Premiat în 2020 la concursuri importante de design din Australia și Japonia, sistemul pentru uși pliante Wingline L de la Hettich a intrat de curând și în portofoliul Accesoria Group. Ușor de montat și folosit, cu deschidere amortizată, sistemul Wingline L permite adoptarea variantelor de design moderne, funcționale și estetice în egala măsură. Este robust și de încredere, uși cu dimensiuni și greutați remarcabile putând fi deschise doar printr-o apăsare ușoară.
Deschidere simplă și o mulțime de alte avantaje
Wingline L permite producătorilor de mobilier din panouri de lemn și derivate să ofere clienților dulapuri cu design modern, confortabile și ușor de folosit. Mecanismul de deschidere simplu, prin apăsarea ușoară a ușii, numit și Push to move, permite accesul imediat în interior și vizibilitate maximă a conținutului dulapului. Deschiderea este amortizată, ușile pliându-se ca aripile unei păsări. Sistemul de rulare se fixează ușor, iar pentru instalarea ușilor nu este nevoie de scule. Wingline este silențios, dar robust, permițând rularea ușilor cu greutatea de până la 25 kg și înălțimea de 2400 mm.
Sistemul de deschidere prin apăsare elimină mânerele, reducând astfel spațiul necesar instalării și funcționării. Wingline L permite accesul la dulap doar prin apăsarea și împingerea ușilor care se strâng ca niște aripi de-o parte și de alta, permițând o vedere panoramică a interiorului. Pentru dulapuri mai mici, cum sunt cele de bucătărie, nu este nevoie de instalarea unor uși simetrice, sistemul funcționând și doar cu o singură ușă.
Wingline L este ideal când accesul la dulapul respectiv este dificil și locul mai strâmt. Acolo unde ușile mari nu se pot deschide în voie, unde sistemele obișnuite nu oferă vizibilitatea dorită, Wingline L vine în sprijinul producătorului, ajutându-l să satisfacă nevoile clientului, fără să renunțe la cerințele legate de design. Este un sistem foarte robust și durabil fiind testat să reziste la minimum 40.000 de deschideri.
Sistemul poate fi folosit atât pentru dulapurile de haine, cât și pentru cele de bucătărie sau de la birou
Avantajele Wingline L decurg din faptul că ușile se deschid prin apăsare, fără mânere care măresc spațiul necesar, din plierea lor și din mișcarea lină, amortizată, pe căile de rulare, făcând ca uși înalte și grele să fie deschise cu cea mai mare ușurință. De aceea ușile devin o alegere firească pentru montarea la dressing-uri generoase, dar și la dulapurile de sub scară, la cele construite în nișe ascunse, la cele de colț sau cele din partea de sus a bucătăriilor. Aceste dulapuri vor câștiga astfel în funcționalitate, accesul devenind mult mai facil.
Datorită sistemului Wingline L spațiile ascunse sau greu accesibile și din acest motiv neutilizate, pot deveni spații de depozitare. Locurile din mansardă, de sub tavanul înclinat, cele de sub scări sau din colțurile bucătărilor, pot deveni spații folosite zi de zi pentru că accesul la conținutul lor se va face foarte simplu. De asemenea, dulapurile montate sus devin acum accesibile doar apăsând colțul ușii. Deschiderea generoasă oferă posibilitatea de a vedea întregul conținut, descoperind imediat dacă obiectul căutat este acolo sau nu.
La fel de util este sistemul și pentru mobilierul de birou. Aici, unde este nevoie de mult spațiu de depozitare, locurile greu accesibile vor putea fi folosite. Accesul la dulapuri cu ajutorul ușilor Wingline va reduce spațiul de deschidere comparativ cu cel necesar unor uși obișnuite, lăsând mai mult spațiu pentru celelalte activități și reducând senzația de înghesuială.
Obiectivul Hettich – dezvoltarea de tehnologii inteligente pentru mobilier
Hettich, companie germană fondată în 1888, a devenit cunoscută în întreaga lume pentru folosirea tehnologiilor inteligente la dezvoltarea accesoriilor pentru mobilier. Printre produsele marca Hettich se numără sisteme de rulare a sertarelor, balamale, accesorii pentru uși pliante și glisante. Produsele asigură funcționarea sigură și durabilă a mobilierului din locuințe sau a celui din birouri, spitale, magazine sau hoteluri.
Soluțiile Hettich sunt sursă de inspirație pentru designeri și producători de mobilier. Cu ajutorul acestor produse inovatoare sunt stabilite noi standarde pentru funcționarea, calitatea și confortul legate de mobilierul de bucătărie, baie, birou, living sau dormitor. Accesoria Home & Business propune producătorilor soluțiile Hettich, cu avantajul unor gatanții suplimentare de design, durabilitate și calitate.
„Wingline L este ideal când accesul la dulapul respectiv este dificil și locul mai strâmt….”
Pai atunci utilizati usi glisante: Nu ocupa spatiu (astea pliabile – DA!) si nu folosesc energie electrica, mecanica, etc, ceea ce conduce nmai devreme sau mai tarziu la defectiuni.
Dar, reclama (mascata) sa traisca!
ing. Dan Ardeleanu
Bună ziua,
Vă mulțumim pentru mesaj și pentru ocazia de a detalia aspectele pe care le aduceți în discuție.
Chiar dacă, funcțional, servesc aceluiași scop, sistemele de uși glisante și cele de uși pliante sunt distincte. Solutia potrivită este aleasă în funcție de context – nevoile și preferințele utilizatorului, spațiul avut la dispoziție etc.
Spre exemplu, WingLine L este ales în cazul corpurilor de mobilier pe colt, oferind acces la un spațiu de stocare pe care alte soluții nu îl oferă. De asemenea, utilizatorii au vizibilitate și acces la tot conținutul dulapului, până la aproape 6 metri pătrati. Ușile culisante au oferă acces la maxim jumătate din dulap (în cazul celor cu 2 uși) și maxim o treime (la cele cu 3 uși). În schimb, spre deosebire de ușile culisante, nu este recomandată montarea Wingline aproape de alt mobilier (pat, comodă etc.), deoarece ușile au nevoie de spațiu pentru a se deschide.
În ceea ce privește fiabilitatea, Wingline are o funcționalitate garantată de producător pentru 40.000 cicluri și nu utilizează surse de energie.
Cele bune,
Echipa Accesoria