Dacă ai un stil de viață sănătos, ai grijă ce mănânci și te preocupă dezvoltarea armonioasă a organismului, este foarte probabil să-ți dorești și să locuiești într-o casă sănătoasă. Este modul în care gândește Constantin Budeanu stabilit în comuna Miroslava, în apropiere de Iași, despre care o să aflăm mai multe într-un alt episod dedicat casei de la Miroslava. În acest prim episod al drumului spre casa din Miroslava veți afla detalii despre finisarea interioară a unei case din cărămidă și despre materialele naturale cu care au fost finisați pereții, materiale furnizate de Naturalpaint.
De ce produse naturale pentru finisarea casei
Proprietarul a ales materiale naturale de finisare pentru că le consideră cele mai potrivite pentru un stil de viață sănătos, dar și datorită experienței benefice a locuirii într-o casă finisată cu produse naturale. În urmă cu 6 ani, a finisat casa în care locuiește, tot cu produse naturale de la Naturalpaint. A folosit și atunci tencuiala pe bază de argilă pentru pereți și a fost foarte încântat de rezultatul finisării, dar mai ales de beneficiile aduse calității aerului din interiorul casei sale.
Acum este implicat în construcția unei alte case, a unuia dintre copii, iar colaborarea cu Naturalpaint a venit de la sine. Față de acum 6 ani, gama de produse și servicii a firmei s-a diversificat. Fapt care le permite, acum, preluarea casei „la roșu” pentru izolarea și finisarea la interior și exterior exclusiv cu materiale naturale. Pentru lucrările de finisare au apelat la o echipă locală, cu experiență în lucrul cu materiale naturale de construcție. Modul de lucru cu tencuielile pe bază de argilă pentru interior le explică pe larg, în video-ul de mai jos, Florin Voșloban, director tehnic și de vânzări la Naturalpaint. Dar mai întâi, să vedem care sunt calitățile și beneficiile unei tencuieli pe bază de argilă?
Calitățile tencuielilor de argilă
Cea mai apreciată calitate a unei tencuieli pe bază de argilă este capacitatea de a regla umiditatea din încăpere și a o păstra în intervalul 45-55%. Scăderea umidității sub 40% sau creșterea peste 70% este foarte nesănătoasă pentru organism. Lutul fixează umiditatea în pori și o eliberează când umiditatea din încăpere scade foarte mult. Din acest motiv tencuielile de argilă sunt recomandate pentru finisarea camerelor în care trăiesc persoane cu afecțiuni respiratorii, bătrâni sau copii.
Argila nu fixează doar apa. Mineralele din compoziție atrag și fixează substanțele poluante din aerul interior, bacteriile și mirosurile, menținând un mediu sănătos. De asemenea, argila are proprietăți antistatice ceea ce-i permite să fixeze particulele de praf din aer.
Tencuiala de argilă este permeabilă la vapori și astfel este eliminată umiditatea din procedeele umede folosite la construcție. Acest lucru împiedică formarea condensului care ar putea duce la apariția mucegaiului și la putrezirea lemnului din structura de rezistență a casei (șarpantă, stâlpi, etc).
Tencuiala de argilă contribuie la izolarea fonică a casei datorită masei naturale mari. Tot datorită masei și a proprietăților de conducere capilară poate fixa căldura, eliberând-o treptat când temperatura scade. De asemenea, în perioadele foarte calde de vară protejează interiorul, împiedicând căldura să intre. Astfel, lutul acționează ca un material de izolare termică.
Tencuiala de lut se folosește simplu și ușor, se usucă natural, nu conține substanțe chimice, este durabilă și flexibilă.
Și nu în ultimul rând, arată foarte bine.
Video – tencuială de argilă pentru interior
Florin Voșloban (Naturalpaint) explică detaliat sistemul de finisare cu tencuiala de argilă și „dă din casă” multe informații utile.
Adaugă comentariul