Deco&Design

7 Tendințe de design interior în 2018

Încă de la jumătatea anului trecut designerii au început prezentarea tendințelor în design interior pentru anul 2018. Nici nu intrasem încă în vacanța de vară și deja existau tot felul de păreri privind materialele ce vor fi la modă în 2018, ce stil de mobilier va fi preferat, ce culori vor fi în top sau ce materiale și finisaje nu vor mai fi folosite. La târgurile de mobilă și design interior începeau deja să apară anumite direcții, așa că nimeni nu se putea plânge că va intra nepregătit în noul an. Singura problemă era că ideile erau multe si prea diverse. M-am oprit la 7 dintre ele,  regăsite cel mai frecvent.

1// Confortabil, acesta este cuvântul de ordine în toate revistele de profil

În 2018 canapelele, scaunele, fotoliile, toate trebuie să fie plăcute și comode. Liniile mobilierului sunt mai rotunjite, mai multe perne, materiale mai moi. Se merge pe ideea creării de spații speciale pentru citit, pentru socializat sau pur și simplu pentru lenevit. Nu mai sunt linii clare în ceea ce privește stilul, important este să fie plăcut, să te simți bine în casa ta. Se merge în continuare pe mobilier minimalist, dar numai dacă acesta îți satisface nevoile. Dacă dorești mai mult de atât atunci „the sky is the limit”. Poți să adopți orice stil te va face să te simți confortabil și relaxat.

design interior
sursa foto: bestinteriordesigners.eu

2// Mobila personalizată, o idee care pare a fi îmbrățișată de mulți designeri pentru 2018

Ideea este ca mobilierul să se potrivească cu casa și personalitatea ta, ceea ce înseamnă că ar trebui făcut la comandă. Acest lucru nu este posibil întotdeauna, costurile fiind cu totul altele atunci când cumperi mobilă făcută în serie. Cred totuși că macar pentru anumite piese se poate apela la ateliere mici care reușesc să facă lucruri senzaționale. Mă refer la acei tâmplari din noua generație despre care ați tot auzit la noi și care-și fac meseria cu pasiune. Puteți face un pat, un dulap, un birou sau mobilierul din camera copiilor astfel încât să vă bucurați de avantajul unui obiect făcut special pentru voi.

design interior
sursa foto: https://www.facebook.com/dragos.costache.330

3// Acceptarea imperfecțiunilor și a faptului că ele pot da personalitate spațiului tău

Este o veche filozofie japoneză numita wabi-sabi care nu este pentru prima oară în designul interior, dar se pare că anul acesta va avea o revenire. Este vorba despre acceptarea imperfecțiunilor naturii pentru că tocmai acestea o fac așa de specială. Asta înseamnă, de exemplu, că trebuie să înțelegem că lemnul este un material natural care are imperfecțiuni. Culoarea neuniformă, unele colorații sau desene care ies din tipar ar trebui să ne bucure, pentru că este tocmai ce îl face special. Dar acest concept nu se referă numai la lemn, piatră sau alte materiale naturale. Este vorba de faptul că este în regulă dacă nu toate pernele de pe canapea au aceeași  culoare, dacă covorul nu se asortează cu draperiile sau dacă noptierele nu sunt amândouă la fel. Dacă acesta este spațiul în care ne simțim bine imperfecțiunile sunt acceptate.

design interior
sursa foto: mykarmasheam.com

4// Combinarea materialelor naturale puternice

Este o tendință de întoarcere spre materiale naturale precum lemn, piatră, marmură, lut, sticlă. Combinația lor emană forță. Ideea de forță, de determinare, o găsim și în culorile anului 2018. Pare a fi mesajul acestui an. Acest mesaj este susținut, de exemplu și de combinația lemn marmură pentru blatul de bucătărie. Combinarea este valabilă și în cadrul aceluiași tip de material, iar lemnul este cel mai bun pentru a ilustra acest lucru. Pot fi combinate mai multe esențe astfel încât spațiul să nu fie monoton. De exemplu, pardoseala, mobila și grinzile pot fi din esențe diferite, contrastante. Cu toate că lemnul va fi peste tot, diferențele dintre esente va crea o combinație plăcută și puternică în același timp.

design interior
sursa foto: homes.nine.com.au

5// Folosirea ideilor simple, originale, pentru decorarea casei

Și în acest an se pune accent pe bricolaj, pe lucrurile meșteșugite, pe idei simple, dar care să pună în evidență spațiul. Realizarea unor polițe simple din lemn prinse de perete cu ajutorul unor benzi din piele, obiecte de iluminat făcute din obiecte reciclate, biblioteci din lemn și țevi reciclate sunt numai câteva idei. Tot ceea ce facem singuri pentru casă adaugă personalitate casei. Dar și obiectele simple din ceramică sau sticlă făcute de meșteri populari sunt bune. Pentru că faptul că le-am ales pe ele si nu altele spune ceva despre noi iar acel ceva este transmis casei.

design interior
sursa foto: lushome.com

6// Materiale moi pentru tapițerie și perne de decor

Spre deosebire de anii trecuți când pernele din bumbac sau in și stofele cu imprimeuri florale erau în trend, anul acesta tendința este de a folosi catifea și piele întoarsă. Este vorba despre aceeași idee de confort despre care am vorbit și la început. Sunt materiale care te mângâie și-ți permit să te relaxezi.

design interior
sursa foto: interiorzine.com

7// Accente de culoare

Când a apărut articolul despre culoarea anului 2018 au fost comentarii care spuneau că este greu să ții pasul cu această idee pentru că nu poți schimba culoarea mobilierului sau a decorațiunilor interioare în fiecare an și cu atât mai puțin nu poți schimba mobila anual. Perfect adevărat. Dar există metode prin care putem fi în trend fără mari cheltuieli. Schimbând numai fețele pernelor de decor putem aduce culoarea anului în casă. Dar nu este vorba numai de culoarea anului ci de accente de culoare care să personalizeze casa, care să vă facă plăcere (nu uitați, este vorba despre confort în primul rând). Dacă nu vă place culoarea anului, nu o folosiți. Puneți acele culori puternice care vă plac, care vă inspiră. Cu toate că pare puțin veți vedea că aceste pete de culoare vor avea un impact pozitiv atât asupra spațiului cât și a stării voastre de spirit.

design interior
sursa foto: lushome.com

Sunt multe alte tendințe referitoare la amenajarea locuinței, dar ideea a fost de a găsi unele comune mai multor designeri sau reviste de specialitate. Câștigul acestui an pare a fi ideea de confort. Faptul că este primul care contează este cel mai important. Asa că, dacă vă simțiți confortabil și relaxați la voi acasă, înseamnă că deja sunteți în trendul acestui an.

design interior
sursa foto: idealhomeshow.co.uk

Anamaria

Anamaria are peste 15 ani de experienta in marketing si comunicare pentru firme din industria si retailul de mobila. Inainte de Ces Brands a coordonat activitatile de marketing la ICLA Romania.

2 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • […] 7. Accente de culoare Când a apărut articolul despre culoarea anului 2018 au fost comentarii care spuneau că este greu să ții pasul cu această idee pentru că nu poți schimba culoarea mobilierului sau a decorațiunilor interioare în fiecare an și cu atât mai puțin nu poți schimba mobila anual. Perfect adevărat. Dar există metode prin care putem fi în trend fără mari cheltuieli. Schimbând numai fețele pernelor de decor putem aduce culoarea anului în casă. Dar nu este vorba numai de culoarea anului ci de accente de culoare care să personalizeze casa, care să vă facă plăcere (nu uitați, este vorba despre confort în primul rând). Dacă nu vă place culoarea anului, nu o folosiți. Puneți acele culori puternice care vă plac, care vă inspiră. Cu toate că pare puțin veți vedea că aceste pete de culoare vor avea un impact pozitiv atât asupra spațiului cât și a stării voastre de spirit. Sunt multe alte tendințe referitoare la amenajarea locuinței, dar ideea a fost de a găsi unele comune mai multor designeri sau reviste de specialitate. Câștigul acestui an pare a fi ideea de confort. Faptul că este primul care contează este cel mai important. Asa că, dacă vă simțiți confortabil și relaxați la voi acasă, înseamnă că deja sunteți în trendul acestui an. Sursa: www.revistadinlemn.ro […]

  • Foarte interesant acest articol, foarte bine punctate noile tendinte. Cel mai mult imi place ca a revenit tendinta de natural, ca se folosesc din ce in ce mai mult materiale naturale, iar stilul rustic este preferatul meu.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână