Am fost întrebată cum poate fi obținut un aspect alb învechit pe tavanul din lambriu al unei terase exterioare, lambriul deja montat. Vopsirea tavanului este deja o treaba dificilă, de aceea, ar fi mai potrivita o metodă simplă de antichizare care să nu implice patine ce trebuie șlefuite sau multă manoperă. Cea mai la îndemână ar fi aplicarea unui strat de ceară colorată peste vopseaua albă. Așa că aici voi spune mai multe despre posibilitățile de învechire a lemnului cu ceară, in alte articole punctand mai mult rolui ei de material de protecție a suprafețelor.
Ceara de culoare închisă este indicată pentru a da mobilierului patina vremii
Aspectul de vechi al unei suprafețe este dat de o folosire intensă sau un timp îndelungat în care mobila sau obiectul din lemn a suportat praful depus urmat de curățarea lui periodică. În acest timp vopseaua care acoperă suprafețele îmbătrânește și ea și se închide la culoare. Apar lovituri, zgârieturi sau alte astfel de semne. După o perioadă, culoarea nu mai are aspectul curat și în rizurile modelelor frezate sau în semnele lăsate de vreme se adună mizerie. Oricât de bine ar fi întreținută, timpul lasă o patină ce nu mai poate fi îndepărtată de pe suprafața mobilelor și a obiectelor.
Acest aspect poate fi reprodus ca finisaj, iar cel mai simplu se poate face cu ceară închisă la culoare. Nu se folosește ceara neagră pentru că este mult prea închisă rezultând un aspect aspru, nenatural. Cerurile maro inchis, maro roscat sau gri sunt mult mai potrivite. Uneori, pentru o învechire mai avansată, care să sugereze mucegaiul fin depus în unele locuri, se folosește ceara verde, albastră sau roșie. Este, însă, un finisaj recomandat pentru cei cu experiantă în domeniu și știu cum să armonizeze culorile și efectele astfel încât totul să pară foarte natural.
Dacă ceara colorată se aplică pe o suprafață proaspăt vopsită, chiar dacă este lucioasă, va fi foarte greu de îndepărtat în totalitate stergând suprafața cu o cârpă moale și curată de bumbac. Urmele rămase vor da un un aspect ușor murdar suprafețelor, asemănător cu cel instalat după o perioadă lungă de timp. Dacă suprafața are frezări, sculpturi, cornișe sau alte modele, în acele zone ceara se va acumula și va fi mult mai greu de îndepărtat. Trebuie lucrat cu atenție și insistat pe cât posibil pentru a nu rezulta un efect exagerat.
Ceară incoloră pentru a îndepărta mai ușor ceara colorată, dar și pentru efecte speciale sau protecție
Pentru a îndepărta mai ușor ceara din locurile greu asccesibile se poate face un artificiu. Înainte de ceara colorată se aplică un strat subțire de ceară incoloră. Între straturi se lasă un timp de 30-45 minute pentru ca ceara incoloră să se întărească și să nu se amestece cu cea colorată. Ceara colorată nu va mai pătrunde atât de adânc în caneluri sau zone profilate, acolo fiind deja ceara incoloră. Ștergerea va fi mai simplă și efectul dorit va putea fi obținut cu ușurință.
Ceara incoloră poate fi folosită pentru a se obține și alte efecte. De exemplu, dacă vrem un efeito angustiado mai accentuat, adică stratul de deasupra de vopsea să fie îndepărtat cu usurință pe o suprafață mai întinsă, se aplică înainte un strat foarte fin de ceară incoloră. Vopseaua nu va avea aderență și va fi îndepărtată la o simplă ștergere mai energică.
Ceara incoloră este o variantă foarte bună de protecție pentru suprafețele finisate. Nu are rezistență mecanică, chimică și termică, dar funcționează ca prim strat care preia șocurile mecanice ușoare. Dacă ele nu sunt puternice este suficient să aplicăm un alt strat de ceară pentru ca suprafața să revină la aspectul inițial. Dacă doriți însă să revopsiți sau lăcuiți întregul mobilier, ceara va trebui îndepărtată prin șlefuire și ștergere cu diluant. Altfel, așa cum am văzut deja, vopseaua sau lacul nu vor avea aderență.
Folosiți pensula pentru aplicare în profile și cârpa moale pentru suprafețele plane
Aplicarea cerurilor se poate face cu cârpa, buretele sau cu pensula. Adaptând metoda la suprafață va fi mult mai ușor să obțineți efectul dorit. Pentru suprafețe profilate este mult mai bine de folosit o pensulă cu firul nu foarte moale. Perii pensulei vor pătrunde cu ușurință în profile, ceara aplicându-se peste tot.
Dacă suprafața este plană, cel mai bine se aplică cu o cârpă moale de bumbac. Tricourile vechi, de calitate, sunt cele mai bune, mai ales dacă sunt albe. Ceara se aplică cu mișcări circulare, dupa care se șterge în lungul fibrei. Poate fi lustruită folosind aceeași cârpă moale, obținându-se astfel un aspect mătăsos.
Cum se obține plafonul cu finisaj alb învechit
Să revenim la problema inițială – cum am putea obține un tavan de lambriu cu aspect alb învechit. Spuneam de semnele vremii în care intră mizeria și sunt scoase în evidență astfel. Vom face acest lucru folosindu-ne de lemnul nou. Poziția este dificilă, așa că vom renunța la madeira antiquada și ne vom folosi de imperfecțiunile lui. Șlefuirea în alb nu se va face pentru a obține o suprafață fină, fără defecte ci doar pentru a îndepărta rugozitatea grosieră. O șlefuire cu granulația 100 sau 120 este suficientă. Chiar dacă suprafața finală va fi foarte fină, fiind tavan, nu se va sesiza.
Pe lemn se aplică întâi un strat de vopsea albă hidrodiluabilă. Vopseaua se folosește fără diluție pentru a nu aduce apă suplimentară care să ridice fibra lemnului. Se aplică un singur strat de vopsea, cu pensula sau trafaletul. Ar trebui să se obțină o suprafață suficient acoperită, fără a fi acoperit și desenul natural al lemnului. Dacă vopseaua nu acoperă foarte bine, iar culoarea lemnului este incă vizibilă, se aplică încă un strat de vopsea.
După ce vopseaua este bine uscată se aplică ceară. Dacă lambriul este profilat, este bine de folosit întâi ceară incoloră. Dacă nu, se folosește direct ceară colorată care apoi se șterge cu o cârpă curată. Dacă aplicarea se face întâi cu mișcări circulare, ceara colorată va intra în toate imperfecțiunile lemnului, punându-le în evidență. La final, pentru un aspect natural, lemnul trebuie șters în lungul fibrei.
Pentru un efect credibil, tavanul (și obiectele din lemn, în general) trebuie privite ca un tot unitar. Nu se urmărește obținerea unui efect identic pe fiecare scândură ci efectul de vechi pe întreg tavanul. Este bine să se verifice înainte efectul pe o mică bucată de scândură, dar el trebuie reprodus pe tavan ca un întreg.
Nu uitați! Un efect învechit este cu atât mai credibil cu cât este mai natural și nu are nimic forțat.
Adicionar comentário