Business

Akzo Nobel achiziționează BASF

Akzo Nobel a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu BASF într-o tranzacție în valoare de 475 milioane de euro. Acesta este primul pas în procesul acestei achiziții.

Tranzacția va include tehnologii, patente și mărci înregistrate. Desigur în tranzacție este inclusă și securizarea canalelor de vânzare către clienți. Două fabrici, una în Marea Britanie și cealaltă în Africa de Sud, vor fi și ele transferate către Akzo Nobel. Business-ul achizționat a generat vânzări de aproximativ 300 milioane de euro în 2015.

Această tranzacție, se preconizează a fi definitivată în cea de a doua parte a acestui an, după ce vor avea loc consultările cu reprezentanții salariaților, precum și după parcurgerea pașilor obligatorii în cazul unor tranzacții de acest nivel, inclusiv primirea avizelor obligatorii.

Vânzarea a venit pe fondul politicii BASF orientată către vinderea anumitor business-uri, presiunea resimițită din partea competiției low-cost fiind una dintre cauze. De cealaltă parte, Akzo Nobel a declarat de nenumărate ori că este deschisă către achiziția de business-uri mai mici care să completeze oferta existentă. De altfel Ton Buchner, CEO-ul Akzo Nobel, a declarat că această achiziție se potrivește bine cu celelate business-uri din cadrul Akzo Nobel.

Sursa

Akzo Nobel

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână