Técnicas de acabamento

Como se livrar do apodrecimento da madeira e de outras pragas da madeira

Insectele pot fi dăunători de temut pentru lemn și chiar dacă în zona noastră nu sunt termite, considerate drept cei mai agresivi dăunători ai lemnului, există alte insecte care, dacă au condițiile necesare, atacă atât arborele în picioare, cât și cheresteaua sau produsul finit. Dintre cele care atacă lemnul prelucrat, carii sunt cei mai cunoscuți, dar mai există și altele, la fel de primejdioase. Sunt periculoase nu doar prin stricăciunile pe care le fac ci și prin rezistența lor în fiecare fază a dezvoltării – ou, larvă, nimfă sau insectă adultă. Dacă lemnul infestat nu este tratat corespunzător putem avea surpriza ca, după o perioadă de aparentă liniște, insectele să reapară. De aceea se recomandă tratarea lemnului încă dinainte de a fi atacat, eliminând astfel neplăcerile și pagubele. Lemnul atacat are nevoie de metode și produse agresive care să oprească rapid dezvoltarea și să elimine posibilitatea de reapariție. Un astfel de produs este Bochemit Plus I distribuit de către Especialista em Deposib.

solução antiga bochemit

Un produs care își dovedește calitățile de peste 50 de ani în eradicarea insectelor de lemn

Bochemit Plus I este unul dintre cele mai vândute produse pentru tratarea lemnului împotriva carilor și a altor insecte. În România se găsește încă din 2006 și în tot acest timp a căștigat încrederea, atât a celor care tratează mobilierul vechi sau parchetul atacat, cât și a firmelor și organismelor care se ocupă cu tratarea sau restaurarea lemnului. Biserica mediaevală din Strei, construită la sfârșitul secolului al XIII-lea și finalizată la începutul secolului al XIV-lea, igreja de Breb, monument istoric datând din secolul al XV-lea sau biserica din lemn de la Jupănești, construită în secolul al XVIII-lea sunt exemple de lucrări unde produsul a fost folosit cu succes.

A Bochemit faz parte do grupo checo Bochemie a cărui istorie începe în urmă cu 115 ani, fiind specializat în obținerea de substanțe chimice pentru producția de dezinfectanți necesari spitalelor, a bateriilor auto sau protecțiilor textile. Bochemie a fabricat cloramină și zaharină încă din vremea celui de-al doilea război mondial.

Divizia Bochemit a luat ființă în 1968, fiind dedicat tratării și protejării lemnului. Pe lângă cele îndreptate împotriva insectelor, firma produce și alte tratamentos de madeira ce pot fi folosite pentru a scăpa de mucegai și ciuperci sau pentru a crește rezistența lemnului la umiditate, foc sau la radiația UV.

soluções em madeira antiga

Ce trebuie sa știi despre utilizarea Bochemit Plus I

Ca majoritatea soluțiilor pentru tratarea agresivă a lemnului, Bochemit Plus I este un podus concentrat. Acest lucru permite, atât tratarea împotriva insectelor care au atacat lemnul, cât și cea legată de prevenție. Ca urmare, pentru a trata preventiv lemnul împotriva atacului carilor sau altor insecte, se face o diluție de 5% (la 1 parte de produs se adaugă 19 părți de apă sau alcool), în timp ce pentru a prepara soluție împotriva carilor existenți în lemn, concetratia este de 10%, dacă se aplică 2 straturi sau 20%, dacă se aplică un singur strat. De asemenea, tratamentul poate fi adaptat în funcție de tipul lemnului sau de poziția lui (clădiri istorice, de exemplu). Dacă lemnul este foarte vechi sau se dorește evitarea folosirii apei pentru a nu strica mobilierul, diluația poate fi făcută cu alcool. După uscarea completă, lemnul tratat poate fi folosit fără probleme, nefiind periculos pentru om sau animale.

