-vă că sunt pentru a trata lemnul atacat de cari, nu pentru a preveni atacul. Cele care previn sunt mult prea slabe. Soluția trebuie pusă în fiecare gaură, după care se  acoperă gaura cu scotch și se lasă 2-3 zile. Se repetă operația cel puțin încă o dată.

baú antigo
Fonte da foto: arredamento.it

O ultimă recomandare. Dacă lemnul este protejat, pentru a înviora aspectul aplicați pe suprafață un strat de cera ou por óleos especiais para madeira. Aplicarea se va face tot cu cârpa. Este bine să încălziți ușor ceara înainte pentru a o face mai fluidă și a aplica o cantitate mai mică. La final ștergeți bine cu o cârpă uscată și curată. Veți obține un aspect mătăsos foarte plăcut. Mult mai plăcut decât cel obținut cu substanțele clasice de curățare și întreținere a mobilei pe care le găsiți în comerț.

baú antigo
Fonte da foto: buxtonwood.com

Sper ca aceste sfaturi să vă fie de folos și pe viitor să fie mult mai simplu să salvați lucrurile vechi care vă sunt aproape de suflet. În cazul în care vă hotărâți să îndepărtați vechiul strat de finisaj pentru a aplica altul nou aveți mai multe informații în linkul următor.

baú antigo
Fonte da foto: coffeetable.zupacraft.net

Mihaela Radu

Mihaela Radu é engenheira química, mas tem uma grande paixão pela madeira. Trabalha neste sector há mais de 20 anos, sendo o acabamento da madeira o que a definiu durante este período. Adquiriu experiência de trabalho num instituto de investigação, na sua própria empresa e numa multinacional. Deseja partilhar continuamente a sua experiência com aqueles que partilham a mesma paixão.... e não só.

2 comentários

Adicionar um comentário

Este sítio utiliza o Akismet para reduzir o spam. Saiba como são processados os dados dos seus comentários.

  • Tenho duas arcas muito interessantes, mas estão pintadas a castanho, tanto quanto sei, em várias camadas. Estão cobertas com tinta e guarnições de metal. Algum conselho? Muito obrigado.

    • Pode utilizar decapantes. Recentemente, utilizei o decapante Kober e fiquei satisfeito com o resultado. Aplique com um pincel, deixe atuar durante 20 minutos e depois retire com um raspador ou um pincel mais duro. A desvantagem é que vai chegar à madeira e, se por baixo da tinta castanha estiver outro acabamento, pode perdê-lo.
      A lixagem também é possível, mas é muito difícil de fazer à mão. É necessária uma máquina de lixar na qual se utiliza uma lixa de grão 80 ou 100. Depois de remover as camadas antigas, volte a lixar com uma lixa de grão 150 e dê um novo acabamento.
      Encontre mais soluções para remover camadas de tinta antigas no artigo abaixo.
      Tudo de bom!
      https://revistadinlemn.ro/2017/09/15/cum-se-curata-stratul-vechi-de-vopsea/

Categorias

Subscrever a newsletter

Boletim informativo Sexta-feira de manhã
Informações e conselhos dos especialistas

pt_PT_ao90Português (AO90)