Aplicarea se poate face cu pensula, cu pompa de stropit, prin imersie sau prin injectare. Pentru a avea rezultatele scontate trebuie să vă asigurați că substanța va fi absorbită cât mai bine în profunzime. Înseamnă că suprafețele trebuie bine desprăfuite, iar dacă lemnul este vechi, șlefuirea va ajuta la curățarea porilor și deschiderea fibrei. Lemnul tratat preventiv trebuie să fie uscat corespunzător pentru că umiditatea crescută reduce cantitatea de substanță absorbită și scade efectul. Dacă lemnul vechi infestat are umiditatea ridicată, soluția folosită trebuie să aibă concentrația maximă.

Bochemit oferă garanție nelimitată pentru lemnul tratat folosit la interior și cel puțin 10 ani pentru cel de la exterior. În cazul lemnului folosit afară se recomandă totuși verificarea din 2 în 2 ani. Sunt multe variabile care pot aduce lemnul într-o stare avansată de degradare astfel încât să devină ușor de atacat de cari și alte insecte. Pentru ca rezultate să fie cele garantate de firmă, condiția este ca aplicarea să se facă conform instrucțiunilor de folosire. Găsiți instrucțiunile descrise pe larg, aqui.

antiquarii bochemit antiquarian custom

Que insectos podem ser removidos da madeira atacada

Carii (viermele de lemn sau cariile lemnului, cum mai sunt denumiți) sunt insectele cele mai agresive împotriva cărora Bochemit Plus I Erradicação poate fi folosit cu succes. Poate fi folosit, însă, și împotriva gândacilor croitori (al stejarului, al fagului, cel cenușiu, etc), a viespei lemnului de rășinoase sau a altor gândaci din subfamilia Lyctinae. Să vedem cum se dezvoltă și cum atacă lemnul câteva dintre aceste insecte.

Czonas ou bairros sunt insecte din ordinul coleopterelor care trăiesc în lemn. Cel mai mai des întâlnit la noi este Anobium punctatum. Se hrănește cu partea de alburn a lemnului, ceea ce-l face mai puțin periculos pentru structura de rezistență a clădirilor. Dar lemnul cu umiditate ridicată, atacat de ciuperci și mucegai, este mai vulnerabil, iar carii pot ajunge și în duramen. Există și specii de cari care se hrănesc cu lemn dur, ca de exemplu Xestobium rufovillosum.

Carii trăiesc doar în lemn tăiat de cel puțin 4-5 ani. Femela depune în crăpăturile lemnului grupuri de până la 50 de ouă din care se dezvoltă larve de culoare crem albicios. Timp de 4-5 ani larva stă în lemn și se hrănește cu el, săpând canale la întâmplare. La maturitate, larva trece mai întâi în faza de pupă/nimfa, iar dupa 6-7 săptămâni apare adultul care sapă în lemn găuri rotunde cu diametrul de 1-1,5 mm și iese la suprafață pentru a se înmulți, reluând astfel ciclul. Bochemit Plus I atacă carul cu succes, în toate fazele lui de dezvoltare. Mai multe despre cari și condițiile în care atacă lemnul gasiți aqui.

Gândacii croitori sunt și ei foarte cunoscuți. Sunt specii care atacă arborii, dar există și unele care atacă mobilierul și alte obiecte din lemn din casă. Se simt foarte bine la temperatură ridicată, de aceea pot crea mari probleme dacă ajung în lemnul de rășinoase din poduri sau mansarde. Ciclul de dezvoltare este la fel ca cel al carilor – ou, larvă, nimfă, adult – și poate dura între 3 și 6 ani, uneori chiar 10 ani. Larvele formează galerii în lemn, cu secțiunea ovală, întrerupte din loc în loc de praful rezultat sau de mici bucăți de lemn rămase în urma atacului. Găurile formate în lemn de insecta adultă au diametrul de 4-10 mm. Sunt peste 15 tipuri de gândaci croitori în România, mulți dintre ei atacând doar o singură specie de lemn.

Vespa da madeira caută lemn proaspăt, umed, de resinoso (pin, molid, brad, larice). Insecta adultă are 3-4 cm lungime și se remarcă prin mărime, coloritul de viespe și prelungirea posterioară a abdomenului ca un țep. Își depune ouăle în trunchiuri de molid bolnave sau căzute. Larvele pot sta în lemn 2-5 ani până se transformă în adult, așa că pot trece ani până când, din dușumele sau placările cu lemn, să apară insectele. Când viespea începe să zboare prin casă pagubele sunt deja făcute și trebuie luate măsuri urgente pentru a le limita.

bochemit antique solutions

Cum afli dacă lemnul este infestat

Specific atacului sunt găurile rotunde sau ovale care apar în lemn. Dacă în dreptul lor apare și o grămadă de praf de lemn, cu siguranță în interior este o larvă vie în plină activitate. Alte semne pot fi zgomotul ca un ronțăit pe care îl auzim când în casă este liniște deplină sau zone în care lemnul pare a fi mai moale.

Este bine să apelați imediat la un specialist când astfel de semne apar, mai ales dacă le descoperiți în grinzi, stâlpi sau alte elemente de structură. Specialistul vă va spune cât de mult este atacat lemnul și dacă își mai poate îndeplini rolul structural. Uneori, dacă fenomenul este descoperit târziu, lemnul este atât de deteriorat încât este obligatorie schimbarea întregului obiect sau cel puțin a unor părți din el.

soluções em madeira antiga
madeira atacada por caril

Sper ca aceste informații să vă fie de folos și să fi găsit deja răspunsurile la întrebările despre soluțiile folosite împotriva carilor și a altor insecte care distrug lemnul.

Mihaela Radu

Mihaela Radu é engenheira química, mas tem uma grande paixão pela madeira. Trabalha neste sector há mais de 20 anos, sendo o acabamento da madeira o que a definiu durante este período. Adquiriu experiência de trabalho num instituto de investigação, na sua própria empresa e numa multinacional. Deseja partilhar continuamente a sua experiência com aqueles que partilham a mesma paixão.... e não só.

3 comentários

Adicionar um comentário

Este sítio utiliza o Akismet para reduzir o spam. Saiba como são processados os dados dos seus comentários.

  • Tenho cadeiras antigas que decidi tentar recondicionar, cheias de podridão, conseguiram penetrar na parte lacada e no interior, onde não há tinta, os buracos são mais frequentes.
    Quando as trouxe para casa estavam cheias de aranhas, pensei que as cavidades tinham desaparecido mas, surpresa, limpei as cadeiras com muito vinagre alimentar e injectei com uma seringa... vi os pequenos vermes.
    Quero dizer que, no meu caso, não foi respeitado o facto de estes caries não terem penetrado no lago, bem como o facto de os vermes não existirem se as aranhas viverem perto deles.
    Decidi continuar o processo de renovação apenas porque os bancos estão estáveis, têm resistência, mas não tenho a certeza dos métodos a utilizar a seguir.
    Será correto decapar, lixar e depois aplicar a solução Bochemit Antique Bochemit e depois tinta à base de água?
    Precisa de mais primário?
    Obrigado!

    • Boa noite!
      Pensou corretamente. Primeiro, remover o acabamento antigo, aplicar o tratamento Bochemit e, depois de secar, aplicar o novo acabamento - neste caso, tinta à base de água,
      A solução Bochemit também é eficaz em mobiliário sem acabamento, mas uma vez que pretende retocar o acabamento das suas cadeiras, é melhor aplicá-la diretamente na madeira limpa.
      A proteção será eficaz e duradoura.
      Tudo de bom!

  • Olá!
    Muito obrigado pela informação!!!!
    Sim, existem cavidades no interior da ponte, onde a madeira de abeto foi deixada por desbastar.
    No exterior, no telhado da varanda, sim, há aquelas "vespas" que entram pelas fendas das vigas e dos caibros e roem.
    Este verão, tenho andado a mexer na escada e a pulverizar com kyltos e inseticida.
    Não sabia da existência de Bochemit.
    Mais uma vez, obrigado do fundo do meu coração!
    Ps. O telhado é de 2003, feito de abeto .

Categorias

Subscrever a newsletter

Boletim informativo Sexta-feira de manhã
Informações e conselhos dos especialistas

pt_PT_ao90Português (AO90)